Clientelismul politic, la baza falimentului administraţiilor locale

În timp ce agenda publică e ocupată în întregime de criza de la nivel central, peste 2500 de localităţi din România nu mai au bani pentru supravieţuire. Incapacitatea de plată devine evidentă în tot mai multe locuri din ţară, se precizează în studiul IPP.
După analiza datelor financiare cu privire la resursele marilor localităţi din România pe ultimii doi ani în care exerciţiul financiar este încheiat (2007, 2008), s-a ajuns la concluzia că dezvoltarea localităţilor din România depinde fundamental de relaţiile politice pe care primarii le au cu preşedinţii de Consilii Judeţene şi cu Guvernul.

În ultimii 10 ani, harta administrativă a ţării s-a îmbogăţit cu nu mai puţin de 229 de unităţi administrative nou înfiinţate, iar această fărâmiţare administrativă nu a făcut altceva decât să slăbească puterea financiară locală.
Cu toate acestea, Guvernul, scrie IPP, nu pare dispus să descentralizeze o serie de surse de venit sau măcar o cotă parte din acestea, fapt care sporeşte dependenţa localităţilor de bugetul de stat.

Cu mâna întinsă la Guvern

Analizând datele financiare privind sumele de echilibrare repartizate anual de la bugetul de stat către bugetele locale, sumele repartizate din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, respectiv fondurile de rezervă ale Consiliilor Judeţene la nivelul ultimilor ani, IPP susţine că influenţa politică asupra modului în care se direcţionează resursele financiare pentru dezvoltarea localităţilor din România, este fundamentală. Acest lucru, se mai menţionează în studiu, explică şi diferenţele majore de dezvoltare dintre localităţi şi modul în care s-au înfiinţat localităţi datorită orgoliilor parlamentarilor din anumite zone, cu toate că acestea au dovedit că nu pot supravieţui din punct de vedere financiar, întrucât între înfiinţarea de noi localităţi şi slăbirea capacităţii financiare locale există o legătură evidentă. Astfel, IPP consideră că se impune comasarea localităţilor, mai ales în zonele în care se constată că multe primării au intrat în incapacitate de plată. Mai mult decât atât, administraţiile locale trăiesc în continuare cu „mentalitatea de asistate”, căutând să folosească până la ultimii bani gestionaţi la nivel central în loc să încerce să dezvolte toate pârghiile permise de lege pentru suplimentarea veniturilor proprii.
Totodată, pentru a nu deveni nepopulari din raţiuni de ordin politic, primarii preferă să menţină un nivel minim de fiscalitate locală, fiindcă altfel riscă să nu mai primească voturile cetăţenilor la următoarele alegeri. „Această situaţie face practic imposibilă o evaluare a capacităţii financiare reale de autosusţinere a localităţilor, iar perpetuarea acestor comportamente nu poate duce decât la dezechilibre în administraţia locală de la nivel naţional”, se precizează în studiu.
Totodată, deşi primăriile, ca şi Consiliile Judeţene, reclamă autonomia locală, se complac în a fi asistate de la nivel central şi întreţin această stare de lucruri, iar Guvernul „se bucură“ de toate avantajele politice de împărţire a banilor către comunităţile locale.
Din această cauză, consecinţele, susţine studiul, sunt grave. Astfel, la nivelul tuturor palierelor administraţiei publice locale s-a răspândit teza că numai prin relaţii politice se poate determina suplimentarea fondurilor localităţilor, ceea ce face ca gradul de încredere într-o reformă autentică în domeniu să fie extrem de redus. Apoi, situaţia actuală a fost scăpată total de sub control, fiind dat ca exemplu comportamentul primarilor care iau drumul Bucureştiului săptămânal pentru a face lobby pentru suplimentarea resurselor, aspect prezent în toată administraţia românească.

Măsuri urgente

Ca urmare a acestor realităţi, IPP recomandă cinci măsuri „concrete şi urgente” pentru a fi oprită confiscarea procesului de dezvoltare financiară locală de către politicieni şi modernizarea comunităţilor locale.
O primă măsură care ar trebui luată este aceea ca Guvernul să dezvolte mecanisme prin care să oblige comunităţile locale să îşi crească ponderea veniturilor proprii până la minimum 50% din bugetul localităţii. Astfel, autorii studiului susţin că, la o analiză atentă a bugetelor unor localităţi urbane, despre care se spune că sunt uriaşe în comparaţie cu altele, au observat că acestea sunt crescute prin diverse mecanisme de suplimentare de la bugetul central şi nu prin eforturi ale administraţiei locale de lărgire a paletei veniturilor proprii, care sunt foarte mici ca pondere.
O altă măsură ar fi ca partidele politice să se pună de acord asupra urgenţei comasării localităţilor care nu au venituri proprii suficiente, pentru a preveni situaţii iminente cazuri de faliment în administraţia locală. Parlamentari precum Daniel Buda, Valeriu Tabără (PD-L), Gheorghe Ciocan (PSD-PC), Viorel Buda, (PNL), Erdei Doloczki Istvan, Attila Varga, Tiberiu Gunther (UDMR) se numără printre cei care au făcut sau au semnat de-a lungul timpului propuneri legislative pentru înfiinţarea de noi comune, unele dintre ele fiind aprobate chiar la începutul acestui an. În anul 2000, în România erau 2.951 de localităţi, pe când la sfârşitul anului trecut numărul era de 3.180, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, în intervalul 2000 – 2009, au fost înfiinţate 10 municipii, 45 de oraşe şi 174 de comune noi, fără capacitatea de a se autosusţine financiar.
O a treia măsură ar fi aplicarea riguroasă a formulei de repartizare a sumelor provenind din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, concomitent cu eliminarea Consiliului Judeţean din acest proces. Actuala situaţie din ţară prin care în procesul ce trebuie să rămână tehnic se implică Consiliul Judeţean condus de oameni politici, susţine IPP, nu asigură încrederea necesară la nivelul primarilor, cum că aceste sume se repartizează cu adevărat echidistant pentru toţi. Ca urmare, este recomandată excluderea Consiliilor Judeţene din procesul de alocare a fondurilor pentru echilibrare, iar transferul competenţei de redistribuire de la nivel judeţean către bugetele locale să rămână exclusiv în sarcina Direcţiilor Generale de Finanţe Publice.
Cea de a patra măsură ar fi plafonarea Fondului de rezervă la dispoziţia Guvernului şi stabilirea prin lege a situaţiilor excepţionale în care aceşti bani vor fi alocaţi.
Iniţial, Fondul de rezervă al Guvernului a fost înfiinţat pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute ale autorităţilor locale apărute în timpul exerciţiului bugetar, justificate în condiţii de strictă necesitate. Însă nefiind definite de la bun început tipurile de cheltuieli pe care autorităţile le pot face din aceşti bani, s-a ajuns ca astăzi sumele să fie utilizate pentru orice alte destinaţii faţă de cele prevăzute iniţial prin acest mecanism de finanţare. Prin urmare, în 2008, dar şi în 2009, au existat câteva primării care au primit bani din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru cheltuieli curente şi de capital, şi nicidecum pentru cheltuieli urgente şi neprevăzute. De asemenea, mărimea fondului de rezervă a fluctuat constant în ultimii ani, atât ca valoare globală anuală, cât şi în decursul unui an, datorită multiplelor rectificări bugetare.
Ca şi în cazul transferurilor pentru echilibrare, o analiză succintă a situaţiei sumelor maxime alocate din Fondul de rezervă al Guvernului în anii 2007 – 2008, plasează pe primele locuri localităţi ai căror primari aparţineau la acea vreme partidului de guvernare, PNL. În 2009, situaţia se modifică şi primesc mai mulţi bani de la Guvern primarii care aparţin formaţiunilor politice aflate la guvernare.
O a cincea măsură ar fi eliminarea Fondului de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean prevăzut în actuala versiune a legii finanţelor publice locale. Cei mai mulţi primari acuză în continuare o putere discreţionară şi în afara oricărui control a Consiliilor Judeţene, care alocă sumele funcţie de relaţii politice şi nu în conformitate cu nevoile reale ale localităţilor. Mai mult, Fondul de rezervă al Consiliilor Judeţene este supus şi el unor fluctuaţii extrem de mari în decursul unui an, Consiliul putând suplimenta oricând cu oricât sumele aferente acestui capitol. „Creşterea puterii financiare a localităţilor, inclusiv prin comasarea lor, constituie deci soluţia pentru ca primăriile să ajungă să cofinanţeze proiecte şi nu creşterea influenţei Consiliilor Judeţene”, precizează IPP.
„În ultimii ani, dezbaterile despre modernizarea administraţiei publice locale au fost aproape confiscate de reprezentanţii autorităţilor locale şi cei ai MAI dar şi ai Ministerului Finanţelor, ceea ce a dus la repetarea unor idei dovedite ineficiente şi nepromovarea altora noi, care ar putea încerca să impulsioneze mai mult reforma administrației româneşti”, se concluzionează în finalul studiului.

Liana Mureşan