În condiţiile în care serviciile medicale se plătesc, Sistemul medical privat devine o alternativă a celui de stat

Acolo unde statul este incapabil să facă investiţii, segmentul privat curajos izbuteşte imposibilul, realizând astfel alternativa de a alege a cetăţeanului batjocorit în majoritatea instituţiilor.
Sistemul sanitar românesc se scufundă în negurile crizei, metodele de resuscitare folosite de actuala guvernare nu ajută deloc la menţinerea pe linia de plutire.
Conform ultimelor declaraţii făcute de liderul UDMR – Marko Bela, actualul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a făcut treaba în domeniu, exemplificând prin descentralizarea sistemului.

Spitalele din România au trecut din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea autorităţilor locale pe ideea „noi le-am îndatorat destul, acum le puteţi lua!”, fără să se ţină seama că bugetele şi aşa vitregite ale primăriilor sau consiliilor judeţene din întreaga ţară nu pot susţine şi plăti inclusiv datoriile acumulate până la efectuarea transferurilor.
Managementul la nivelul statului s-a dovedit încă o dată ineficient în toate domeniile de activitate ale acestuia, cazul sănătăţii fiind doar unul dintre ele.
În schimb, sistemele private se ştiu adapta şi pot funcţiona inclusiv pe timp de criză, cu condiţia ca managementul să fie unul competent şi în niciun caz indiferent. Atât în cazul pensiilor private, a transporturilor în comun, învăţământ privat sau a sistemului sanitar privat, managerii sunt tot români, respectă o legislaţie în vigoare şi nu au la dispoziţie un buget gata servit de care să nu le pese. Însă, fiecare bănuţ câştigat şi reinvestit aduce calitate, progres şi siguranţă, dacă acesta este folosit în scopul pentru care a şi fost făcut.

Mitul plecărilor persoanelor suferinde către Cluj sau Mureş trebuie desfiinţat

În micuţul nostru orăşel, de foarte multă vreme există un mit al transhumanţei suferinzilor către spitalele şi clinicile din judeţele vecine, Cluj sau Mureş, unde cei care practică meseria îşi şi respectă jurămintele lui Hipocrate.
Foarte multe cazuri au ajuns pe mâinile medicilor vecini cu diagnostice greşite sau incomplete, vina fiind aruncată pe incompetenţa medicilor bistriţeni. Exista şi o „ameninţare” în rândurile studenţilor la medicină care, dacă nu se conformau regulilor sau aveau tendinţe mai rebele, riscau să ajungă la … Bistriţa.
O altă „caracteristică” a spitalelor bistriţene (şi nu numai) este cea de indiferenţă şi rele tratamente în relaţiile pacient – personal medical. Pe lângă suferinţa cauzată de boală, pacienţii spitalelor de stat îndură un comportament al personalului medical şi adiacent, plictisit şi enervat parcă de existenţa bolnavilor „pe secţie”.
Într-un sistem privat nu vor avea loc astfel de neajunsuri şi suferinţe niciodată, întrucât niciun manager de spital sau clinică privată nu îşi va permite să accepte comportamente care ar putea alunga un pacient şi automat ar leza imaginea nu numai a firmei respective, cât imaginea sistemului sanitar în general.

La spital sau la „clinică”

Atâta timp cât nu ai posibilitatea şi variante de a alege, te vei mulţumi cu ceea ce există, de aceea, alternativa, fie ea şi privată, dă posibilitatea de a alege între mai multe opţiuni.
În Bistriţa sistemul sanitar privat a prins un oarecare contur, diminuând astfel, plecările către alte judeţe în căutarea variantelor.
Până acum, doar câteva specialităţi medicale s-au regăsit pe panoplia serviciilor private sanitare, tendinţa fiind uşor crescătoare în acest sens.
Doctorul Gavrilaş Mureşan, medic ginecolog, este unul din exemplele pozitive din acest domeniu. Şi-a început „afacerea” în urmă cu trei ani, prin înfiinţarea primei clinici private de obstetrică – ginecologie din Bistriţa, având la acel moment un patrimoniu de 22 de paturi pentru adulţi şi 8 pentru nou-născuţi. Echipa din acel moment a fost formată din doi medici ginecologi, un pediatru şi un anestezist cu o jumătate de normă. Diferenţa de până la 20 era constituită din asistente şi infirmiere. Acum există trei medici ginecologi, doi anestezişti cu normă întreagă, doi pediatri, un chirurg, doi specialişti în medicina de laborator şi aproape 40 de asistente şi infirmiere. Şi spaţiul s-a mărit la 62 de paturi pentru adulţi şi 20 pentru nou-născuţi.
Condiţiile de cazare seamănă cu cele ale unui hotel din categoria 4 stele, comportamentul personalului precum şi tratamentele efectuate sunt la cele mai înalte standarde, iar aparatura folosită este de ultimă generaţie.
Mureşan nici nu se gândeşte să se oprească aici, fiindcă urmează extinderea serviciilor medicale oferite, celelalte ramuri şi secţii ale medicinii tradiţionale îşi vor găsi locul în clinică.
În aceeaşi locaţie se va deschide şi prima policlinică privată din Bistriţa, sperând astfel la o decongestionare a serviciilor policlinicii deja existente.

Banul public şi banul privat

Dacă pentru serviciile sanitare publice cotizăm toţi, chiar şi acei dintre noi care nu beneficiază şi nici nu vor beneficia vreodată de serviciile sanitare de stat, în sistemul privat, fiecare plăteşte pentru serviciile de care are nevoie.
Ţinând cont că în actuala conjunctură nu mai există gratuitate în sistemul de stat, orice serviciu trebuie plătit indiferent unde şi ce problemă există. Ori că e vorba de medicul de familie, la policlinică, la spital, oriunde în sistemul public de stat, mâna contribuabilului intră tot mai des în buzunar, iar pe lângă taxele plătite din salariu sau, mai nou, şi din activităţile independente, românul este obligat să-şi cumpere medicamente, feşi, seringi, să achite coplata – introdusă recent, şi, nu în ultimul rând, „atenţiile” în bani către personalul pe care îl întâlneşte în cale, de la portar, liftieră, infirmieră, asistentă sau medicul curant.
Toate acestea adunate, pot însuma în unele cazuri taxa pe care o un cetăţean ar plăti-o o singură dată la o clinică privată, unde nu mai întâlneşte portarul, nici liftiera, şi nici infirmierele sau asistentele nu întind mâna după plicuri. Nu se mai pune la socoteală dispreţul şi greaţa cu care este tratat de multe ori românul într-un sistem de stat care îşi pune singur la zid proprii medici şi asistenţi, aspect care este mai greu de întâlnit într-o clinică privată.
Exemple de voinţă şi profesionalism găsim acum şi în orăşelul nostru mic, le cunoaştem şi din judeţe învecinate. Înseamnă că se poate, iar acest „se poate” trebuie ridicat la rang de politica naţională indiferent de domeniul de activitate.
Evenimentele din ultima vreme petrecute în spitale de renume din Sănătatea românească, tragedii cauzate de indolenţă, nepăsare, lipsă de eficienţă, şi lista ar putea continua, dau de gândit mai mult opiniei publice decât responsabililor reali ai managementului acestor instituţii.
Dacă există oameni capabili să transforme un sistem privat şi voluntar într-o forţă naţională respectată şi apreciată precum SMURD, iar aceşti oameni sunt ţinuţi în eşaloanele secundare sau terţiare într-un minister condus politic de oameni incapabili, atunci reforma reală a sistemului sanitar românesc nu se va realiza, rămânând doar la nivelul declarativ, şi ni se va aruncă în faţă tot timpul doar ironii şi mascarade politice de doi bani.

Eugen Farcaşiu