Un grup infracţional specializat în traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi mare risc a fost destructurat, săptămâna trecută, de către poliţişti, în urma unui flagrant. Doi bărbaţi din municipiul Bistriţa şi unul din municipiul Turda au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile, cei trei fiind suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Grupul de traficanţi se afla în vizorul poliţiştilor bistriţeni încă de la începutul anului trecut, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciul Teritorial Bistriţa Năsăud sesizându-se cu privire la constituirea unui grup infracţional în traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi mare risc, respectiv cannabis, rezină de cannabis şi cocaină. Astfel, în urma unui flagrant realizat de poliţiştii bistriţeni, sub supravegherea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, au fost prinşi, pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, D.L şi B.F, ambii de 35 de ani, din Bistriţa, şi C.A., de 40 din Turda. De asemenea, pe numele lui B.F s-a emis şi pus în aplicare un mandat de aducere
Drogurile proveneau din Spania
Potrivit comunicatului remis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN) – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud (SCCO BN), în acest caz drogurile proveneau în principal din Spania, iar ulterior erau distribuite pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj, cu suma de 80 euro/gram pentru cocaină şi 50 lei/gram pentru rezina de cannabis.
Urmăriţi de câteva luni
Poliţiştii bistriţeni au urmărit timp de câteva luni activitatea traficanţilor, adunând totodată dovezi pentru probarea activităţii infracţionale desfăşurată de suspecţi. Potrivit şefului SCCO BN, subcomisar de poliţie Dumitru Bîltag, cel care se ocupa de procurarea drogurilor a fost C.A, în vârstă de 40 de ani, din Turda. Acesta a avut se pare rolul de a introduce în ţară drogurile care proveneau din Spania. Bistriţenii, D.L şi B.F, ambii în vârstă de 35 de ani, aveau rolul de a distribui „marfa".
Flagrant la Turda
Săptămâna trecută, pe 4 august, s-a reuşit prinderea în flagrant, pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj, a celor doi bistriţeni, D.L. şi C.A., în timp ce efectuau o tranzacţie cu şapte grame de cocaină.
În aceeaşi zi, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare, trei în municipiul Bistriţa şi una în municipiul Turda, fiind pus în aplicare un mandat de aducere pe numele lui B.F, al patrulea suspect în acest caz. Tot cu ocazia percheziţiei au fost ridicaţi în vederea confiscării 2.000 Euro şi 1.100 lei.
Urmare a probatoriului administrat în cauză, procurorul DIICOT a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a celor trei suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin.1 şi 2 şi art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2001.
Reţinuţi pentru 29 de zile
A doua zi după flagrant, în data de 05.08.2009, aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată emiţând pe numele lor mandate de arestare preventivă provizorie pentru o perioadă de 29 de zile.
Cu ocazia desfăşurării activităţilor în dosar, au fost capturate şi ridicate în vederea confiscării 36,3 grame cocaină, 107,1 grame rezină de cannabis (haşiş) şi 7,5 grame cannabis, se precizează în comunicatul IPJ BN.
Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor membrilor grupării.
Număr în creştere
Dacă imediat după 1990 România era doar o ţară de tranzit pentru drogurile care erau mai apoi vândute în alte ţări ale Europei, în ultimii ani ţara noastră a devenit şi un punct profitabil de desfacere a unor astfel de „mărfuri". An de an cazurile de trafic dar şi de consum de droguri a crescut.
Judeţul Bistriţa-Năsăud, chiar dacă aici cazurile nu sunt numeroase, cel puţin în privinţa traficului, nu face nici el excepţie de la regulă.
Anul trecut, au fost prinşi cinci bistriţeni la Cluj
Anul trecut în luna martie, Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj a realizat un flagrant pentru dealerii unei reţele de traficanţi de droguri care a fost urmat de descinderi şi percheziţii domiciliare la locuinţele acestora.
Grupul infracţional a fost sub observaţia poliţiştilor BCCO Cluj, coordonaţi de către un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Biroul Teritorial Cluj, aproximativ un an. Astfel, au fost identificaţi cinci „dealeri", care erau şi consumatori, plus alţi patruzeci de consumatori, 30 dintre ei fiind elevi de liceu şi studenţi din Cluj.
La acea vreme, doi tineri au fost arestaţi, iar alţi trei au fost cercetaţi în libertate, după ce au vândut canabis, haşiş şi ecstasy pe piaţa drogurilor din Cluj şi Bistriţa. Dintre cei cinci, patru erau bistriţeni şi unul din Bucureşti.
Oamenii legii stabiliseră că un tânăr de 29 de ani din Bistriţa, student în Cluj-Napoca, a înfiinţat o reţea de trafic şi consum de droguri. Daniel Spătar, consumator de droguri, a realizat că, în afara propriilor nevoi de consum, poate face şi un profit sau îşi poate asigura resurse financiare pentru cumpărarea drogurilor. Astfel, acesta a început să contacteze tineri din Cluj, Bucureşti, Bistriţa, Mediaş, solicitându-le cantităţi mai mari de droguri. O mare parte din aceste droguri erau vândute în mediile unor consumatori, elevi şi studenţi din Cluj. Alături de Spătar a mai fost implicat un bistriţean, în vârstă de 27 de ani.
Poliţiştii clujeni au confiscat 37 de comprimate de ecstasy, 248 de grame de canabis, 40 de grame skunk (inflorescenţe de canabis), cinci grame de haşiş, şapte ghivece cu plante de canabis şi hormoni speciali de creştere rapidă a acestora. De asemenea, au descoperit două încăperi amenajate ca sere pentru creşterea plantelor de canabis, care aveau surse de lumină artificială permanentă, sisteme de aerisire şi ventilaţie, precum şi sisteme de menţinere constantă a temperaturii şi umidităţii.
Stupefiantele, ca şi seminţele de canabis şi hormonii de creştere fuseseră comandate şi livrate din Spania, Italia sau Olanda.
Traficanţi de haşiş
La sfârşitul anului trecut, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul SCCO BN, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi în cooperare cu lucrători din cadrul BCCO Cluj, Direcţia Judeţeană de Informaţii Bistriţa-Năsăud, SIPI Bistriţa-Năsăud, lucrători din cadrul IPJ BN, a fost identificat un grup bistriţeni care se ocupau cu traficul ilicit de droguri. Cu ocazia flagrantului, asupra a două persoane a fost descoperită cantitatea de 602,4 grame rezină de canabis (haşis) sub formă de capsule pe care cei în cauză încercau să le comercializeze.
Liana Mureşan