Patronul OTV cu cătuşe la mâini
"Primul jurnalist arestat pentru un promo" este acuzat de şantaj şi ameninţare în urma plângerii primarului Ion Moţ din Zarand
"Acest dosar este unul politic", a declarat, marţi dimineaţă, avocatul Daniel Fenechiu
Suma vehiculată în presupusul şantaj intermediat de clarvăzătorul Doru Pârv se ridică la 200.000 de euro
Dan Diaconescu, patronul OTV, şi Doru Pârv, clarvăzator, au fost reţinuţi de DNA pentru 24 de ore, marţi de dimineaţa. Cei doi sunt acuzaţi de şantaj şi ameninţare. Patronul postului de televiziune OTV a fost audiat de procurorii DNA timp de aproximativ 15 ore. La ora 13:00, Dan Diaconescu va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă. Dan Diaconescu a spus la ieşirea de la DNA că este "primul jurnalist reţinut pentru un promo" şi că a fost "tras pe sfoară".
"Pârv a declarat că nu a săvârşit această acţiune, că nu a acţionat nici în nume personal, nici în numele lui Diaconescu", a declarat avocatul lui Dan Diaconescu, care susţine că este vorba de un "dosar politic" împotriva patronului OTV şi că Pârv ar fi "doar un pion". Doru Pârv, prezentatorul unei emisiuni de la OTV despre clarvăzători, a fost adus, marţi dimineaţa, la DNA, de o maşină a Poliţiei, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat alături de Dan Diaconescu pentru şantaj.
Doru Pârv nu avea cătuşe, el fiind doar escortat de poliţiştii, care l-au adus în baza unui mandat de aducere. Clarvăzătorul nu a vrut să facă nicio declaraţie la intrarea în DNA.
Şantaj şi ameninţare
Diaconescu este învinuit pentru şantaj şi ameninţare, după ce i-ar fi cerut bani unui primar dintr-o comună arădeană, ca să nu facă public un material compromiţător despre acesta. Avocatul Daniel Fenechiu a declarat, luni, la sediul DNA, că procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă lui Dan Diaconescu învinuirile de şantaj şi ameninţare în dosarul în care Doru Pârv ar fi şantajat un primar arădean.
De asemenea, avocatul a mai spus că singura probă a procurorilor este un promo difuzat pe OTV înainte de emisiunea lui Diaconescu din 21-22 iulie 2009, în care se anunţau dezvăluiri despre primarul comunei arădene Zarand, Ioan Florin Moţ. Procurorii DNA au ridicat, luni, de la sediul televiziunii OTV o casetă cu înregistrarea unei emisiuni a lui Dan Diaconescu, din luna iulie 2009, însă nu l-au găsit acasă pe realizatorul TV, care era plecat din Bucureşti, relatează Ziare.com.
Dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie îl viza iniţial pe Doru Pârv, prezentatorul unei emisiunii despre paranormal, de la OTV. DNA a pus în mişcare acţiunea penală faţă de prezentator, întocmind şi rechizitoriul în cauză, însă a decis, ulterior, să schimbe încadrarea juridică din trafic de influenţă pentru Pârv şi să extindă cercetările faţă de Dan Diaconescu.
Plângerea a fost făcută la DNA de către primarul comunei arădene Zarand, Ioan Florin Moţ, care susţine că Doru Pârv i-a cerut 200.000 de euro pentru a nu difuza la OTV un material compromiţător, despre averea acestuia. Materialul fusese înregistrat de reporterii OTV. În luna februarie, Dan Diaconescu s-a prezentat la sediul DNA, unde a fost audiat în calitate de martor, declarau, la acel moment, surse judiciare.
"Un dosar politic"
Cu toate acestea, Diaconescu a spus, la ieşirea de la DNA, că a venit să faca un interviu, deşi nu era însoţit de o echipă de filmare.
"Am fost tras pe sfoară", a declarat la ieşirea din sediul DNA, Dan Diaconescu scos cu cătuşe pe mâini şi a precizat că este primul jurnalist din România care a fost arestat pentru un promo, relatează Realitatea TV.
Dan Diaconescu şi Doru Pârv urmează să fie duşi la Judecătoria Sectorului 1, astăzi, în jurul orei 15.00, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
"Cei doi au fost reţinuţi pentru şantaj, iar acest dosar este unul politic" a declarat, marţi dimineaţă, avocatul Daniel Fenechiu, care îl apără pe Doru Pârv. Avocatul lui Dan Diaconescu, Mihai Rapcea, a declarat că ordonanţele de reţinere au fost date în jurul orei 6.00 şi că între Diaconescu şi Pârv nu a mai existat nicio confruntare.
Patronul OTV a fost pus, ieri, sub învinuire pentru şantaj şi ameninţare, după ce procurorii anticorupţie au descins la vila sa din cartierul Primăverii.
"Poate o căutau pe Elodia"
Realizatorul TV Dan Diaconescu a ajuns ieri după-amiază, din vacanţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a aflat că e anchetat de procurori pentru şantaj şi ameninţare asupra primarului unei comune arădene. Asta, după ce anchetatorii au descins la vila sa din cartierul bucureştean Primăverii, la "sediul social" al OTV din strada Benjamin Franklin, precum şi la studioul OTV din Militari.
Procurorii au căutat mai multe casete care ar constitui probe în dosarul penal care-l vizează pe Diaconescu şi pe Doru Pârv – prezentator al unor emisiuni despre paranormal la televiziunea condusă de acesta. Au ridicat însă o singură casetă, cu înregistrarea unei emisiuni din 2009.
Avocatul lui Diaconescu, Daniel Fenechiu, a subliniat că singura probă pe care procurorii o au împotriva clientului său ar fi o înregistrare a emisiunii în care acesta anunţa "imagini incendiare" referitoare la primarul din Zărand (Arad), Ion Moţ.
În faţa sediului DNA, Dan Diaconescu a explicat însă că ar fi vorba doar despre o emisiune de şase ore, absolut nevinovată, cu dresaje de şerpi, şi a promis că o va redifuza în cursul serii.
Realizatorul TV a ţinut să precizeze că nu exclude posibilitatea să fie "închis" şi a catalogat acţiunea DNA drept o farsă. "Am înţeles că au săpat pe-acolo prin curte, poate o căutau pe Elodia", a spus Diaconescu, înainte să afle oficial motivele descinderii şi să fie pus sub învinuire.
În dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie, Doru Pârv este acuzat că i-ar fi cerut 200.000 de euro primarului comunei Zărand, Ioan Florin Moţ, pentru a nu difuza la OTV un material compromiţător, în care se făcea referire la afacerile acestuia. Pârv ar fi solicitat, pentru început, o "rată" de 25.000 de euro. Edilul ar fi refuzat şi ar fi formulat, în schimb, un denunţ la DNA.
După ce, iniţial, l-au acuzat pe Pârv de şantaj, procurorii i-au schimbat acestuia încadrarea în trafic de influenţă (infracţiune pentru care riscă o pedeapsă mai uşoară) şi au extins cercetările asupra lui Dan Diaconescu.
Potrivit rezoluţiei anchetatorilor, "Diaconescu (…) a exercitat acte de ameninţare atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Pârv, în scopul de a determina persoana vătămată (…) să dea o sumă totală de 200.000 de euro".
"Sub presiunea acestei ameninţări, din suma pretinsă iniţial, persoana vătămată a plătit efectiv 30.000 de euro şi 4.200 de lei", au conchis procurorii. Deşi a admis că el este cel care "conduce ostilităţile" la OTV, Diaconescu a negat că l-ar cunoaşte pe primar şi a arătat că nu are o relaţie strânsă cu Pârv. În plus, "în acte", nu are nicio legătură cu OTV.
Şarpele Kundalini şi iţele tombolei OTV
"Clarvăzătorul" Doru Pârv (Dorel Petru Pârv) a înţeles încă din 2005 că paranormalul este o industrie din care se pot scoate mulţi bani în viaţa reală.
Prin urmare, acum cinci ani şi-a înfiinţat firma Kundalini prin care acordă consultaţii în Capitală şi în Arad, oraşul său de baştină.
Obiectul oficial de activitate: activităţi de servicii personale.
Numele firmei a fost ales în sens ezoteric: termenul "Kundalini", folosit de yoghini, înseamnă în sanscrită energia primordială a vieţii. Doru Pârv s-a dovedit energic şi în afaceri, comenteaza Evenimentul zilei: prin firma lui, a încheia un contract cu televiziunea lui Dan Diaconescu prin care îşi producea emisunea "Al şaptelea simţ", difuzată de OTV. "Televiziunea-garsonieră" a crescut vizibil încasările firmei lui Pârv, aducându-i notorietate şi clienţi.
Dacă în primul an de funcţionare, SRL-ul Kundalini a avut o cifră de afaceri de doar 6.250 lei, proveniţi din consultaţii particulare, în 2008 firma a înregistrat un rulaj de 177.233 lei. Din informaţiile deţinute de EVZ, cifra de afaceri a lui Pârv s-a dublat, ulterior, în 2009 şi în primul trimestru din anul în curs. Pe acest fond, în 2008, clarvăzătorul de la OTV s-a mutat intr-o vilă cu etaj într-o zonă rezidenţială a Aradului.
În timp ce Dan Diaconescu reclamă abuzurile judiciare ale "regimului Băsescu-Boc", el însuşi are conexiuni importante în partidul de guvernământ. În septembrie 2009, EVZ a dezvăluit cine sunt păpuşarii din umbră ai tombolei "100% Adevărat", de la OTV, încheiate recent cu reclamaţii publice de înşelătorie.
În spatele show-ului de televiziune se afla deputatul PDL Dănuţ Liga şi Theodor Berna, unul dintre controversaţii "regi ai asfaltului" care învârte contracte de anvergură cu Primăria Sectorului 3, condusă de PDL-istul Liviu Negoiţă.
Investigaţia EVZ le-a luat urma celor doi într-unul dintre cartierele financiare ale Londrei. De acolo, compania RTMB Production LLP patrona tombola OTV, înghiţind profiturile. În acte, patronii căsuţei poştale din Anglia erau soacra deputatului Dănuţ Liga şi afaceristul Theodor Berna. Alt beneficiar indirect al afacerii "100% Adevărat" era deputatul PSD, Robert Negoiţă, relateaza Evenimentul zilei. (S.C.)
FOTO: AIM
eu asi fi mai profunda si voi intreba ce profit are Basescu din arestarea lui Diaconescu,pierde un om care il poate scoate pe ecran,la care poate spune ce vrea ce gandeste,poate atata sau potoli populatia,cine are de castigat nu cunva cei care sunt cu gura mare ,al cui e mahalagiul de Marinescu, cine intervine toti care sunt inregimentati pe la diversi mahari,oare nu observati cine a lansat ipoteza Basescu ,cine un informator securist pe care il cheama Rosca Stanescu,nu el alansat atatea si o fi el omul lui Basescu,incercati si alte carari si fiti cu atentia marita,cardasia urmareste ceva,poate fi si din PDL si din PSD si …… urmariti atent datele si avantajele