Înca mai astept lumina lina

Ne zbatem teribil în agonia pe care o numim viaţă şi uităm că în jalnica lume în care trăim mai există şi fărâme de speranţă, de care ne putem agăţa şi care, de multe ori, ne pot scoate din tumultul haotic al existenţei cotidiene. Mai vine o primăvară, au înflorit ghioceii, dar în sufletul nostru nu germinează, de multă vreme, sâmburele care să dea naştere acelei forţe motrice de reclădire a speranţei pentru ziua de mâine. Cu toţi ne amintim de iluzoria şi mult promisa „luminiţă de la capătul tunelului“. Ar fi timpul să aprindem singuri, fără intermediere exterioară, candela bunătăţii, a bucuriei şi a liniştii sufleteşti. Să ne pregătim inimile pentru a putea accepta şi pacea, căci durerea, umilinţa şi dezgustul ne-au invadat arterele şi au devenit elemente fără de care nu mai putem supravieţui. De altfel, cred că ura noastră devine, de la an la an, una patologică, transmisibilă genetic. Mântuitorul nostru a înviat din prea multă dragoste de oameni. Noi ne hrănim din prea multă ură, nu doar faţă de semenii noştri, ci şi faţă de propria persoană. Bieţi sclavi ai nimicniciei omeneşti, încercăm să ne rupem de la glezne lanţurile invidiei, ale minciunii şi ignoranţei, încercând să devenim, măcar pentru câteva zile ce marchează naşterea celui fără de sfârşit ,mai… oameni. Vom reuşi? Haideţi să facem un efort de conştiinţă, să ne debarasăm de tot ceea ce versatila soartă ne-a scos în cale, deoarece, aşa cum se spune, omului îi trebuie atât de puţin pentru a fi fericit. Nu ştiu dacă ignoranţa ne face atât de impasibili la suferinţa altora sau faptul că, asemenea unor hiene, urmărim şi devorăm cu o plăcere macabră ceea ce a mai rămas din viaţa unora. Sau chiar din viaţa noastră. Ne îndepărtăm vertiginos de tot ceea ce înseamnă spiritul sărbătorilor creştine. De fapt, ne mai aducem aminte ele, sau acestea reprezintă doar un pretext pentru a face curăţenie în locuinţe? Sincer, mi-e dor să mai fiu om, să trăiesc la intensitate maximă o sărbătoare. Doamne, în ce m-am transformat? Probabil că într-un robot, care uită ce zi este în calendar şi care se miră, privind dezorientat, când cineva îl întâmpină cu salutul „Hristos a înviat!“. Sper să nu uit că sunt om şi că menirea mea pe acest pământ este aceea de a-mi aminti că trebuie să … reclădesc speranţa şi să cred în învierea Fiului lui Dumnezeu şi a noastră. HRISTOS A ÎNVIAT!

Liana Mureşan