Fara nicio audiere la dosar, procesul lui Gregorian Bivolaru a ajuns la a zecea amanare. Cel mai probabil verdict pare a fi prescriptia faptei, caz in care statul a pierdut bani si timp plimband zecile de volume ale dosarului de la o instanta la alta, timp in care “scumpi” Bivolaru se bucura de ospitalitatea suedezilor.
Modul in care isi controla supusii
Pentru a se asigura de controlul asupra actiunilor adeptilor sai, Gregorian Bivolaru a procedat la instalarea de plantoane, la organizarea unor echipe de ordine de inspiratie paramilitara, la incurajarea delatiunii intre adepti, precum si la utilizarea unor mijloace electronice de interceptare a convorbirilor la distanta, iar pentru a inlesni comunicarea dintre el si locatarii ashram-urilor a dispus instalarea unor statii de radio emisie-receptie a caror putere depasea limita legala.
In acelasi scop, se arata in rechizitoriu, Gregorian Bivolaru a dispus achizitionarea si utilizarea de aparatura electronica proprie manipularii psihice a adeptilor sai, inclusiv prin apelare la mesaje subliminale.
Controlul total asupra adeptior era desavarsit prin palierul de comanda si cel de executie.
Palierul de comanda era format dintr-un numar restrans de persoane apropiate „guru”-lui si anume Trandafir Claudiu, Catrina Nicolae, Visterneanu Lacrimioara, Rosu Eugen, Rosu Camelia, Chis Camelia, Ambarus Mihaela si Ambarus Gabriela. Palierul de executie era format din sefii de ashram-uri care aduceau la cunostiinta lui Gregorian Bivolaru sinteza activitatilor desfasurate, executand doar activitati bine stabilite, ordonate, fara a avea insa o viziune de ansamblu asupra intregului complex infractional, fiind, astfel, singurele persoane impotriva carora se pot administra probe directe.
Cultul personalitatii
Din analiza diplomelor si atestatelor detinute de Gregorian Bivolaru, rezulta ca acesta nu a fost niciodata autorizat sa practice ca profesor de yoga, nu a avut niciodata o instruire in aceasta disciplina multimilenara si ca a infiintat Asociatia MISA folosind in acest scop diplome, atestate, recomandari false, ce adevereau presupusa sa calitate de profesor de yoga.
Rosu Camelia, una dintre invinuitele din dosar, era instructoare de yoga in Bucuresti si, ca si ceilalti instructori, le spunea cursantilor ca Gregorian Bivolaru este un maestru spiritual deosebit, fara indoiala este guru suprem, si ii indemna pe cursanti sa creada orbeste in Bivolaru si sa se supuna lui fara prea multe intrebari.
Dandu-se exemplu personal cum ca, cu multi ani inainte l-a cunoscut pe Gregorian Bivolaru, si ca inca de la inceput a urmat si a ascultat de el, asa trebuie sa faca toti elevii lui si sa nu ia nicio decizie fara a-l intreba pe acesta inainte.
In aceeasi idee, se arata in rechizitoriu, Visterneanu Lacrimioara era tot instructoare de yoga in cadrul MISA, predicand la cursurile de yoga mai mult despre Gregorian Bivolaru decat despre curs in sine. Aceasta le spunea cursantilor ca Gregorian Bivolaru este guru suprem, un fel de Dumnezeu pe Pamant, este cel mai mare maestru spriritual al tuturor timpurilor, fiinta ceea mai pura, a doua venire a lui Isus Hristos pe Pamant.
Martora la dosar Stroenescu Luminita aprecia ca „Gregorian Bivolaru era privit ca un iluminat care a atins iluminarea in podul casei lui parintesti. Multe fete aveau poza lui si erau persoane care se rugau la el si tineau poza lui sub perna cand dormeau”.
Tot ea a declarat: „ni se spunea faptul ca parintii, rudele, prietenii sunt doar niste instrumente si ca nu au nici un scop, adevarata valoare fiind reprezentata de „maestrul Grieg” si atingerea iluminarii”.
Cum s-a derulat procesul
Dosarul in care Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane si de alte sapte infractiuni a fost trimis in judecata de catre procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism in urma cu peste trei ani, mai precis la data de 15 iunie 2007. La 6 aprilie 2009, Tribunalul Bucuresti i-a admis cererea lui Bivolaru ca dosarul sa fie stramutat, acesta ajungand la Tribunalul Cluj. Dosarul de pe rolul instantei clujene nu este singurul pe care liderul MISA il are. Acesta a fost acuzat de procurori si de perversiune sexuala, act sexual cu un minor si trecerea frauduloasa a frontierei.
Aceste acuzatii s-au judecat intr-un dosar separat care s-a aflat la Tribunalul Sibiu. Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru o parte dintre infractiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuala in forma continuata, doua infractiuni de act sexual cu un minor in forma continuata si doua infractiuni de trafic de minori. Instanta a dispus incetarea procesului pentru alte infractiuni, respectiv coruptie sexuala, act sexual cu un minor, ambele in forma continuata, si trecerea frauduloasa a frontierei Romaniei, pe motiv ca ar fi intervenit prescriptia raspunderii penale. In tot acest timp, Bivolaru se afla la Malmo, in Suedia, unde beneficiaza de azil politic.
Dosarul de la Tribunalul Cluj da toate semnele ca s-ar indrepta, si el, spre o decizie de inlaturare a raspunderii penale, pe motiv de prescriptie a acesteea, considerand ca de la un termen la altul judecata se amana pentru diverse vicii de procedura.
Prescriptia raspunderii penale are ca efect inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita. De aceea, se considera ca, in dreptul penal, prescriptia reprezinta o sanctiune la adresa pasivitatii organelor judecatoresti care au avut dreptul sa-l traga la raspundere pe infractor. Prescriptia opereaza indiferent de gradul de gravitate a infractiunii, cu exceptia infractiunilor contra pacii si omenirii.
Acuzatii Gregorian Bivolaru
– art. 12 alin 1 si 2 din Legea 678/2001 privind traficul de persoane
– art. 1 alin 1 teza 2 coroborat cu art. 2 alin. a si b punctul 12 din Legea 39/2003 privind reglemetarea masuri specifice de prevenire si combatere a criminalitatii organizate la nivel national si international
– infractiunea de instigare la discriminare prevazuta de art. 317 Codul Penal cu aplicarea art.13 din Codul penal
– infractiunea prevazuta de art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin a din OUG nr.31/2002 privind transportul si livrarea trimiterilor postale proprii
– infractiunea prevazuta de art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 modificata prin Legea 39/2003 privind intrarea sau iesirea din tara prin trecerea ilegala a frontierei de stat
– infractiunea prevazuta de art.1 alin.1 din OUG nr.112/2001, modificata si completata prin Legea 252/2002 cu privire la intrarea sau iesirea dintr-un stat strain prin trecerea ilegala a frontierei acestuia
– infractiunea prevazuta de art.6 alin.1 litera a
teza 1 si 5 din Decretul 340/1981 cu privire la detinerea, construirea, instalarea, experimentarea sau folosirea emitatoarelor radioelectrice, precum si modificarea caracteristicilor de lucru ale acestora
– instigare la infractiunea de ultraj contra bunurilor moravuri si linistii publice prevazute de art.25 din Codul Penal
– complicitate la infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art.26 Codul Penal raportat la art.9 din Legea 241/2005
Termenele de prescriptie
Termenele de prescriptie se determina in functie de natura si durata sanctiunii prevazute de lege pentru fapta care se prescrie, avandu-se in vedere maximul special al acestei pedepse:
– Daca este o pedeapsa cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 15 ani.
– Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 10-15 ani, termenul este de 10 ani.
– Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 5-10 ani, termenul este de 8 ani.
– Daca este o pedeapsa cuprinsa intre 1-5 ani, termenul este de 5 ani.
– Daca este o pedeapsa cu inchisoarea pana la un an sau amenda, termenul este de 3 ani.
Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data savarsirii infractiunii (cand se produce rezultatul in cazul infractiunilor de rezultat, cand are loc actiunea sau inactiunea in cazul infractiunilor formale si cand se epuizeaza infractiunea in cazul infractiunilor cu durata de executare). In cazul minorilor termenele de prescriptie se reduc la jumatate. Asadar, in cazul minorilor opereaza o dubla reducere, pentru ca termenul de incercare se calculeaza in functie de limitele pedepsei reduse la jumatate, iar apoi termenul astfel calculat se reduce si el la jumatate.
Sabin Ripan