Cand se schimba lumea, se schimba si gandul oamenilor. Si lumea este  dusa inainte de gandul cel nou, care vine ca o apa vijelioasa  si nu te lasa sa chibzuiesti prea mult. Ultima oara cand s-a schimbat  lumea, lui Dragostin ii inflorise mustata de flacau si barba, ca o umbra sovaielnica pe fata tuciurie. Incepusera tiganii sa nu mai stea in corturi si sa construiasca case mari, acoperite cu tabla. Intr-o seara, la focul de Sf. Dumitru, Dragostin a zarit-o in lumina flacarilor pe Zambila, fata cea mare a lui Dragolea Zlatarul, venit in Padureni intr-o toamna, dupa ce fusese expulzat din periferiile Parisului. Caldararii l-au primit cu greu in comunitatea lor pentru ca in tiganime circula o vorba: „Zlatarul e ca aurul fals, luceste, iti ia ochii si te pacaleste!” Din seara de Sf. Dumitru Dragostin a cazut bolnav de dragoste si baba Mercedesa care i-a dat in carti si i-a ghicit cu ghiocul, nu a putut sa il vindece.

Dardan era socotit cel mai priceput caldarar din Padureni. Dragostin era primul lui baiat, alti sase puradei misunand prin curtea fara garduri si inghesuindu-se in cortul mare al caldararului aflat la capul satului, langa padure. Cand Dragostin a implinit 5 ani i-a pus in mana ciocanul si tabla de arama, sa  invete meserie. Nu a vrut puradelu’ sa indrepte tabla de arama si sa o subtieze pana cand este buna de facut cazane. Nu i-a placut ca baiatul nu il asculta. Aflase si motivul. Venise din targul de la Costesti cu doi manji, pe care daduse cinci cazane. Vroia sa isi faca caruta cu cai, sa aduca lemne din padure si sa plece cu ea la targ, incarcata cu cazane de arama. Dragostin pleca in fiecare dimineata cu manjii in padure sau pe izlazurile din satele vecine. Se intorcea seara bucuros si nu mai avea ochi pentru tabla de cupru si pentru ciocan. Seara, cand Dafina, nevasta caldararului, rasturna pe masa rotunda de lemn tuciul cu mamaliga, chemandu-i pe puradei la masa, Dardan nu baga in gura niciun bot de mamaliga, pana cand nu il certa cu obida pe baiat. „Noi suntem neam vechi de caldarari si nu de geambasi! Tu trebuie sa inveti meseria de la mine, Dragostine! Rade satul de mine , rade satul si de tine ca nu stii sa faci un cazan de tuica! De maine incepi sa faci  cazane! ” Nu se supunea niciodata Dragostin. Incaleca dimineata pe Firicel, care devenise un carlan negru ca o noapte cu cerul acoperit de nori si pleca departe pe campurile care duceau la rau. Taica-sau Dardan, a renuntat dupa un timp sa faca din el mester caldarar. A gasit printre ceilalti copii un baiat pe care sa il invete meserie. L-a lasat pe Dragostin in legea lui: liber si geambas.
XXX
La 18 ani Dragostin devenise cel mai cunoscut geambas de cai din toate satele tiganesti aflate pe cele doua maluri ale Prutului. Era geambas doar cu numele, pentru ca nu fura cai niciodata in noptile fara luna, ci doar negustorea. Colinda prin satele de la Dunare si cumpara manji tineri pe care ii crestea cu grija, pana cand deveneau cai buni de calarie sau de munca, buni de vandut in targurile tiganesti. Lumea spunea ca „are pe dracu’in el”, ca prea il ascultau caii si ii mancau din palma. Dragostin baga doua degete in gura si suiera cu putere si caii din mica lui herghelie soseau de indata langa el, sforaind de placere. Firicel armasarul cel negru si Nubira, iapa sarga cu o pata alba in frunte erau favoritii lui. Nu ar fi vrut sa ii vanda niciodata, pentru toti banii din lume.
XXX
La cateva luni dupa ce ii cazuse draga Zambila, a trimis-o pe baba Mercedesa sa discute cu fata. Sa ii spuna de dragostea lui si ca vrea sa ii trimita pe parinti sa se invoiasca cu familia pentru nunta. Ca sa fie nevasta lui. Crescuta pe bulevardele Parisului, Zambila se adaptase cu greu la viata grea din comunitatea de caldarari. Il placea pe Dragostin, dar nu vroia sa traiasca ca o nomada in cort alaturi de acesta. Isi dorea confort, apa calda si lux. Ii trimisese vorba de petire si Corcodel, baiatul lui Dragolea, cel mai bogat spoitor din Colacul Brailei. Dragolea avea pregatita pentru feciorul lui  o vila cu sapte turnuri, cu zece camere si doua bai imbracate in gresie si faianta. I-a spus babei Mercedesa: „Daca pana la Sf. Andrei isi face casa cu baie, apa calda si acoperita cu tabla alba, sa vina cu familia sa se tocmesca cu ai mei pentru nunta! Daca nu, il iau de barbat pe Corcodel al lui Dragolea din Colacu!” A venit baba Mercedesa si i-a transmis lui  Dragostin mesajul. S-a facut geambasul negru ca tuciul la fata si nu a mai scos nici un cuvant vreme de doua zile. In a treia zi a suierat din degete si a plecat cu herghelia la vale, catre Braila. Acasa i-a lasat doar pe Firicel si Nubira, caii lui de suflet.
XXX
    
Dragostin s-a intors de la Braila singur, fara herghelie. Avea in mana o geanta plina cu bani pentru viitoarea casa. A tocmit mesteri buni si le-a spus ca vrea ca pana la Sf. Andrei sa-i faca o minune de casa. Cu baie innauntru, cu gresie si cu faianta, cu centrala de apa calda si cu tabla alba pe casa. Sa aiba 10 camere si sapte turnulete, pentru ca el, la toamna, vrea sa se insoare. Aproape de verdele padurii, casa alba si falnica a crescut ca in  poveste. In Padureni caldararii asteptau cu sufletul la gura toamna, cand casa va fi gata si Dragostin va veni cu familia sa isi peteasca iubita. Astepta si Zambila cu nerabdare acea clipa, in timp ce Dragostin nu mai avea ochi pentru nimeni. Nici chiar pentru Firicel si Nubira, caii lui de suflet. O pasiune mai mare si mult mai coplesitoare luase locul  primei iubiri.
 
XXX
Cu aproare doua luni inainte de termen, mesterii constructori au venit sa ceara bani pentru tabla alba de pe casa. Cheltuisera mai mult decat fusese planificat si acum nu aveau cu ce sa o cumpere. Dragostin a simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare. Nu mai avea bani, ii daduse pe toti mesterilor. Le-a promis ca vor primi banii necesari pentru tabla alba. A doua zi dimineata, si-a chemat cei doi cai favoriti langa noua casa si le-a soptit in ureche: „Dragii mei, frumosii mei! Eu nu va dau ca nu mai tin la voi, va dau pentru ca  imi este inima bolnava! Era loc si pentru voi in inima mea, dar am nevoie de bani!” Caii au nechezat alintator, simtind tristetea stapanului. L-a incalecat pe Firicel si a plecat cu cei doi cai si cu sufletul negru la targul din marele obor al Brailei. Peste doua zile era Sf. Maria-Mica si pana la Sf. Andrei mai era destul timp pentru a pune acoperisul pe casa. Acum, nu ii trebuia decat un singur lucru: bani.
XXX
    
In targul de cai  din Braila a asteptat doua zile sa vina  cumparatori care sa stie ce este un cal bun, de la care sa obtina atat cat valorau cu adevarat cei doi cai. In ziua de Sf. Maria-Mica, aproape de ora pranzului, au venit doi cumparatori de la Comrat, din Gagauzia. Dragostin i-a privit cu atentie. Nu pareau a fi geambasi. Nu pareau a fi nici tigani. Aveau mustati lungi si stufoase, caruta lunga lipoveneasca si bici de piele impletit. Se pricepeau la cai si i-au oferit o suma mare pentru Firicel si Nubira. Cu o singura conditie: sa fie de acord sa ii  puna la proba. S-a invoit si a inhamat caii la o caruta cu rotile impiedicate „Vom fi stapanii lor, noi ii comandam!”, au cerut gagauzii. La inceput i-au indemnat pe cai sa traga dandu-le comanda din gura. Caii nu au vrut sa plece. Apoi au folosit biciul si Dragostin a simtit cum ii intra un cutit in inima. Caii nu au vrut sa plece nici de aceasta data. Nu s-au miscat din loc niciun centimetru. Doar cand au auzit comanda lui Dragostin au purtat caruta inainte fara un efort mare „ Mai incercati o data!”, i-a indemnat Dragostin cu speranta pe gagauzi.  Cei doi au lovit nemilos caii cu biciul. Dar caii nu au vrut sa plece. „Ne haraso! Ne haraso! Ne pacupaem!” Nu e bine! Nu e bine! Nu ii cumparam! Cei doi gagauzi i-au intors spatele si au plecat. Dragostin a simtit ca i se tulbura mintile si ca vede in fata ochilor o pata mare, neagra. Nu va avea bani pentru tabla si nu va mai termina casa. In ziua de Sf. Andrei, Corcodel si Dragolea vor veni sa se tocmeasca cu parintii pentru nunta cu Zambila, care nu va mai fi a lui niciodata. Cu chipul negru si sprincenele impreunate de suparare, Dragostin gemu adanc, ca si cum brusc, cineva l-ar fi injunghiat pe la spate. Intr-o frantura de secunda scoase din carambul cizmei un suriu ascutit, cu lama subtire, pe care il infipse pe rand in gatul celor  doi cai. U suvoi cald  de sange ii innabusi  hohotul de plans neomenesc.
XXX
    
Dragostin nu s-a mai intors niciodata in Padureni. Nimeni nu stie daca mai traieste sau daca si-a luat singur zilele, aruncandu-se in Dunare. Casa de langa padure, fara acoperis de tabla alba, nu a fost terminata niciodata. In cativa ani s-a daramat si doar bufnitele mai poposesc noaptea printre ruine, aducand spaima in sufletele caldararilor. Dardan a plecat cu toata familia intr-un sat de langa Dunare, unde a mai facut cazane de tuica cativa ani, dupa care s-a stins de inima rea. Zambila l-a luat pe Corcodel de barbat si i-a facut sapte copii, care stau la oras in vila mare, cu zece camere si doua bai imbracate in faianta si gresie. In fiecare vara, la focul mare de Sf. Dumitru, Turturea, un tigan batran vecin cu Dardan, le povesteste fflacailor povestea lui Dragostin si a Zambilei. Nu uita niciodata sa explice in final de ce s-a petrecut drama celor doi tineri: „Dragostin nu era geambas adevarat. Era un geambas parat, cu sange de caldarar, care nu stia totul despre cai. Nu a stiut un lucru simplu: caii tiganesti sunt obisnuiti cu mirosul de fum si de tigan! De omul care nu miroase astfel, nu asculta! Asa sunt caii tiganest, asculta doar de gura de tigan!  Dragostin  nu a stiut acest lucru si a curmat pe nedret viata cailor! Pe langa ingerii care ne pazesc, exista si un demon  care poate transfoma viata in moarte!” Caldararii batrani din Padureni povestesc  ca in noaptea de Sf. Maria-Mica se aud nechezand doi cai in padurea de langa sat: Firicel, armasarul negru, si Nubira, iapa sarga. Isi cheama  stapanul sa ii duca la targ si sa-i vanda. Ca sa aiba bani pentru tabla alba de pe casa neterminata.
Teodor Seran

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.