Pe zi ce trece situaţia devină tot mai sumbră. Poate este şi o problemă de percepţie, depinde din ce parte priveşti paharul, dacă vezi partea plină sau goală a acestuia. Dar se pare că nu suntem departe de clipa când, ori cum ai privi paharul, o să vedem nu partea goală a acestuia, ci paharul chiar gol cu totul. Lumea se întreabă pe bună dreptate, cum s-a ajuns aici? Sigur, criza este principalul motiv.
Dar şi alte ţări trec prin aceeaşi situaţie, însă parcă, parcă lucrurile nu sunt aşa de grave şi la ei încep să se întrezărească semne de revenire. Guvernul ăsta contra naturii a luat hăţurile în mână când România înregistra pe bune o creştere economică de 7%. În parlament a făcut ce a vrut, în condiţiile în care are o majoritate confortabilă de 70 de procente şi a mai luat cu împrumut, başca 20 de miliarde de euro, iar acum previziunile care văd partea plină a paharului, spun că vom avea o scădere de 7%. Nicăieri în lume prăbuşirea, fiindcă realmente asistăm la o prăbuşire, nu este atât de vertiginoasă ca la noi.
Că purceaua îi moartă în coteţ, este demonstrat şi de faptul că FMI, în mod excepţional, a sugerat guvernului de la Bucureşti să amâne pentru 2010 aplicarea salarizării unice, acelaşi Fond care nu demult ne băga sula în coaste la propriu, să grăbim problema cu salarizarea unică. De asemenea, constatăm că purceaua e chiar moartă în coteţ, pur şi simplu uitându-ne în jurul nostru. Totul este în cădere liberă. Numai citind presa locală îţi dai seama că situaţia este groasă – la o populaţie de circa 318.000 de locuitori, avem în jur de 8.000 de şomeri. Supravieţuirea multor oamenii din Bistriţa se datorează faptului că unul sau doi membrii ai familiei sunt plecaţi la muncă în străinătate şi mai trimit mici sume de bani pentru a asigura viaţa celor rămaşi.
Cu câteva zile în urmă, bossul de la Cotroceni, pe postul naţional de televiziune, într-un adevărat gest de sinucidere politică, recunoştea că situaţia este groasă, că ne prăbuşim în hău. Gesturile Guvernului, adevărate scene din "Cascadorii Râsului", care după opt luni de guvernare a ajuns la concluzia că de vină pentru situaţia grea în care ne aflăm sunt bugetarii ce sug banii poporului şi a trecut la reducerea agenţiilor şi a tot felul de structuri care nu fac nimic, şi a circa 9.000 de posturi, în plan real nu înseamnă nimic. Toate aceste posturi vor apărea sub o formă sau alta în alte structuri care vor fi înfiinţate ulterior. Guvernul ne cere să strângem cureaua, dar după cum spunea un mucalit, bine, bine o strângem, dar daţi-ne bani să ne cumpărăm curele.
Norocul nostru este că suntem un judeţ în UE şi nimeni nu va avea interesul să ne lase să ne prăbuşim cu totul, deoarece colapsul nostru nu ar da bine la imaginea UE şi poate ar putea provoca dureri de cap şi mai mari la Bruxelles. Deşi, după cum am mai afirmat, purceaua e moartă în coteţ, nimeni din cei care ne conduc sau ne-au condus nu-şi asumă răspunderea pentru colapsul economic în care am intrat. Toţi se ceartă ca la uşa cortului şi doresc ca cei care sunt la ciolan să rămână, iar cei care nu sunt, să ajungă la el. Iar ce se întâmplă cu oamenii ăia mulţi, chiar nu-i interesează de loc.
Zaharia Cotoc
de la revolutie au condus si stinga si dreapta acuma sau unitsi a rezultat monarhia comunista adica daca tata e padurar eu fiul trebuie sa fiu brigadir daca mama e invatatoare fica profa s m d