Primăria municipiului Bistriţa este într-o mare dilemă – va fi sau nu obligată să sisteze depozitarea deşeurilor menajere în rampa de gunoi a oraşului în mai puţin de două săptămâni? Deşi municipalitatea ştie că termenul de sistare a activităţii este 31 decembrie 2009, iar închiderea depozitului de deşeuri menajere va începe în ianuarie 2010, reprezentanţii Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud susţin că acest termen este prevăzut pe data de 16 iulie.
Nu au ştiut să „traducă” Directiva
Inspectorul-şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că „termenul legal de închidere a gropii de gunoi a municipiului Bistriţa este 16 iulie 2009, ora 12.00, când autorizaţia de funcţionare a acesteia îşi pierde valabilitatea”. Vizavi de termenul pe care municipalitatea îl susţine, 31 decembrie 2009, Borş este de părere că a fost o confuzie a reprezentanţilor Agenţiei de Protecţie a Mediului, care „s-au uitat peste HG 349, neconsultând cu atenţie Directiva Comisiei Europene. Astfel, nu a fost specificată cu exactitate data”.
Viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram, în atribuţiile căruia intră şi urmărirea şi aplicarea Regulamentului de desfăşurare a activităţii de colectare, transport şi depozitare a reziduurilor urbane din municipiul Bistriţa, spune, însă, că termenul pe care municipalitatea îl are pentru închiderea gropii de gunoi este 31 decembrie 2009. Avram susţine că are încheiat un acord cu Agenţia de Protecţia Mediului, prin intermediul căruia i se permite municipalităţii să depoziteze în continuare deşeurile menajere în groapa de gunoi a oraşului.
Primăria, înştiinţată doar cu două săptămâni înainte
Viceprimarul George Avram a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că a aflat din presă despre termenul de 16 iulie. Cu câteva zile înainte, Avram declara în media locală că termenul de închidere a gropii de gunoi este 31 decembrie 2009. „Eu am intrat în posesia adresei pe care SC Codrişor a primit-o în martie 2009 de la Agenţia de Mediu Bistriţa-Năsăud, abia ieri (n. r. – 30.06.2009). Noi avem anumite acte doveditoare, care ne arată valabilitatea gropii de gunoi până la finalul anului 2009. Ori să vii acum, ca Agenţie de Protecţia Mediului, şi să-mi spui că printr-un act modifici o hotărâre de guvern mi se pare incorect. Şi mai grav este că nu ne-au înştiinţat. Deci înştiinţezi pe SC Codrişor SRL în 30.03.2009… Oricine m-a întrebat pe mine, eu am susţinut sus şi tare că termenul de închidere este 31.12.2009. Alături de această adresă am primit şi o rectificare a autorizaţiei de mediu, în care se vorbeşte despre o eroare materială. Despre ce eroare materială este vorba? Nu are număr de înregistrare, nu are dată, nu are nimic…”, a precizat viceprimarul Avram.
Eroarea materială buclucaşă
Astfel, prin adresa remisă pe 30 martie 2009 societăţii Codrişor, şi ajunsă la Primăria Bistriţa abia pe data de 30 iunie, se menţionează: „Prin prezenta, vă comunicăm decizia APM Bistriţa-Năsăud de rectificare a erorii materiale apărute în cuprinsul Autorizaţiei de mediu nr. 133/28.08.2008, emisă pentru activitatea pe care o desfăşuraţi în Depozitul de deşeuri menajere, în oraşul Bistriţa, str. Zăvoaie”. Argumentele aduse de APM BN în sprijinul acestei „rectificări a erorii materiale” se învârt, precum pisica în jurul cozii, pe lângă data de 16 iulie. Întrucât în data de 16 iulie 2001 a fost transpusă Directiva Comisiei Europene, s-a concluzionat că depozitele autorizate sau care funcţionau la data transpunerii Directivei nu mai pot să îşi desfăşoare activitatea dacă în cel mult opt ani de la această dată nu iau măsuri corespunzătoare, în acest caz fiind şi halda de pe strada Zăvoaie. Se mai menţionează în adresa APM că: „prin adresa Ministerului Mediului – Direcţia Generală Sol, Subsol, gestiune Deşeuri şi Direcţia de Afaceri Europene şi Politici Comunitare -, nr. 56144/LB/23.01.2009 şi nr. 106692/NC/23.01.2009 se precizează că trebuie respectat termenul din Directivă, chiar dacă în transpunere prin HG acesta nu este menţionat”.
Lipsă de comunicare
George Avram a mai precizat pentru Gazeta de Bistriţa că groapa de gunoi a SC Codrişor a fost preluată de Primăria Bistriţa anul trecut, pe data de 25 septembrie 2008, printr-o hotărâre a Consiliului local, hotărâre comunicată APM BN. „Aşa cum noi le-am comunicat intenţia noastră, hotărârea Consiliului local, de a prelua groapa de gunoi de la SC Codrişor, în momentul în care a apărut reglementarea respectivă, consider că ar fi trebuit să facă acelaşi lucru, să ne înştiinţeze”, a spus viceprimarul, precizând că, potrivit actelor pe care le deţine, este specificat ca termen de închidere a depozitului este începutul anului 2010.
Atentat la buzunarul cetăţeanului
Singura soluţie posibilă la această dată este transportul deşeurilor menajere colectate de pe raza municipiului, la Cluj sau la Mureş, caz în care costurile vor creşte foarte mult. Acum, un bistriţean plăteşte 31,62 lei pentru un metru cub de deşeuri menajere, dar transportul în alte localităţi se va reflecta într-un preţ mult mai mare, care va trebui stabilit de municipalitate.
Procedura de infrigement – sperietoarea României
Potrivit comunicatului de presă a APM BN, remis redacţiei Gazeta de Bistriţa, „conform declaraţiilor domnului ministru al mediului, dacă termenele asumate prin negociere în Tratatul de Aderare nu vor fi respectate, se va declanşa procedura de infrigement, iar «penalităţile vor fi la nivelul întregii ţări de circa 200.000 de euro pe zi». În acelaşi context, domnul ministru a declarat că «recuperarea acestor penalităţi va fi îndreptată către adevăraţii vinovaţi, adică spre autorităţile locale care nu şi-au respectat obligaţiile prevăzute de lege». Liderii locali trebuie să înţeleagă că vom intra într-un circuit de penalităţi care ar putea curge la nivelul întregii ţări şi că e vorba de sume foarte mari.
Liana Mureşan
Cei de la Garda de mediu sunt niste oameni numiti politic ce nu au nimic in comun cu activitatea pe care o desfasoara. Parerea mea de nespecialist este ca daca erau intradevar profesionisti nu descoperea un 2009 ca directiva din 2001 se apropie de termenul limita si mai mult decat atat ar fi cooperat astfel incat sa se realizeze protectia mediului ci nu incasarea de amenzi. demagogi! Vor sa incaseze mai multi bani. Nimeni nu va transporta in alt judet si nimeni nu va transporta in judetul B si N care e de tot „r…” in termen de oameni de la conducerea diferitelor agentii. Tot tuicarul ce a carat la partid a ajus săfff.