Concomitent cu formarea alianţei PSD – PD-L şi ulterior a guvernului Boc, împotriva personalului Armatei şi Internelor şi nu numai, două instituţii fundamentale ale statului de drept din România a început o adevărată ofensivă. Cei care fac parte din aceste două sunt instituţii prezentaţi ca nişte profitori ai societăţii şi care consumă banii poporului fără nici un rost.

Comparaţiile cu alte categorii profesionale au scopul, în mintea unor rătăciţi în politică, conştient sau inconştient, de a crea o falie periculoasă cu urmări incalculabile pentru stabilitatea statului de drept. Cei care lucrează în ARMATĂ şi INTERNE nu sunt profitori pe seama altor segmente profesionale, iar îndemnul la linşaj financiar împotriva celor care au îmbrăcat sau vor îmbrăca haina militară nu este deloc folositor. Din contră.

Vinerea neagră

Totul a început într-o vineri, 15 mai 2009, vinerea neagră, cum probabil va rămâne cunoscută această zi, pentru salariaţii celor două instituţii fundamentale ale statului de drept. Mai ales că era şi zi de leafă. După unele estimări, 75.000 de mii de persoane din Armată au constatat că au luat mai puţini bani la leafă. Fără nicio explicaţie, militarilor le-a fost tăiat sporul de confidenţialitate şi sporul de radiaţii. Decizia a fost luată de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, care a emis un ordin prin care se suspendă temporar plata acestor sporuri, pentru întreg personalul din Armată, începând cu data de 1 aprilie, respectiv o dată cu plata soldei din data de 15 mai.

Aceste măsuri abuzive ale unui guvern iresponsabil au declanşat un adevărat cutremur în armată şi în celelalte structuri ale Sistemului naţional de apărare, starea de nemulţumire creată fiind la un nivel cu adevărat îngrijorător. Nişte măsuri similare, cine îşi mai aduce aminte, au fost luate de Nicolae Ceauşescu în vara lui 1989, când, din motive neelucidate nici până acum, avansările celor din Sistemul Naţional de Apărare, Armată, Securitate şi Interne au fost suspendate. 23 august 1989 nu au mai adus la termen gradele pe umerii celor care le-au aşteptat şi li se cuveneau de drept. Iar rezultatul s-a văzut, Ceauşescu a fost zburat ca o frunză în bătaia vântului.
La Bistriţa este dislocată una dintre cele mai mari baze militare din România, Brigada 81 Mecanizată, aceasta fiind prima mare unitate operaţională a Armatei Române, compatibilă cu standardele NATO. Aceasta are unităţi dislocate în judeţele Cluj, Arad şi bineînţeles în judeţul Bistriţa-Năsăud. Sediul este în municipiul Bistriţa, dar şi o importantă unitate de artilerie, dislocată la Prundul-Bârgăului.

Bugetul Turismului, neafectat

Vestea rea din "vinerea neagră", de reducere a lefurilor, a creat o stare de spirit de nemulţumire în rândul acestei categorii profesionale. Deocamdată lucrurile mocnesc, revolta se manifestă mai mult în discuţii individuale. Oamenii înjură şi îşi fac probleme de modul în care îşi vor plăti ratele contractate la diferite bănci şi instituţii de credit. Măsura afectează şi familiile militarilor, unele dintre acestea trăind numai din solda primită de la armată.
Dacă militarii au anumite privilegii, ar fi bine de ştiut că acestea sunt consecinţa privaţiunilor acestei profesii. Curios este faptul că nimeni nu-şi aduce aminte de acest lucru. Scăderea sumei primită de fiecare militar, în cifre reale este undeva de 20-25%. Sporul de confidenţialitate este de 10-15% din solda de bază, în funcţie de nivelul de acces la informaţii al fiecărui militar şi se plăteşte pentru întreaga lună, iar sporul de radiaţii este de 10% şi se plăteşte în funcţie de orele lucrate. Motivarea acestei decizii care loveşte crunt personalul armatei se datorează, potrivit declaraţiilor unor oficiali ai Armatei, rectificării bugetare întreprinse de Guvernul Boc.

Această rectificare a lovit numai anumite ministere printre care şi cel al Apărării, dar a ocolit cel mai important minister al guvernului Boc, cel al Turismului, condus de Elena Udrea. Acolo nu se fac reduceri, acolo se suplimentează din greu fondurile.

Tăierea sporurilor ar putea avea urmări grave

Ordonanţa de Urgenţă ce priveşte rectificarea bugetară operată de Guvernul Boc a fost emisă când statele de plată ale militarilor erau deja finalizate, valorile lefurilor incluzând şi cele două sporuri şi drept urmare acestea au trebuit să fie refăcute. Unii cunoscători ai mârlăniei, căreia i-au căzut victime militarii, spun că momentul a fost ales intenţionat, pentru a diminua nemulţumirile şi reacţiile de militarilor, generate de tăierea acestor sporuri.

Că se recunoaşte sau nu la nivel oficial, starea de spirit a personalului din Armată, inclusiv a celor din Garnizoana Bistriţa, este una explozivă. Nu este exclus, spun anumite surse, ca într-o primă fază aceasta să se manifeste printr-o serie de demisii în masă, în special în rândul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Nu este de asemenea imposibil, afirmă alte surse, ca în unele situaţii să fie paralizată activitatea zilnică, printr-o serie de acte de o gravitate excepţională pentru mediul militar, chiar neexecutarea ordinelor. Ulterior, conducerile unităţilor din Garnizoana Bistriţa au fost informate de Statul Major General, că situaţia ar fi doar una temporară. Acest lucru, însă, nu a produs linişte, militarii fiind conştienţi că toate aceste încercări de calmare a spiritelor venite de la eşaloanele superioare sunt minciuni crase, iar măsura este una definitivă. Chestiunea respectivă a fost consemnată în ultimul număr al "Observatorului Militar". A ieşit la rampă, pentru a linişti spiritele, chiar şeful Direcţiei Financiar – Contabile din cadrul Armatei, generalul cu două stele, Constantin Năstase care a declarat că "în actualul context al crizei economice şi financiare au apărut o serie de constrângeri, pe care trebuie să le suporte solidar întreaga populaţie, inclusiv personalul Armatei", aceasta în condiţiile în care bugetul Ministerului Turismului nu a fost diminuat nici măcar cu un leu, prin OUG nr.34/2009 cu privire la prima rectificare bugetară pe 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, dar bugetul armatei a fost diminuat cu suma de 696,424 milioane lei, la toate titlurile de cheltuieli. Şeful finanţelor Apărării, Constantin Năstase a mai declarat că " în condiţiile unui buget de austeritate deja existent", conducerea ministerului "a dispus reprioritizarea unor activităţi, fie prin anulare, în scopul reducerii cheltuielilor şi încadrării în bugetul rectificat. Întrucât cheltuielile de personal au fost diminuate cu 196,44 milioane lei, pentru încadrarea în bugetul aprobat şi în alocaţia bugetară pe trimestrul II/2009, începând cu luna mai se vor amâna temporar la plată sporul de radiaţii şi sporul de confidenţialitate de care beneficiază personalul care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă din armată, care dau drepturi, potrivit legislaţiei în vigoare, la aceste sporuri".

Scutaru, singurul politician care a fost împotriva măsurii

Singurul politician care a luat poziţie, vis-a-vis de aceste măsuri care au afectat grav starea de spirit din armată, a fost un liberal, George Scutaru, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, care a solicitat ministrului Apărării să prezinte în Parlament ce sporuri vor fi anulate, durata pentru care se aplică aceste măsuri restrictive, precum şi cuantumul acestora. Parlamentarul liberal a mai spus că ar exista informaţii că reducerile bugetare pentru cheltuielile de personal nu se vor opri aici, deoarece se intenţionează modificări şi în ceea ce priveşte sporul pentru specialitatea de clasă la diferite arme, în valoare de 5-10% şi a îndemnizaţiei de comandă în valoare de 20-30%.

Politica anticriză a guvernării PSD-PNL loveşte ca tăvălugul în primul rând în angajaţii Armatei şi Internelor, deşi ei trebuie să ducă povara şi la bine, dar mai ales la greu. Turismul, această adevărată "stea" a Guvernului Boc, înseamnă poate siguranţă naţională în România, după mintea din capetele obtuze ale unora. Ce Armată, Poliţie şi SRI? Pot să aştepte! Priorităţile sunt schimbate, lumea s-a întors cu susul în jos. "Elena din Troia" se joacă în altă distribuţie. Scutaru nu a scăpat prilejul să mai puncteze o dată: "în mod normal, măcar angajaţilor Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării ar trebui să li se asigure sporul de confidenţialitate, pentru că obiectul activităţii lor implică accesarea şi folosirea informaţiilor clasificate. În 20 de ani, Armata a reprezentat un reper pentru societate, iar cariera militară un model. Din păcate Guvernul Boc îşi bate joc de armată prin reducerile bugetare care afectează moralul şi calitatea vieţii celor care poartă uniforma".

Nu contează privaţiunile

Cariera unui om care a decis să îmbrace uniforma militară, într-un fel sau altul, este o viaţă care nu mai aparţine în totalitate lui şi familiei. După ce un tânăr termină o şcoală militară de subofiţeri sau agenţi de poliţie, Academia Militară sau cea de Poliţie, acesta primeşte o repartiţie acolo unde este nevoie de serviciile lui, nu acolo unde ar dori. Este una din ceea ce generic numim, privaţiunile serviciului militar. Întreaga viaţă sau carieră militară, pentru cel care a intrat în acest sistem, înseamnă o mutare continuă din garnizoană în garnizoană, în funcţie de specializarea, pregătirea şi planificările instituţionale. Urmările asupra vieţii personale, a familiei nu sunt greu de imaginat. Soţia este tot timpul cea care trebuie să renunţe la un serviciu şi să se afle în căutarea altuia, în localităţi în care oferta locurilor de muncă este zero, iar copii să îşi schimbe şcoala. Nici chiar atingerea unor culmi ale carierei militare, gradele de colonel sau general, nu înseamnă încetarea migrării. Promovările, conform principiului piramidei aşezate invers, au o singură direcţie, Bucureştiul, unde se află principalele instituţii militare ale României. Această ofensivă pornită de Guvernul Boc împotriva personalului din sistemul de Apărare al ţării – armată, servicii secrete, interne – seamănă până la identificare cu unele practici ale anilor ’50 din sec. XX. Tonul a fost dat de însuşi primul ministru Boc. Aceşti oameni au salarii prea mari, pensii prea mari, trebuie să-i aducem în mizerie, trebuie să facem egalizare, marea egalizare. Nimeni nu s-a întrebat dacă într-o viaţă de militar, poliţist sau jandarm toate orele suplimentare petrecute la program au fost plătite integral, nimeni nu se gândeşte că militarii au petrecut departe de familii, în diferite teatre de operaţiuni, că unii şi-au sacrificat viaţa pentru ca România să fie privită altfel în lume. La orice oră din noapte sau zi, aceşti oameni trebuie să fie pregătiţi să îndeplinească misiuni în folosul celor mulţi, uneori riscându-şi sau pierzându-şi viaţa. Aceşti oamenii nu au dreptul şi nu pot nici măcar să protesteze. Un om care intră să lucreze în acest sistem, este un om care renunţă la multe avantaje şi posibilităţi, unele chiar de îmbogăţire. Nu va avea niciodată posibilitatea să deţină o firmă, întrucât el este incompatibil cu orice activitate privată. Este Armata, Poliţia de vină că suntem catastrofal de prost conduşi, că în loc ca structurile de apărare ale ţării să aibă cel puţin la o dotare standard, unii politicieni se îmbogăţesc încât să le ajungă pentru trei generaţii în urma unor afaceri de corupţie pe seama dotării acestora?

Doar la necaz îşi aduc aminte de ei

De Armată ori de Poliţie toţi îşi aduc aminte când sunt probleme şi greutăţi, când sunt mişcări sociale grave, când sunt dezastre naturale. Atunci,aceşti oameni sunt buni, atunci sunt lăudaţi şi apreciaţi. Sigur, şi anumite probleme la nivel internaţional sunt mai uşor de negociat de către politicieni, atunci când se aduc drept argumente acţiunile militarilor din Angola, Bosnia, Irak şi Afganistan. Cota le creşte brusc dacă se aminteşte de vieţile celor care s-au sacrificat pentru ca România să fie privită astfel în lume. Faptul că cei din Sistemul Naţional de Apărare au primit diferite sporuri este rezultatul unei politici de rahat, care a fost promovată în ultimii ani de toate guvernările care s-au perindat la conducerea ţării. Orice militar şi-ar dori ca toate veniturile sale să fie clar consemnate în cartea de muncă. Ar fi un avantaj indiscutabil, mai ales atunci când contractează anumite credite de la bănci sau îşi planifică anumite cheltuieli. Opinia publică ar trebui să ştie că salariul unui militar, poliţist, jandarm sau ofiţer din serviciile secrete este o adevărată bătaie de joc, o adevărată mizerie. Sporurile sunt cele care îi aduc la o oarecare normalitate, norma de hrană şi alte adaosuri mizere. Aceste lucruri sunt percepute mai ales de cei care participă la diferite misiuni internaţionale, atunci se vede cu claritate ce minune înseamnă diurna de deplasare în comparaţie cu salariul propriu-zis pe care îl încasează în ţară. Ei nu pot nici măcar să protesteze, ei sunt "marea mută", sunt condamnaţi la tăcere, pentru că ei nu pot vorbi şi nu au drept la grevă. Au un singur drept, să execute ordinele şi să tacă. Corupţia în rândul celor care conduc Sistemul Naţional de Apărare este înfricoşătoare. Cei cu grade înalte din aceste structuri şi-au dat mâna cu politicienii corupţi, totul s-a transformat într-un fel de moşie personală pe care acţionează în folos personal. Nimeni nu ţine cont de faptul că o persoană care intră în Sistemul Naţional de Apărare, practic, nu-şi mai aparţine sieşi şi familiei. Omul este supus în întreaga a carieră unor reguli pe care alte categorii profesionale nici nu pot să şi le imagineze.

Atât Armata, cât şi Internele şi celelalte componente ale Sistemului Naţional de Apărare au ajuns în România un fel de paria a societăţii. În aceste zile, categoriile cele mai stigmatizate sunt Armata şi Internele; chipurile, ei au salarii fabuloase, iar când ies la pensie au prea mulţi bani şi se lăfăiesc în bunăstare.

Guvernanţii nu au gândit pe termen scurt

Paradoxal, toată această ofensivă mediatică este dirijată de Guvernul Boc. Asta da, atentat la siguranţa naţională.
Indiscutabil, o armată prost plătită este o armată slab pregătită, ceea ce implică un risc deosebit la adresa siguranţei naţionale. Guvernanţii ar trebui să cunoască o chestiune elementară – reducerea cheltuielilor necesare întreţinerii resursei umane dintr-o armată va afecta pe termen mediu şi lung calitatea şi moralul acestei armate, implicit securitatea naţională. Decidenţii din armată ar mai trebui să cunoască faptul că relaţia soldă-pensie, privită de pe poziţia formării unei cariere militare, se află într-un raport de intercondiţionare şi este indestructibilă. Bugetul mai scăzut al Apărării afectează şi relaţiile cu NATO prin neasumarea unor angajamente, cel mai important fiind componenta financiară ce are urmări asupra dotării cu tehnică de luptă modernă.

Rectificarea bugetară negativă va impune renegocierea unor contracte de înzestrare aflate în derulare, pentru a amâna achitarea unor tranşe de bani, măsură care va afecta graficul de livrare a unor produse specifice Armatei – armament, aparatură de comunicaţii etc.

ZAHARIA COTOC

22 COMENTARII

  1. si noi si armata … au fost odata…! Alte vremuri alte obiceiuri aceleasi griji si obstacole,greutati cu carese confrunta tara …grea dilema ! Domle Cotoc dvoastra. stiti f. bine tainele acestei meseri !

  2. Bravo! Pare un articol scris in cunostiinta de cauza. Bine subliniat faptul ca cei de sus din conducerea armatei au dat mana cu politicienii. Acum e un marinar la conducere si ….. e varza la engleza desi se impune a cunoaste limba oficiala NATO, … e varza la orice inseamna armata si nu e singurul. …cei ce au crezut in armata au parasit sistemul cand au vazut ce mojicii se fac. Cautati in arhive si vedeti ce generali au trecut in rezerva destul de recent. Bravo guvernantilor! distrugeti armata cum au facut si rusii cu 50 de ani in urma! Bravo! Sunteti niste frustrati de guvernanti soiosi ….!

  3. Oare spre ce ne indreptam? Chiar nu vede nimeni ce se intampla in tara asta? Am vandut-o (de fapt guvernantii au facut-o) pe bucatele strainilor: petrolul, valorile istorice, padurile, statiunile balneoclimaterice,agricultura, industria, etc…etc… Acum se incearca distrugerea singurelor institutii care s-ar mai putea opune unei vanzari in totalitate a tarii. Oare ce pacate ispasim? Oare de ce nu suntem in masura sa ne unim fortele si sa spunem toti un „NU” hotarat impotriva situatiei actuale? Oare de ce nu punem toti mana pe bâte, furci şi topoare si sa-i ciomagim la sange pe cei care sunt vinovati de starea actuala a tarii? Oare de ce suportam toate magariile astea? Oare cand o sa ne trezim la realitate? Oare cat o sa mai suportam? Oare…???

  4. pentru pdl ce conteaza 75000 de voturi lasai de izbeliste pe militari si angajam la mira ca doar de ei ie nevoie sa plimbe ursu prin localitati cu loganuri noi

  5. Romania Sabotata de Masonerie –Se Trage De Timp- vine si o supercriza de care in Ro nu se vorbeste !!! Ar trebui o PETITIE semnata de toti romanii cu salarii pensii Mici si Medii ptr. Salariul minim 800 ron si cel maxim 8000 ron , pensia minima 400 ron si cea maxima 4000 ron majoritatea Romanilor ar avea un trai Bun .Chiriile sa fie fixe 150 euro de la Soldat la General si Magistrati Functionari la fel ! daca mai raman bani sa fie folositi ptr. Investitii in Agricultura Educatie Etc. Dupa 20 de ani de HOTIE O tara Ranita cum este RO are nevoie de Hrana Sanatoasa Educatie Sanatoasa Si PROTECTIE ? Armata – !!! toate 3 in prezent Distruse sau Sabotate ! Trebuie luate masuri DRASTICE in Armata !SGV cu 5 ani experienta –acestia trebuie facuti Subofiteri ……. au Experienta multa ………. vin din scoli oameni fara Experienta si cu un Psihic slab etc. … Psd pnl au promovat haosul in pensii si salarii !!!unii Politicieni si Ofiteri Superiori ar fi in stare sa VANDA toata armata romana numai ptr. a se lafai ei in LUX ! LINGAII Agentilor Straini Ucigasii TERORISTII Egoistii TRADATORII (au SABOTAT Agricultura ,Armata , Educatia etc.) ROMANIEI (Promovari dupa Spagi Comisioane Interese peste tot Etc)?Teroristii Economici-Saboteaza Romania- inca nu vor sa renunte la Salariile Pensiile Sporurile Chiriile de Lux- … eliminarea-pensiilor-speciale-ale-parlamentarilor-este-tergiversata- astia chiar se joaca cu VIETILE romanilor ?. dupa 20 de ani de HOTIE Si Spagi …. O tara Ranita cum este RO are nevoie de Hrana Sanatoasa Educatie Sanatoasa Si PROTECTIE _ Armata – !–––nu sunt salarii ptr. viitorii Politisti din scoala -3.700 de angajaţi vor fi pensionaţi forţat din cele trei societăţi CFR PLUS Alte Semne Grave -Salariile din ARMATA Etc.–COLAPS Economic si Social !!!

  6. profilul presedintelui puternic – intelept si eficient – masuri anticriza – viitorul presedinte Patriot nu trebuie sa accepte salarii pensii chirii de lux …. sa promoveze Agricultura ( Hrana Sanatoasa ) Educatia si Structurile de Siguranta Nationala-fara acestea suntem in Colaps- -banii sunt tinuti de cei mai bogati unii jefuitori …. si in pensii salarii chirii de lux nemeritate dupa Rezultatele Actuale .

  7. politicienii romani au creat un cadru favorabil ptr a se intampla asa ceva ….. salariile si pensiile chiriile de lux saboteaza siguranta natioanala ….

  8. MULTI POLITICIENI SUNT CORUPTI SUBTIL DE UE SI NATO –SOLUTIA PTR. CRIZA-CONSUMATI PRODUSE ROMANESTI IN SPECIAL DE LA TARANII ROMANI – Salarii de Minim 8 Mil.. daca nu vreti sa fie Genocid prin foamete in Romania…NU EXISTA ALTA SOLUTIE !Stare de URGENTA – SOLUTIA –Toti SOMERII au loc in AGRICULTURA SI IRIGATII …ETC-nimicite de Mafia Statala de dupa 89!daca nu,va fi REVOLUTIE…Politicienii Asteapta Moartea Unor Romani!Criza si Genocidul!Fara AGRICULTURA ROMANIA ESTE SABOTATA -ajungem SCLAVII Lumii! CSAT- in caz de RAZBOI Mondial vom crapa de Foame! PLANUL SECRET este ca Romanii SA fie Datori Vanduti Altor Tari ,si Folositi Pe Post de SCLAVI … Daca va uitati cine sprijina mari personalitati ,din Umbra ,veti vedea de unde vine Raul in Romania Si Genocidul Organizat de toate tipurile….EGOISMUL -AVERILE -Coruptii (niste criminali psihologici…teroristi psihologici…)-esti SCLAVUL-Cobaiul perfect daca mananci numai produse din import si inghiti orice iti baga pe gat Manipulatorii Popoarelor… cei din SERVICIILE SECRETE …. POLITIE SI ARMATA Stiu CUMVA ,SUNT CONSTIENTI Ce se pregateste copiilor si nepotilor lor?CIPURILE-DESTEPTAREA …4 ANI va DURA CRIZA”Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste se vor scula asupra lui,zicandu-i ca el este nebun,pentru ca nu este asemenea lor”. Antonie– este bine sa pastrati distanta de DEMONII unor politicieni-CE VOR MANCA ROMANII IN URMATORII 5 ANI? CHIMICALE DE LA UE?-MAFIA recruteaza zilnic dintre someri- numarati INTERLOPII – COPIII tuturor din Ro vor fi amenintati de MAFIA produsa de guvernele de dupa 89 … cheltuielile-zilnice-ale-romanilor-sunt-de-peste-trei-ori-mai-mari-decat-salariul-minim-pe-economie- Haos. Ignoranta UCIDE!nu pierdeti timp-ROMANIA este in PUTREFACTIE- cine a dat diplome la ticalosii astia care tortureaza romanii?merita diplome de TERORISTI ! IZOLAREA CORUPTILOR-TERORISTI– URGENT!toti hotii din RO sunt ARMATA politicienilor CORUPTI si INCOMPETENTI – Salariile Pensiile peste 4-3000 ron micsorate altfel Prabusire … sa nu spuneti ca nu aveti SOLUTIA CRIZEI ..asta este ! in 89 MASONII, SECURISTII SI MILITARII CORUPTI –hiene sadice nesatule-AU DAT LOVITURA DE STAT !pregatiti armata sa faca fata crimei organizate in strada vin vremuri grele…. cei din sri politie armata intrati cu spagi saboteaza Ro prin incompetenta…si mai sunt salariile mici la sgv si subofiteri….ARME furate… DACA NU SE INVESTESTE IN AGRICULTURA SI IRIGATII CA SA FIE LOCURI DE MUNCA… VA FI O REVOLUTIE DE POMINA.. AGRICULTURA ESTE AUR…POLITICIENII CARE SUNT IMPOTRIVA EI SUNT TRADATORI… In gradul 30 Kados (Sfânt), initiatul injun-ghie trei capete care reprezinta: Armata, Regele si Seful Bisericii. – Protocoalele înţelepţilor Sionului – masoneria … armata este sabotata sistematic…cei care lucreaza pe teren au nevoie de sporuri.. in timp ce unii militari indurau la greu pe campul de instructie cu militarii in termen…altii luau spaga ptr misiuni in strainatate.. angola somalia etc… agentii straini stiu ce fac si cum strecoara coruptia in ro metodic.. IZOLATI Coruptii… vreau sa vad cum se face Economie de curent la Casa poporului…. Milioane de Euro aruncate pe becuri aprinse…. haos….si lasati vorba Goala… politicienii… au vandut ARMATA ROMANA…. ptr niste comisioane…. nu puteti nimici inca 5 milioane de patrioti CORUPTILOR TERORISTI !!! Ro condusa din umbra de demnitari Corupti…

  9. In Armata Servicii secrete Politie Jandarmerie ETC cei mai multi slujitori Patrioti au salarii pensii chirii sporuri MICI – Acestia APARA RO LA GREU !!! Ofiterii Superiori Magistratii care au pazit Jefuitorii tarii nu merita pensii salarii chirii de lux …..

  10. Oare cine a luptat la Marasesti, Marasti, Oituz? Oare cine a facut sacrificiul suprem la Oarba de Mures, Carei, apoi pana in Cehoslovacia? Pana in 1989 cine si-a adus o contributie importanta la constructia marilor edificii, Transfagarasan, canal Dunare-Marea Neagra, aproape la toate barajele si hidrocentralele care ne dau zilnic electricitate, etc…etc…? Oare cine aduna recolta agricola? Oare cine extragea carbunii din mina alaturi de mineri? Oare cine sunt cei pe care ii solicitam la dezastre si calamitati? Oare nu cumva este vorba despre ARMATA? Oare cine este ARMATA? Nu cumva noi toti suntem ARMATA? Loviti fratilor in ARMATA, si nu faceti altceva decat sa loviti in intreg poporul!!! Distrugeti dragi guvernanti armata ca nu ne mai trebuie siguranta nationala. Distrugeti dragi guvernanti politia si jandarmeria, ca nu mai avem nevoie de nimeni care sa vegheze la respectarea ordinii publice. Distrugeti dragi guvernanti totul. Oare a mai ramas ceva intreg?

  11. Asta sunt militarii nostri in ultimii ani. Si s-au gandit politicienii ca oricum pe lumea cealalta nu le trebuie prea mult.Asigura ei onorurile militare. De criza.

  12. Apoi lui Băse îi curge o lacrimă şi „trage” un „speech” despre eroism, jertfa supremă şi importanţa misiunii…apoi îi şopteşte lui Boc: „Am mai scăpat de unu…pe ăilalţi termină-i tu şi miniştrii tăi…”

  13. CE TOT AVETI CU BASSE ? DACAVA AMENDEAZA ASTIA LA RADARE TOT EL E DE VINA ,DACA NU SE OUA GAINA TOT BASSE…SUNT SI ALTI TREPADUSI CARE-SI FAC MENDRELE,SUNT SI ALTA PRIORITATI IN TARA ASTA,ARMATA A FOST SI ESTE INCA BINE MERSI SI INCA CEVA ,VA TEMETI CA NE VOR ATACAMOLDOVENII ? SUNTEM IN NATO SI UE,AU SI ALTII GRIJA DE TOT LA NOI ECONOMIA SA MEARGA SI NIVELUL DE TRAI AL POPULATIEI SA CREASCA SA MEARGA SI ASTIA SA SE FACA POPI SAU AGRICULTURA CA ESTE DE LUCRU,TOTI AR STA CU P–ARMA IN MANA SI SA IA BANI,DARTREBUIE SA VADA SI CUM SE MUNCESTE !VA VAICARITI MAI CEVA CA BABELE , SA NU MAI SPUNEM CA UNUL E SALARUL SIN DE DOUA ORI SPORURILE STIM DESTUL DE BINE….

  14. Bataie de joc dupa ce ca ne taie sporuri si tot ce pot mai au curaj sa ne ceara si bani pentru anumite lucruri cum ar fi maturi mopuri pentruca cineva sa le vanda si sa faca afaceri.rusine sa va fie escrocilor!!!!

  15. NU SE MAI POATE DOMNULE ASA, DUPA CE CA ERA MIC SALARIUL, NE-AU MAI TAIAT!! SI ACUM SE AUDE SA NE TAIE CHIAR SI NORMA DE HRANA NORMAL CA LA MINISTRU ESTE FOARTE USOR SA SPUNA „MILITARII ISI POT FACE DATORIA CHIAR SI PE TIM DECRIZA” DAR FAMILIA SI RATELE NU TE INTREABA CA E CRIZA SI ASA CA SA RAMANA EI SI CARE RAMANETI ASA SA VA FACETI TREABA DUPA CUM VA PLATESC!!!

  16. „Execut” atributiunile ofiterului sef de birou coroborate cu cele ale sefului de compartiment concomitent cu cele ale mele de maistru militar de aproape doi ani, neavand pregatirea necesara dar cerandu-mi-se performanta si toate astea FARA SA FIU PLATIT CU CEVA IN PLUS fata de salariul de maistru (mizer). Mi-e scarba de toate legile care sunt si care se vor da desi am ales sa fac cariera

  17. am 1 an decand fac parte din mapn … si vreau sa imi dau demisia imi poate spune careva cu aproximatie cati bani trebuie sa platesc mapn ….. avand contract pe 4 ani ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.