Partidul Social Democrat ţine cu dinţi să înlăture Guvernul Boc, printr-o moţiune de cenzură. Moţiune, moţiune, dar de data aceasta se doreşte şi implicarea populaţiei, prin aşa-numita moţiune populară.
Zilele trecute, social-democraţii au dat startul la strângerea de semnături care vor însoţi moţiunea de cenzură de ca fi depusă în septembrie, imediat după ce va începe o nouă sesiune parlamentară. În Bistriţa-Năsăud, până la închiderea ediţiei erau adunate peste 5.000 de semnături.

Luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, preşedintele partidului, Victor Ponta a declarat că formaţiunea sa va depune în sesiunea parlamentară din toamnă, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. Ponta a subliniat că moţiunea va fi depusă, chiar dacă formaţiunea pe care o conduce nu va reuşi să strângă cele 236 de semnături necesare.
Totodată, Victor Ponta a prezentat un pliant de culoare roşie, pe care PSD îl va distribui în toata ţara şi prin care doreşte să conştientizeze electoratul faţă de „moţiunea populară” pe care doreşte să o depună împotriva Guvernului Boc.

Ideea depunerii unei noi moţiuni de cenzură, inclusiv cu implicarea populaţiei, nu este foarte nouă, liderul PSD anunţând încă de la sfârşitul lunii iunie acest lucru. La acea vreme, BPN al PSD a aprobat acţiunea de strângere de semnături de la cetăţeni, după care ar urma ca moţiunea propriu-zisă să fie semnată de toţi parlamentarii social-democraţi şi să fie totodată trimisă şi celorlalte grupuri parlamentare spre semnare.
„Este o moţiune specială, deschisă, populară. Azi (n. r. – 28 iunie, data la care a fost făcută declaraţia) toţi parlamentarii PSD o vor semna. O vom trimite grupului PNL şi fac apel să o semneze, iar apoi, individual, la toţi senatorii şi deputaţii care mai susţin Guvernul. Sperăm ca azi, mâine, poimâine să strângem 236 de semnături care să ne permită introducerea, discutarea şi trecerea moţiunii”, a spus Victor Ponta.
Şi Mircea Geoană, a vorbit, atunci, despre ideea introducerii unei moţiuni populare împotriva Guvernului. „Există şi iniţiative legislative populare, pe baza a cel puţin o sută de mii de semnături, şi aceea este o cale de urmat. Câteva milioane de semnături sunt convins că le vom putea strânge şi nu doar prin partide, ci implicând şi oamenii obişnuiţi, voluntari, o campanie pe internet, ONG-uri. Cred că s-ar putea face o mişcare populară”, a spus preşedintele Senatului.

Ponta: „Trebuie dat jos Guvernul”

La începutul acestei săptămâni, PSD a hotărât să pună în aplicare „mişcarea populară” şi, drept urmare a demarat acţiunea strângerii de semnături de la populaţie.
„Avem dreptul la o moţiune de cenzură pe sesiune. Numai PSD poate să depună această moţiune de cenzură, niciun alt partid de opoziţie nu are numărul necesar. Nu vom lăsa această sesiune parlamentară fără a depune moţiunea de cenzură”, a spus Ponta.
În plus, Ponta a lansat şi un semnal parlamentarilor care fac parte din arcul guvernamental, care în eventualitatea unui eşec de proporţii a actualei Puteri s-ar putea îndrepta către PSD. Astfel, el arătat că niciun parlamentar din zona arcului guvernamental nu va putea veni la PSD, în urma votului sau în favoarea moţiunii de cenzură, decât dacă e agreat de organizaţia judeţeană.
Pentru a nu lăsa vreo urmă de îndoială cu privire la accederea la guvernare în urma unui posibil succes în ceea ce priveşte demiterea Guvernului Boc, liderul PSD a precizat că nu intenţionează să intre la guvernare. „Nu luăm în calcul varianta intrării la guvernare. Trebuie dat jos Guvernul şi mers la oameni pentru a avea un mandat pentru a scoate ţara din criză”, a explicat Ponta.

La Bistriţa, aproximativ 500 de semnături pe zi

„Moţiunea populară” a demarat şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, săptămâna trecută, iar zilele trecute şi în municipiul Bistriţa. Astfel, PSD a scos în stradă mai multe echipe de tineri sociali-democraţi pentru a lua contact direct cu bistriţenii. În municipiu, au fost amplasate câteva puncte de informare – la sediul PSD de pe strada Gh. Şincai, pe Bulevardul Decebal şi în faţa complexului Winmarkt, puncte care vor funcţiona până la finele lunii august. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD BN, Daniel Suciu, în municipiul Bistriţa, peste 1.500 de persoane au semnat pentru moţiune, iar în judeţ aproximativ 4.000 (n.r. – datele transmise înainte de închiderea ediţiei). „Acţiunea nu este făcută pentru Partidul Social Democrat, ci pentru locuitorii acestui judeţ şi pentru cei ai întregii ţări. Nu ne dorim să adunăm semnături doar de dragul de a le avea. Suntem convinşi că imaginea şi acţiunile guvernului au provocat şi vor provoca o vie imagine negativă în rândul populaţiei şi cele aproximativ 500 de semnături pe zi care se adună în municipiul Bistriţa ne dau de înţeles că poziţia PSD şi opoziţia pe care noi o facem la adresa actualului guvern este poziţia corectă şi apreciată de populaţie. Orice partid din Opoziţie îşi doreşte să dărâme guvernul, mai ales un guvern condus de Emil Boc şi Traian Băsescu, nu mai trebuie să enumăr toate prostiile şi măsurile antisociale pe care pe care le-a luat. Până acum nu s-a mai făcut o moţiune de cenzură populară şi sunt convins că în septembrie, când vom depune moţiunea de cenzură, vom anexa câteva milioane de semnături de la nivel naţional, ceea ce ar trebui să fie un semnal major pentru reprezentanţii PDL”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Daniel Suciu. Totodată, el este convins că moţiunea de cenzură va fi semnată şi de liberali, în ciuda declaraţiilor apărute în mass media, în ultimele zile, la nivel central. „Eu am văzut declaraţii ale liberalilor, care spunea că vor vota orice moţiune de cenzură împotriva actualului guvern şi fără să citească textul. Sunt convins că liberalii o vor vota, pentru că orice parlamentar responsabil nu mai poate gira Guvernul Băsescu – Boc”, a afirmat Daniel Suciu.
Deşi în mod normal o astfel de reacţie a populaţiei vizavi de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc ar trebui să dea de gândit şi parlamentarilor bistriţeni democrat-liberali, cel puţin, şi să voteze în Parlament moţiunea de cenzură, Daniel Suciu este convins că aceştia se vor declara împotrivă. „Vreau doar să îl întreb pe domnul Botiş, dacă în municipiul Bistriţa se vor aduna 15.000 de semnături, mai mult decât a luat Traian Băsescu aici, dar şi ceilalţi reprezentanţi ai PDL, şi având în vedere că el este alesul bistriţenilor, va vota împotriva celor 15.000 de bistriţeni care îi cer să voteze împotriva Guvernului? Botiş, Oltean şi Sbîrciu au votat o dată împotriva opiniei publice. Sunt convins că vor vota şi de această dată împotriva cetăţenilor care i-au trimis în Parlament”, a mai spus Suciu.
Nu am reuşit să aflăm care este şi părerea parlamentarilor democrat-liberali bistriţeni despre această acţiune a PSD şi moţiunea de cenzură pe care social-democraţii o vor depune în septembrie, întrucât nu au fost de găsit, nici măcar la telefon.

Ponta şi Antonescu se faultează reciproc

În momente în care Opoziţia ar trebuie să fie unită mai mult ca oricând, în condiţiile în care partidul aflat la putere – PDL – este în cădere liberă în sondaje, disensiunile dintre PSD şi PNL sunt tot mai acute.
Zilele trecute, Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au contrat pe marginea „moţiunii populare” de cenzură. Liderul PNL a declarat că partidul său nu va vota moţiunea de cenzură atât timp cât nu ştie, în cazul demiterii Guvernului Boc, ce se va întâmpla de a doua zi. „Nu vom vota o moţiune de cenzură decât după ce am discutat ce se întâmplă a doua zi. Ca să facem doar un exerciţiu să dăm jos Guvernul Boc? Doar pentru asta, nu intrăm! Dacă facem o asemenea alternativă, acest lucru nu înseamnă că vom împărţi nişte ministere, ci că vrem impunerea unor criterii de guvernare”, a spus Antonescu.
În replică, Victor Ponta a declarat că partidul său nu îşi va canaliza eforturile pentru o luptă cu PNL, ci pentru PDL. „Dacă liberalii sunt sau nu alături de noi sau sunt alături de Băsescu şi PDL este numai şi numai dreptul lor de a alege şi nu al nostru. Sper că, la un moment dat, mai ales după ce trec vara şi vacanţele, o să înţeleagă şi ei că adversarul este Traian Băsescu şi Emil Boc şi nu PSD”, a afirmat preşedintele social-democrat.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.