Pentru a-şi mări la maxim şansele de desemnare a candidaţilor la locale, social-democraţii şi liberalii au apelat la institute de sondare a opiniei publice. Potrivit unui sondaj IMAS, realizat pentru ziarul „Adevărul”, Ponta şi Antonescu au crescut în procente luna trecută.
La nivelul oraşului Beclean, un astfel de sondaj realizat la comanda PNL, arată că social-democraţii se menţin pe locul întâi, atât în ceea ce priveşte funcţia de primar, dar şi pe aceea de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Cota de încredere a liderilor Opoziţiei a crescut la începutul lunii trecute, potrivit unui sondaj de opinie realizat de IMAS pentru ziarul „Adevărul“, în perioada 9-16 mai. După ce au înregistrat scăderi în martie şi aprilie, Crin Antonescu şi Victor Ponta au acum scoruri apropiate de cele înregistrate la momentul realizării USL.
Sondajul IMAS a fost realizat pe un eşantion de 1.040 de persoane, cu o marjă de eroare de 3%.
Antonescu şi Ponta au crescut în ultima lună
Conform sondajului realizat de IMAS, Crin Antonescu este preferatul electoratului român, el obţinând 31,2%, iar Victor Ponta este pe poziţia a doua cu 28,2%, în timp ce fostul şef al social-democraţilor, Mircea Geoană, a înregistrat doar 16,4% din preferinţele românilor. De menţionat că la momentul semnării protocolului pentru USL, Crin Antonescu se bucura de 29,7% încredere în rândul electoratului, iar Victor Ponta 29,4%.
Spre deosebire de cei din USL, liderii democrat-liberali scad în ochii românilor, mai ales din cauza măsurilor nepopulare pe care au fost nevoiţi să le ia pe fondul crizei economice. Astfel, preşedintele Traian Băsescu are o cotă de încredere de 12,4%, Vasile Blaga – 10,8%, iar Emil Boc – 8,3%.
Explicaţiile analiştilor
Scăderea popularităţii simbolurilor democrat-liberale şi creşterea reprezentanţilor USL din ultima lună, în opinia analiştilor politici, vine pe fondul luptelor interne din sânul PDL.
„Competiţia internă din PDL dintre Boc şi Blaga a lăsat impresia de dezbinare. Modul în care s-a dus bătălia care a precedat alegerile interne din 14 mai cred că a contribuit la creşterea procentelor de încredere în liderii Opoziţiei”, a afirmat Cristian Pârvulescu, citat de „Adevărul”.
În schimb, potrivit sursei citate, analistul politic Bogdan Teodorescu susţine că reprezentanţii Opoziţiei nu ar fi avut creşteri spectaculoase în ultima perioadă dacă PDL ar fi renunţat la Elena Udrea şi la Emil Boc. „După luna februarie, Antonescu şi Ponta au fost pe un trend descendent influenţat de lipsa de activitate. După un timp, notorietatea USL a crescut şi oamenii au început să o vadă ca pe o alternativă la Putere. Mă refer aici în primul rând la zona celor care se aflau la mijloc între USL şi PDL, fără să aibă o opţiune”, este de părere Teodorescu.
Nicolae Moldovan, preferat de cetăţenii din oraşul său
Dacă la nivel central politicienii se întrec în sondaje de opinie în fiecare lună, cei din teritoriu nu fac nici ei excepţii. Astfel, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă a liberalilor bistriţeni, Stelian Dolha, preşedintele PNL Beclean a prezentat rezultatele unui sondaj de opinie realizat în rândul populaţiei cu drept de vot din oraşul de pe Someş.
Potrivit lui Dolha, sondajul relevă faptul ca mai mult de jumătate din cei chestionaţi, care au declarat că vor merge la vot, au anunţat că vor vota cu primarul social-democrat Nicolae Moldovan.
În continuare primarul Moldovan este iubit de marea majoritate a beclenarilor. El ar fi votat în continuare de 57% din beclenari, dar pe locul doi, cu un scor de 13% se afla candidatul PNL, Liviu Ţărmure. Pe locul trei se află tot un membru PNL, de această dată o doamnă, Simona Coradi, cu 11%. Abia pe locurile patru şi cinci se află reprezentanţi ai PDL. Vasile Marc se află pe locul IV cu 6%, urmat de Bogdan Rusu cu un procent de 4%”, a declarat Stelian Dolha, amintind totodată faptul că la alegerile din 2008 candidatul PNL la Primăria Beclean a întrunit patru la sută din sufragiul electoratului, în timp ce PNL obţinea la alegerile locale, per ansamblu, 10 procente.
Nehotărâţii, plusul de voturi
„Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, 37 la sută dintre beclenari ar vota Partidul Social Democrat. 18 la sută dintre ei ar vota în schimb Partidul Naţional Liberal. De-abia pe locul trei, cu 11 la sută, se află Partidul Democrat-Liberal”, a spus Stelian Dolha. Acesta a mai menţionat că UDMR a înregistrat o cotă de încredere de şapte procente în rândul electoratului din Beclean, iar Partidul Conservator – 3%.
„Lucrul pe care trebuie să-l amintim este mulţimea mare a nehotărâţilor, care ocupă în continuare în Beclean aproximativ 24 la sută. Pe acest 24 la sută va trebui noi liberalii să ne axăm pe viitor. Este potenţialul nostru viitor, locul de unde va trebui să ne luăm plusul de voturi pentru 2012”, a mai adăugat Dolha.
Migraţia politică, problema USL
În acest context de pregătire a alegerilor care urmează anul viitor, printre multitudinea de sondaje de opinie, Uniunea Social Liberală este preocupată în ultima perioadă de migraţia politică. Astfel, parlamentarii USL depun pe 13 iunie în Parlament un proiect de lege care vine să modifice Legea electorală şi în care cer sancţionarea parlamentarilor „migratori” cu pierderea mandatului, la fel ca în cazul primarilor. Constituţia prevede însă că încetarea mandatului de parlamentar are loc doar în caz de demisie, deces, pierderea drepturilor electorale sau incompatibilitate.
Întrebat cum se va armoniza proiectul USL cu prevederea din Constituţia României, legea fundamentală, deputatul social-democrat Valeriu Zgonea spune că e vorba de incompatibilitate ideologică şi de sinceritate faţă de electorat. „Tocmai asta este: pierderea mandatului se va face pe motiv de incompatibilitate ideologică. Pentru că, dacă pleci de la partidul pentru care ai candidat, minţi electoratul”, a declarat Zgonea.
Proiectul, care vine să modifice Legea electorală, prevede şi scăderea numărului de parlamentari la 325, din care 109 senatori şi 216 deputaţi, adică cu 30 de aleşi mai puţin în Senat şi 115 în Camera Deputaţilor. Liderul PSD, Victor Ponta, a explicat că numărul de 325 a fost stabilit luând în calcul un nou algoritm potrivit căruia un deputat va reprezenta o sută de mii de cetăţeni, iar un senator două sute de mii. De asemenea, parlamentarii ar urma să fie aleşi în sistem majoritar cu un singur tur de scrutin: câştigă mandatul candidatul care obţine cele mai multe voturi.
Liana Mureşan