A fost odată ca niciodată, un împărat portocaliu, care avea doar un singur fiu.
Acesta îşi iubea părintele şi îl asculta în toate cele. Băiatul, născut din tată împărat şi mamă neidentificată, avea un complex legat de înălţime, fapt pentru care şi tatăl lui l-a botezat scurt şi cuprinzător: Boc!
Când feciorul a crescut mare, la vârstă nu la înălţime, tatăl lui l-a răsplătit pentru toate serviciile făcute de-a lungul timpului, prin numirea lui ca prim străjer al palatului. Boc trebuia să-şi stângă gardă şi să aibe grijă de palat, dar nu-şi găsea străjeri de seamă. Până în zilele noastre, a schimbat 4 gărzi, dar lumea tot nu era mulţumită de garda prestată. Grupuri de interese meschine ale unor baroni roşii şi galbeni, îl tot înţepau pe al nostru Boc, încă din copilărie, învârtindu-se acum pe lângă el şi băgând tot felul de beţe-n roate pentru al denigra în faţa propriului tată. Încrederea şi interesul împăratului în propriul fiu a început să scadă, astfel că acesta îi acordă o ultimă şansă fiului Boc: „Dacă nu vi cu ceva nou, acum, pentru a 5-a oară, să şti că predau garda ălorlalţi!” Şi se puse Boc pe gândit, cu ce să vină el nou şi eficient cu care să spargă gura târgului, iar într-un final se hotărî să renunţe din propria iniţiativă, să-şi depună mandatul, iar în drum către ieşire i-a salutat pe toţi din mers cu de acum celebrul salut: vă pup şi hi5! Dacă împăratul l-a lăsat sau nu să plece, este o altă poveste.
