O camera, doua camere… la alegere

 

Actorii principali ai scenei politice, şi aici mă refer la cele trei partide potente ale României de azi, PSD, PDL şi PNL, s-au succedat unele pe altele la putere, după cum au ales bieţii români. Când unii au fost la putere, au strigat ceilalţi, când s-au schimbat polii, a fost rândul celorlalţi să se bată cu pumnul în piept pentru câte au făcut şi au dres, iar cei aflaţi în opoziţie le-au cântat prohodul. Partea proastă a fost şi este că nimic din ce au făcut predecesorii unora sau altora bun, nu s-a păstrat şi nu s-a continuat.

Săptămâna trecută am vizionat dezbaterea în Parlament a moţiunii de cenzură. Câtă înverşunare! Mult prea multă, din partea ambelor părţi, încât am avut senzaţia că peste câteva ceasuri se sfârşeşte lumea. Antonescu, Hunor, Pambuccian, Tăriceanu… toţi pe rând au sărit la beregata lui Boc.

Am văzut un Crin Antonescu mai tăios ca niciodată, poate şi din cauza apropiatei curse prezidenţiale care bate la uşă.

Şi ce nu face omul, pentru o asemenea funcţie în stat? Aşa că s-a pus pe plesnit, când pe Băsescu, când pe Boc, când guvernul. Numai că pentru vizibilitate nu e suficient să ieşi sub lumina reflectoarelor doar din când în când. A fost o vreme când Antonescu părea mult mai hotărât, însă în ultimii ani a preferat să se retragă în spatele scenei.

Premierul nu s-a lăsat nici el mai prejos, dând, cu sau fără argumente, replicile acuzatorilor săi. Evident că a adus iar în discuţie marea gaură neagră lăsată de liberali după ce, totuşi, economia a crescut.

„E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune”, spunea la un moment dat premierul, ţinta lui fiind liderul liberal Crin Antonescu. Şi Doamne, câtă dreptate are! Fiindcă de fiecare dată mă minunez de politicienii noştri, de câte vorbe goale şi fără esenţă le ies pe gurile lor „aurite”. Însă după 20 de ani, mare lucru nu s-a schimbat. Sărăcie este în ţară, şomeri cu carul… şi multă, multă dezamăgire.
Este foarte adevărat, însă, că noi ne-am ales de fiecare dată conducătorii. Aşa că îi merităm cu vârf şi îndesat.

Acum preşedintele a venit cu o propunere: Parlamentul unicameral. A mai înscris un punct în dreptul numelui său, deşi s-a mai discutat pe tema aceasta. Dar deh, vin prezidenţialele şi iese mai bine în evidenţă. Sincer, îmi place ideea, dar nu îmi place momentul. Dădea mult mai bine dacă era lansată această propunere acum cel puţin un an în urmă. Şi aveau timp şi să facă referendum şi să revizuiască Constituţia. Alegând acest moment care precede campania electorală, dă impresia, şi de fapt asta cred că i-a fost şi intenţia, că a confiscat scrutinul din acest an. Ochii s-au îndreptat din nou spre Băsescu, ori s-a vrut ori nu s-a vrut.

Adevărul gol-goluţ este că propunerea preşedintelui prinde la populaţie. Fiindcă ce poate da mai bine decât ideea unui Parlament unicameral şi mai presus de toate şi în vremuri de criză? Mulţi români, chiar şi cei care nu îl îndrăgesc pe Băsescu, vor medita asupra acestei chestiuni şi îşi vor spune că, totuşi preşedintele se mai gândeşte şi la poverile de pe umerii poporului. Este foarte clar că printr-un astfel de tip de parlament cheltuielile vor scădea, prin numărul mai mic al parlamentarilor.

Nu este de neglijat nici faptul că Parlamentul României nu are o imagine bună în ochii populaţiei. Mai mult, în această legislatură, parlamentarii au stat şi au dormit bine-mersi, şi nu s-a legiferat mare lucru. De la învestire, nicio lege importantă nu s-a născut, Guvernul scoţând în serie ordonanţe de urgenţă. O ţară în care lucrurile funcţionează normal nu se conduce prin ordonanţe de urgenţă.

Alte probleme majore care înclină balanţa pentru Parlamentul unicameral sunt corupţii şi traficul de influenţă din actualul legislativ, bonusurile şi pensiile mai mult decât speciale autoacordate întru bătrâneţea lor, a parlamentarilor, liniştită.
Cu o astfel de propunere, Traian Băsescu reuşeşte să schimbe macazul şi să abată atenţia de la propriile gafe. Nu se va mai discuta pro-Băsescu sau contra-Băsescu şi pro sau contra Parlament unicameral şi binefacerile lui. Un as pe care preşedintele l-a scos din mânecă la momentul oportun, încercând astfel să dovedească faptul că vrea cu orice preţ schimbarea.

Liana Mureşan