Viktor Bout a fost debarcat într-un aeroport din apropierea oraşului New York, încătuşat, după ce fusese extrădat din Thailanda spre SUA, informează AP, citată de Agerpres. Un oficial american a declarat presei că avionul care îl aducea pe Bout a aterizat la baza aeriană Stewart a Gărzii Naţionale din Newburgh în noaptea de marţi spre miercuri. El s-a exprimat sub acoperirea anonimatului din cauza preocupărilor impuse de securitatea transportului.
 
Furia Moscovei după extrădarea presupusului traficant de arme Viktor Bout către SUA, marţi, ilustrează temerea Rusiei faţă de posibilitatea ca unele dintre secretele sale să ajungă pe mâna Washingtonului, în plină relansare a relaţiilor cu fostul inamic din timpul Războiului Rece, scrie şi Mediafax, citând analişti din capitala rusă.
Retorica utilizată de diplomaţia rusă este clară: Rusia nu doreşte deloc ca cel supranumit "Negustorul morţii" să fie interogat de serviciile americane. "Nu există nicio îndoială că extrădarea ilegală a lui Viktor Bout este consecinţa presiunii politice fără precedent exercitată de Statele Unite asupra Guvernului şi justiţiei din Thailanda", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat. Moscova denunţă, totodată, o hotărâre "golită de explicaţii şi de justificare raţională". Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia îl va "susţine prin toate mijloacele" pe Viktor Bout.
În opinia analiştilor ruşi, această reacţie puternică demonstrează că Moscova se teme că secretele sale în materie de arme vor ajunge în fişetele serviciilor americane de informaţii, chiar în momentul în care Rusia şi Statele Unite fac eforturi să îşi relanseze relaţiile. "Bout poate spune mult prea multe lucruri despre felul în care a participat la piaţa paralelă de vânzare de arme", subliniază Aleksandr Konovalov, preşedintele Institutului pentru Evaluări Strategice. Aleksei Makarkin, din cadrul Centrului pentru Tehnologii Politice, face aceeaşi analiză. "Bout este cineva care ştie multe lucruri despre multe contracte de armament", a subliniat acest expert. "Toţi actorii (pieţei de armament) au lucruri de ascuns. Ceea ce ştie el este foarte important pentru concurenţii Rusiei. Ştie cine şi ce face pe piaţă, este la curent cu operaţiunile delicate", a continuat Makarkin.
Foarte furioşi, oficialii ruşi de rang înalt au utilizat un ton pe care nu l-au mai folosit împotriva Washingtonului de la plecarea de la putere a fostului preşedinte republican, George W. Bush. "Statele Unite caută să dicteze poziţia lor în arena politică mondială şi în relaţiile internaţionale. Într-un anumit fel, ei construiesc o lume unilaterală", a subliniat Leonid Sluţki, adjunctul preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Dumei (Camera inferioară a Parlamentului rus). Însă, analiştii sunt de părere că "afacerea Bout" este doar o problemă "temporară" şi că Rusia va fi nevoită să treacă peste ea, alte dosare ruso-americane, ca dezarmarea nucleară sau intrarea Moscovei în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), fiind de o importanţă strategică. "Este dur, neplăcut, dar acest lucru nu va avea consecinţe critice asupra relaţiilor" ruso-americane, apreciază Makarkin, relevând că preşedintele rus, Dmitri Medvedev, nu a pus niciodată acest dosar, în mod public, pe masa negocierilor cu Statele Unite.
––––––––––––––––
Traficantul de arme rus Viktor Bout, supranumit "negustorul morţii" şi deţinut în Thailanda, a fost extrădat marţi, într-un avion închiriat special de Statele Unite, pentru a fi judecat în această ţară, a anunţat marţi comandantul poliţiei criminalistice din Bangkok. "Bout a părăsit teritoriul thailandez la ora 13.27 (08.27, ora României)", de la aeroportul pentru curse interne din Bangkok, a precizat Supisarn Bhakdinarunart. "Eu însumi l-am dus la un avion american (…), împreună cu şase oficiali americani care îl escortau", a adăugat el, potrivit Mediafax. Anterior, unul dintre avocaţii lui Bout şi directorul închisorii anunţaseră că presupusul traficant de arme a fost predat marţi serviciilor de imigraţie, în vederea extrădării sale iminente în Statele Unite. Avocatul, Lak Nithiwatanawicharn, declarase că "poliţia criminalistică l-a condus la biroul de imigraţie". "Nu ştiu de ce. (…) Îl voi urma până la New York în acest dosar", continuase avocatul.O jurnalistă a AFP a văzut un convoi de vehicule părăsind închisoarea din Bangkok unde presupusul traficant de arme rus era deţinut. Directorul închisorii a confirmat că Bout nu se mai află în clădire.  
Luni, avocatul rus al lui Bout, Viktor Burobin, a apreciat drept "ilegală" decizia Guvernului thailandez de a-l extrăda în Statele Unite pe Viktor Bout, potrivit agenţiei Interfax. El a recunoscut totuşi că o contestare a deciziei de extrădare este imposibilă."Este o decizie ilegală pentru că tribunalele thailandeze nu au analizat cea de-a doua cerere de extrădare americană", a declarat avocatul.
Justiţia thailandeză a acceptat în august ca presupusul traficant de arme să fie extrădat în vederea anchetării lui pentru "terorism" în Statele Unite. Dar procedura a fost blocată de un al doilea dosar, deschis pentru "spălare de bani" şi "fraudă" de către Washington la începutul anului, de teamă că primul dosar ar putea eşua. Curtea Penală din Bangkok a apreciat recent că acest al doilea dosar nu conţine "suficiente dovezi", deschizând astfel calea extrădării lui Bout în Statele Unite.
În luna august, Rusia a calificat "ilegitima" şi "politică" decizia justiţiei thailandeze. "Regretăm ceea ce este în opinia noastră o decizie ilegitima şi politică luată de o curte de apel din Thailanda", a declarat minstrul de externe Lavrov. "Potrivit informaţiilor de care dispunem, această decizie a fost luată sub o puternică presiune din străinătate", a adăugat Lavrov, într-o acuzaţie voalată la adresa SUA.
Arestat în 2008
Expertii spun ca Viktor Bout, devenit notoriu dupa ce in anii "90 a condus o flota de avioane cargo sovietice uzate moral in puncte fierbinti, macinate de conflicte, din Africa, a fost cat se poate de util pentru serviciile secrete de informatii ale Rusiei si de aceea Moscova nu vrea sa-l vada trimis in fata justitiei din SUA. Viktor Bout, in varsta de 44 de ani, fost ofiter al aviatiei sovietice, este cunoscut drept unul din cei mai prolifici traficanti de arme din lume. El a fost implicat in unele din cele mai mediatizate conflicte din istoria moderna, banuindu-se ca a furnizat arme, ce au alimentat razboaie civile din America de Sud, Orientul Mijlociu si Africa, unor clienti precum fostul dictator liberian Charles Taylor si liderul libian Moammar Gadhafi.
Arestarea de mare vizibilitate in 2008 a lui Bout, intr-o operatiune a SUA in Bangkok, a pus capat aproape unui sfert de secol de joc de-a soarecele si pisica cu fantomaticul rus. Washingtonul a sperat atunci intr-o predare rapida a barbatului care nu mai fusese niciodata judecat, in pofida punerii lui sub sanctiunile ONU, a unei inculpari in Belgia pentru spalare de bani si a unei interdictii de calatorie. Arestarea traficantului a fost posibila dupa o operatiune a agentilor americani care s-au dat drept cumparatori din partea Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), organizatie paramilitara marxista pe care Washingtonul o considera terorista. Investigatia desfasurata pe o durata de patru luni a implicat intalniri in Curacao, Danemarca si Romania. Dupa arestarea sa, Bout a fost inculpat in SUA pentru conspiratie in vederea vanzarii de arme in valoare de milioane de dolari catre FARC, fiind vorba inclusiv despre peste 700 de rachete sol – aer, mii de arme de foc, elicoptere de ultima generatie si avioane echipate cu lansatoare de grenade si cu rachete.
Ajutorul autorităţilor române
In urma activitatilor de cooperare cu Drug Enforcement Administration (D.E.A.) din S.U.A., care a condus la retinerea, in luna iunie 2007, a lui Monzer Al Kassar – cautat pentru savarsirea unor acte de terorism, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane au fost solicitati de autoritatile americane pentru a fi sprijinite in identificarea si retinerea unuia dintre cei mai mari traficanti de armanent din lume – Viktor Bout, anunta IGPR in luna martie 2008. Astfel, timp de doua saptamani de zile, ofiteri din cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere – I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au desfasurat actiuni specifice informativ-operative in vederea localizarii traficantului si probarii actiunilor sale ilegale de trafic international de armament. Alaturi de colegii de la D.E.A., veniti in Bucuresti, politistii de frontiera romani au stabilit mai multe variante de actiune pentru prinderea lui Bout despre care existau informatii ca ar fi interesat sa se intalneasca cu niste "beneficiari de armanent" (cetateni straini), inclusiv in Romania. In acest sens, sub coordonarea procurorilor, au fost monitorizate discutiile purtate intre Bout, unul dintre "locotenentii" sai si investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme in Columbia (in valoare de 5 milioane $), incercandu-se, totodata, "atragerea" lui in tara noastra pentru a fi retinut. Din investigatii, a rezultat ca armele urmau a fi procurate si vandute de traficantul Viktor Bout gruparii F.A.R.C. (Fortele Armate Revolutionare Columbiene). Probele obtinute in urma activitatilor informativ operative desfasurate in Romania, cu sprijinul Politiei de Frontiera Romane, au condus la arestarea si incriminarea lui Viktor Bout pentru savarsirea infractiunii de conspiratie si asociere in vederea traficarii ilegale de armanent catre organizatii teroriste straine. Viktor Bout, cautat de Interpol pentru ca a incalcat embargourile O.N.U. privind comertul cu armament din mai multe tari, a fost retinut pe 06.03.2008, la Bangkok de politia thailandeza in baza mandatului de arestare american. Autoritatile americane au transmis multumiri institutiei noastre pentru profesionalismul de care au dat dovada politistii de frontiera cu ocazia implicarii in caz.
Viktor Bout, "mina de aur" a organizaţiilor criminale şi teroriste
Viktor Bout s-a nascut in Tadjikistan, vorbeste fluent sase limbi straine si a absolvit Institutul Militar de Relatii Internationale din Moscova. Este poreclit "Lupul singuratic" pentru ca obisnuia sa opereze fara complici. Investigatorii americani si britanici considera ca fostul pilot sovietic este unul dintre cei mai "abili jucatori" pe piata mondiala a afacerilor ilicite cu arme si "mina de aur" a organizatiilor criminale si teroriste. Fostul sef al Consiliului de Securitate Nationala din Administratia Clinton, Lee S. Wolosky, l-a descris plastic pe Bout ca fiind "un pirat de lux, de prima mana, care este lipsit de scrupule". "Sunt o multime de oameni care pot livra arme in Africa sau Afganistan, dar "maestrii" pot fi numarati pe degetele de la o mana. Viktor Bout este in capul acestei liste!", considera Wolosky.
Furnizor pentru Al-Queda şi talibani
In anul 2002, "Washington Post", citand ofiteri FBI specializati in lupta antiterorista, preciza ca Viktor Bout, fost ofiter rus anchetat pentru trafic de armament in favoarea retelelor teroriste din Orientul Mijlociu si Africa, isi procura arme si munitii din tarile fostului bloc sovietic, cu precadere Romania si Bulgaria. "Reteaua lui Bout este unica – au declarat anchetatorii americani si britanici – din cauza abilitatii sale de a livra arme sofisticate oriunde in lume", scria "Washington Post", mentionand ca fostul pilot sovietic a facut nenumarate tranzactii cu talibanii si reteaua terorista Al-Queda. Sanjivan Ruprah, un veros afacerist kenyan si "mana dreapta" a traficantui de armament Viktor Bout, a fost arestat in Belgia, in februarie 2002. Potrivit anchetatorilor, Ruprah a oferit informatii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot, precum si modul de operare al ramificatiilor retelei.
Desi ii promisesera imunitate in schimbul informatiilor despre Bout, autoritatile americane l-au retinut pe Sanjivan Ruprah. In timpul anchetei, referindu-se la Romania, el a declarat: "Aceasta a fost alaturi de Bulgaria, una dintre tarile care il alimentau pe Bout". Kenyanul a dezvaluit ca, dupa ce primea armamentul solicitat, Bout il livra in special talibanilor si teroristilor din Al-Queda. De altfel, fostul ofiter sovietic facea afaceri si cu Emiratele Arabe Unite, Filipine si cu fortele rebele implicate in diferite conflicte de pe continentul african. Ruprah a marturisit ca s-a ocupat personal ca, in schimbul armelor, Bout sa primeasca diamante din Congo, Angola si Sierra Leone. Dupa acuzatiile aparute in presa americana, autoritatile romane s-au intrecut in a da dezmintiri peste dezmintiri. Astfel, potrivit ANCESIAC, "jurnalistii americani ar fi asociat in mod eronat Romania cu reteaua de trafic de arme a lui Viktor Bout", precizand ca "nici un transfer n-a fost aprobat sau efectuat de autoritatile romane in legatura cu Viktor Bout sau cu vreo tara sau destinatie supusa vreunui embargo international privind transferurile de arme".Un raport al serviciului secret belgian arata ca Bout a vandut, numai in Afganistan, arme de calibru mare de peste 50.000.000 de dolari, pana in 1998, intr-o perioada relativ linistita. Armele au fost destinate atat talibanilor, cat si gruparilor ostile regimului de la Kabul.
www.ziuaveche.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.