Legile Sigurantei Nationale – Casus belli intre PSD si PD-L

Pachetul legislativ privind securitatea naţională cuprinde Legea securităţii României, Legea informaţiilor şi contrainformaţiilor, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de informaţii, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, precum şi Legea privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii. Cinci legi, mari şi late, de o importanţă capitală pentru siguranţa naţională, dar şi pentru funcţionarea principalelor servicii de informaţii, pe plan intern şi extern, dar şi a poziţiei ofiţerului de informaţii într-un stat democratic, membru NATO şi al UE. Lupta la baionetă pe această temă a început odată cu instalarea noii administraţii, în 2005. Dacă la început totul era clar şi părea că va fi doar o chestiune de timp până ce vor fi adoptate aceste legi capitale, lucrurile au degenerat ulterior şi cu consecinţe incalculabile. După divorţul intervenit în mariajul forţat dintre Tăriceanu şi Băsescu, prin 2006, totul a luat-o razna. Legile securităţii naţionale au devenit subiect de dispută interminabilă şi grotescă, între preşedinte şi premierul de atunci, dar şi motive de continuă nemulţumire pentru tot felul de ONG-uri, mai mult sau mai puţin obscure, dar cu interese care nu aveau de a face cu siguranţa naţională a României. Din contră. Motivele invocate de aceste organizaţii erau presupuse încălcări ale drepturilor omului, unele corecte, dar cele mai multe inventate.

Interceptarea comunicaţiilor, cu sau fără mandat

Unul dintre cele mai controversate articole din Legea care reglementează activitatea de informaţii, contrainformaţii, a fost celebrul deja articol 62, al proiectului de lege care prevede că „ofiţerii de informaţii anume desemnaţi pot efectua acte premergătoare cu privire la fapte infracţionale ce au legătură cu ameninţările la adresa securităţii naţionale prevăzute de lege”. Proiectul de lege stabileşte ca în „situaţii limită când nu există posibilitatea înştiinţării organului judiciar competent”, să permită ca ofiţerii de informaţii să îşi desfăşoare activitatea şi fără un mandat de la un judecător. Alte prevederi care au dus la discuţii sterile şi interminabile s-au referit la un capitol din Legea SRI, referitor la interceptările comunicaţiilor. Punctual, în lege se prevede că SRI este autorizat să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii prin operaţiuni care implică restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi constituţionale, fundamentale, dar numai în baza unui mandat emis de către un judecător. A fost un punct de vedere susţinut de liberali, la aceea vreme la guvernare, şi avusese loc episodul cu reţinerea lui Patriciu. Ulterior se constatase că acestuia îi fuseseră ascultate telefoanele ilegal, în lipsa unui mandat eliberat de către un judecător. O acţiune în instanţă împotriva SRI, pentru acest motiv i-a dat câştig de cauză lui Patriciu.

Au fost două pachete de legi

Alte prevederi care au agitat spiritele şi care au angrenat şi societatea civilă au fost cele referitoare la statutul aparte şi anumite facilităţi de care ar putea beneficia ofiţerii de informaţii. Proiectul de lege stipula că ofiţerii de informaţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu fără avizul prealabil al şefului instituţiei informative în cauză. Critici şi controverse fără de sfârşit au stârnit şi prevederile care dădeau dreptul SRI să deţină, în directă subordonare şi coordonare, regii autonome sau societăţi comerciale. Legile respective mai urmau să legifereze ca angajaţii SRI şi SIE să devină funcţionari publici, după demilitarizarea acestor instituţii, iar o propunere a Palatului Cotroceni prevedea ca şefii celor două instituţii informative de bază a ţării să fie numiţi prin votul Parlamentului. Scandalul, la un moment dat, a luat proporţii groteşti, întrucât pe piaţă se vânturau două pachete ale proiectelor de legi privind securitatea naţională a României, unul în varianta Guvernului, iar celălalt în varianta Palatului Cotroceni. Reprezentanţii acestuia, Radu Stroie şi consilierul pe securitate al lui Tăriceanu, Marius Oprea, nu au ratat ocazia ca să marcheze puncte în favoarea proiectului elaborat de ei, arătând că au eliminat toate prevederile care încălcau flagrant drepturile omului şi care au fost promovate de Palatul Cotroceni. Era un nou episod din lungul război fără de sfârşit, dintre guvernul condus de Tăriceanu şi preşedintele României, Traian Băsescu. Într-un final proiectul de pachet de legi a fost adoptat de cabinetul liberal şi trimis în procedură normală spre dezbatere Parlamentului. Dar nu s-a mai întâmplat nimic, legile privind securitatea naţională a României rămânând undeva îngropate prin birourile comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

În 2008 au fost alegeri, a fost ales un nou Parlament, un nou guvern, dar lucrurile până la această dată nu au evoluat nici măcar cu un milimetru. Mai mult, a mai intervenit un actor – PSD – care doreşte să-şi promoveze propriile legi sau amendamente în acest domeniu atât de sensibil cum este securitatea naţională a României.

Un nou motiv de ceartă

Dezbaterea şi finalizarea pachetului legilor securităţii naţionale se anunţă ca un nou motiv de ceartă şi de dispută, poate la fel de complicat ca cel din legislatura trecută, dacă nu şi mai dur. Cei doi aliaţi de la guvernare, PSD şi PD-L, doresc fiecare să vină cu proiecte şi viziuni proprii, iar semnalele ajunse pe piaţă arată că agendele celor două formaţiuni politice sunt complet defazate. Cu chiu cu vai, Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis înfiinţarea unei Comisii speciale care să se ocupe de dezbaterea pachetului legilor securităţii naţionale. Acesta este format din 15 membri, aparţinând tuturor grupurilor parlamentare, în funcţie de ponderea în parlament. Dar nici nu au demarat bine lucrările comisiei că au şi apărut primele voci de la PD-L, care doresc o nouă lege a apărării, precum şi un cadru legislativ pentru Comunitatea de Informaţii. Mai mult, PNL susţine proiectul de legi depus în sesiunea trecută a Parlamentului. Lucrurile, după cum bine se observă, sunt ca la început şi riscă să stea în aceeaşi poziţie încă mult timp. Deşi nu a început campania electorală pentru prezidenţiale, senzaţia este că ne aflăm în plină campanie, iar pachetul Legilor securităţii naţionale va mai sta încă mult timp la dospit. Mai repede de începutul lui 2010 nu există nicio şansă ca ele să fie puse din nou pe tapet şi undeva pe la mijlocul anului viitor România să aibă legi moderne, europene, într-un domeniu atât de sensibil cum este securitatea naţională.

Serviciile de informaţii funcţionează după legi perimate

În prezent toate serviciile secrete româneşti funcţionează după nişte legi perimate, depăşite de realităţile lumii în care trăim. Nebunia aceasta, privind cine elaborează pachetul de legi respective, este miza asupra controlului serviciilor secrete. Toţi actorii de pe scena politică doresc să-şi subordoneze serviciile de informaţii, Preşedinţia, Guvernul şi nu în ultimul rând partidele politice. Lupta va fi fără menajamente, se vor aplica lovituri sub centură, pentru ca fiecare pol de putere din România să-şi promoveze viziunea proprie asupra acestor legi. Iar „războiul” se va purta între cei doi principali actori ai scenei politice româneşti, PSD şi PD-L. Informaţia înseamnă putere, dominare, controlul afacerilor, a adversarilor politici. Şi pentru a-şi atinge acest scop, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Toate aceste legi vor apărea mai repede sau mai târziu, sigur, în funcţie de cine va câştiga alegerile pentru funcţia supremă în stat din noiembrie.

ZAHARIA COTOC