Pastorul luteran şi patronul Europlan, Marius Leontiuc, a bătut recordul clujean la stat în arest preventiv. Părerea generală a păgubiţii din cazul fraudei Europlan, cele peste 100 de persoane, este că lui Leontiuc îi este mai bine în spatele gratiilor şi că, mai bine s-ar fi deschis un proces civil de recuperare a banilor. Până la rezolvarea acestui dosar extrem de voluminos şi complicat, luna trecută, Leontiuc şi-a întreţinut colegii de celulă, cu o interpretare la nai în cadrul unui concert prin care s-au sărbătorit 225 de ani de la deschiderea porţilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla.
În urmă cu doi ani, la mijlocul lunii august, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj l-au arestat pe Marius Leontiuc pentru o fraudă de peste un milion de euro. Administratorul SC România Europlan Proiect SRL (una dintre firmele din grupul Europlan), Marius Sebastian Leontiuc, a fost chemat la audieri de către procurorii DNA Cluj, iar audierile au luat forma unui mandat de reţinere pe 24 de ore, care, la rândul lui, s-a transformat într-unul de 30 de zile. De la mijlocul lunii august, judecătorii clujeni tot prelungesc mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Leontiuc. Conform comunicatului DNA, faptele pentru care este cercetat Leontiuc au avut loc în perioada noiembrie 2005 – mai 2007, când el a încasat peste un milion de euro prin încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare şi construirea unor presupuse apartamente într-un bloc cu 10-16 etaje. Ancheta în acest caz a fost începută de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj (IPJ Cluj), în urma mai multor plângeri ale persoanelor care i-au plătit avans pentru o locuinţă lui Leontiuc şi au observat că lucrările la imobil nu încep, fiind cu mult depăşite termenele de predare. După mai multe luni de anchetă a poliţistilor, dosarul a fost înaintat Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pentru că sumele descoperite, până la acea dată, de către poliţişti şi procurori, nu depăşeau un milion de euro, cazul a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Procurorii de aici au continuat cercetările, prejudiciul total trecând din nou bariera unui milion de euro care determină intrarea în jurisdicţia DNA. Cazul a fost din nou trimis la procurorii DNA Cluj, fiind preluat de fostul şef al serviciului, procurorul Laura Oprean, care ulterior a avansat devenind procuror şef adjunct al DNA.
Concert după gratii
Majoritatea păgubiţilor din afacerea Europlan, peste 100 de persoane, spun că mai bine s-ar fi deschis un proces civil, de pe urma căruia să-şi poată recupera banii plătiţi către Europlan.
“Io’ de la cine cer banii până la urmă, de la Justiţie? N-o să primesc nimic! Deja au trecut doi ani şi jumăte. Cât să mai aşteptăm, înca şapte sau opt? Pe Leontiuc nimeni nu îl stresează, nici măcar la telefon, că n-are voie cu mobilu’ la Gherla. Vă garantez eu că în libertate, ar fi înnebunit dacă îl stresau şi-l frecau la cap peste 100 de oameni cu tot cu rudele lor şi ne dădea măcar o parte din bani. Banii ăia undeva sînt, că doar nu am făcut împrumuturi în bănci pentru bule de săpun?!“, Spune D.B., una dintre cei prejudiciaţi.
Un alt păgubit crede că trimiterea lui Leontiuc după gratii nu este în interesul păgubiţilor.
“O să stea în arest preventiv vreo câţiva ani, nu o să primească pedeapsa maximă şi o să mai stea câţiva ani şi gata. El o să fie liber şi noi o să batem din buze. Eu aş zice că trebuie o negociere în sensul că dacă ne banii înapoi să primească minimum pentru înşelăciunea asta, dacă nu, maxim, şi m-am interesat, iar maxim înseamnă 20 de ani. Nu cred că cineva ar vrea aşa ceva. Şi după ce face maximum de pedeapsă nu mai putem să facem nimic, că nu avem de unde să mai cerem. El dacă nu mai are nimic nu are cum să îl execute executorul judecătoresc. Avocatul spune că nu mai poate fi condamnat încă o dată, banii nu îi mai vedem şi gata. Oricum, eu nu îl consider principalul vinovat pentru că şi ăia de la primărie au ceva amestecuri în afacerea asta”, spune o altă parte vătămată din cazul Leontiuc.
Însă, până la terminarea procesului, Marius Leontiuc nu se plictiseşte în spatele gratiilor. Fiindu-i cunoscute calităţile artistice, în urmă cu o lună Leontiuc a interpretat la nai “Mociriţă cu trei foi” cu ocazia sărbătoririi a 225 de ani de la inaugurarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla.
“Pe noi cei înşelaţi ne interesează banii nostrii, dar nimeni nu ne spune ce conturi sau ce bunuri are Leontiuc şi dacă pot fi satisfăcute cererile justificate ale celor înşelaţi. Să se formeze tabere sau grupuri cu avocaţi bine plătiţi care să se “bată” pentru noi. Data trecută, avocaţii mai aveau un pic şi adormeau în sală pentru clienţii care îşi bagă mâna adânc în buzunar ca să-i plătească. Eu zic ca după ce DNA-ul îşi achită costurile cu ancheta şi îşi premiază procurorii pentru “reuşită”, restul să fie împărţit în funcţie de procentul fiecăruia, pentru că sigur nu vom lua înapoi cât am dat”, păgubit în cazul Leontiuc.
Răzvan Robu
DNA Frauda Hotie, Copruptie. Bravo Morar ai si premiat-o pe Laura Oprean. Ratat jalnic, ti-ai primit rasplata ca l-ai spalat pe base care a furat cel mai mult. Gunoiule !!! Sa te mance Focul Ghenei si sa visezi numa draci daca nu iti repari greseala !!!!
https://virtualnews.webnode.com/news/cazul-leontiuc-a-socat-comunitatea-europeana/