Ce ne-am face fără perle? Vremea, care oricum e rea, ar fi de dreptul insuportabilă, iar viaţa care oricum ne e amară, n-ar mai fi aşa de îndulcită cu haz de necaz. Perle ale lor, fie că vorbim de politicieni sau diverse VIP –uri cu care ne-am obişnuit, apar peste tot, de la „tembelizorul” obositor pe care îţi vine să îl închizi imediat ce l-ai deschis, până la blogul nostru cel de toate tastaturile.
Din foiletonul „Uppss, că am scăpat-o”, amintim câteva dintre perlele care merită să fie băgate în seamă.
Pe blogul său, „bombonelul” Adrian Năstase vorbeşte într-un mod original despre remaniere, aşa cum apare în viziunea domniei sale: „A vorbi acum despre remaniere şi a pune în această ecuaţie doar câteva nume, este ca şi cum ai încerca să machiezi un cadavru”.
Andrei Pleşu se scapă în ziarul „Adevărul” cu privire la modul în care unele job-uri sunt şi pot să fie. „Nu toate meseriile pot fi reduse la numărul de „ore-cur“ petrecute la birou”.
Pe agenţia de ştiri Newsin, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu (încă era la ora închiderii ediţiei) se abţine să nu se înjure singur: „Mi-am rupt maşina pe Transfăgărăşan. L-aş fi înjurat pe ministru dacă nu eram eu”.
La Realitatea TV, jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu ne prezintă modalităţile prin care, în general, te poţi scăpa de un preşedinte alterat: „De regulă, preşedinţii nu sunt omorâţi de oameni furioşi, sunt omorâţi de lunetişti care sunt oameni foarte calmi”.
Şi nu în ultimul rând, însuşi preşedintele Traian Băsescu, la aceeaşi Realitatea mamă, ne dă o… bombă: „Eu mă simt bine în ţara mea”. În acest ultim caz, cerem şi noi reţeta!  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.