În cadrul programului "Acţiuni de verificare a modului de salubrizare a cursurilor de apă", emis de Comitetul Ministerial Pentru Situaţii de Urgenţă, sub auspiciile Instituţiei Prefectului Bistriţa – Năsăud, Sistemul de Gospodarire a Apelor Bistriţa – Năsăud (SGA B-N) a organizat un program de sprijinire şi îndrumare a autoritaţilor locale pentru salubrizarea cursurilor de apă aferente judeţului Bistriţa – Năsăud. Programul se va desfăşura în perioada 16 – 27 martie, sub îndrumarea şefilor de sisteme hidrotehnice Someş şi Bistriţa, şi a şefilor de formaţii din Bistriţa, Lechinţa, Beclean, Năsăud, Sângeorz – Băi.

 

 

Regimul deşeurilor reprezintă o problematică deosebit de complexă, cu implicaţii majore în ceea ce priveşte mediul. Depozitarea necontrolată a deşeurilor în preajma cursurilor de apă constituie rezultatul activităţilor din cadrul colectivităţilor umane. Această stare agresează cursurile de apă, transformându-le într-un mijloc de transport al poluanţilor. În plus, mai ales primăvara şi toamna, când se înregistrează creşteri frecvente ale nivelurilor şi debitelor cursurilor de apă, acestea sunt antrenate de viituri şi pot obtura secţiunea de curgere a apei, provocând inundaţii.

Salubrizarea şi, ulterior, menţinerea stării de curăţenie a malurilor şi albiilor cursurilor de apă au un caracter permanent şi constituie una dintre obligaţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora.

 

"Revenim asupra împortanţei deosebite a măsurilor preventive de apărare împotriva inundaţiilor, de protecţie a mediului înconjurător, o bună gospodărire a localităţilor, inclusiv a cursurilor de apă. Acestea constituie obiective care trebuie să stea în permanenţă şi în mod constant în atenţia noastră, astfel încât, prin aplicarea legislaţiei în vigoare şi a directivelor europene în acest domeniu, să asigurăm menţinerea ordinii şi a curăţeniei în teritoriu administrat", a subliniat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Daniel Ştefan Rus.

 

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.