Marţi, 14 iunie 2009, este o zi care va rămâne adânc întipărită dureros în amintirea unor familii bistriţene, din cauza unui accident de circulaţie.
Accidentul a dus la decesul a trei persoane, tinere, iar alte 11 au suferit diferite vătămări corporale.
Evenimentul rutier este unul dintre cele mai grave care s-au petrecut pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud în ultima perioadă de timp. Cauza acestei nenorociri se pare că a fost stabilită de cei în drept, dar au fost trecute cu vederea altele, care au favorizat inconştient, numărul ridicat morţilor şi a răniţilor.
Ceasul rău
14 aprilie 2009, ora 23.41, DN 15 A, KM 39+450. Punct situat undeva între localităţile Galaţii Bistriţei şi Herina. Un microbuz, cu o capacitate de 8+1 locuri, aparţinând unei firme de transport persoane – "Delvio Trans" – condus de Roberto L. de 29 de ani, transporta spre domiciliile lor un număr de 23 de persoane, care ieşiseră din schimbul doi de la SC "Italtextil" SRL din Sărata. Microbuzul în cauză intenţiona să se îndrepte spre Lechinţa, cu destinaţia comuna Matei, satele Corvineşti, Moruţ şi Fântânele. Din sens contrar, la acea oră târzie de noapte, circula o autoutilitară ce tracta o remorcă, condusă de Ioan R. de 20 de ani, din Tiha-Bârgăului. Probabil că din cauza oboselii acumulate la volan şi a vitezei excesive, aşa cum au stabilit cei de la Poliţia Rutieră, conducătorul auto al utilitarei a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, lovind microbuzul, încărcat peste limita legală, cu partea stângă, faţă, frontal şi lateral stânga.
Au pierit trei oameni
Impactul a fost devastator. Microbuzul a părăsit partea carosabilă, în partea stângă a sensului său de mers, iar urmările au fost groaznice, două persoane decedând pe loc. A treia persoană a decedat la puţin timp după ce a fost transportată de urgenţă la UPU Bistriţa. Şi-au pierdut viaţa în acest transport inconştient de persoane, Daniel R., de 25 de ani, din Lechinţa, care peste trei zile ar fi împlinit 26 de ani, Lavinia V. de 19 ani, din localitatea Moruţ, comuna Matei, şi Ildi R., de 31 de ani, din localitatea Fântânele, comuna Matei, la puţin timp după ce a fost transportată în comă la UPU Bistriţa-Năsăud. Cu toate eforturile supraomeneşti depuse de medicii de la urgenţă, Ildi R. nu a mai putut fi salvată. Este demn de remarcat reacţia celor de la Ambulanţă şi ISU BN. Prima maşină, dintr-un număr de şapte care au fost direcţionate spre locul catastrofei, a sosit în mai puţin de un minut. Aceasta se îndrepta spre un alt caz, dar din cauza gravităţi accidentului produs, a fost redirecţionată spre acesta.
Cine este vinovat de moartea celor trei persoane tinere, care aveau o viaţă întreagă de trăit?
Zece persoane vătămate corporal
Au suferit vătămări corporale grave, Adriana N., de 26 ani, din localitatea Corvineşti, comuna Matei, care a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud cu diagnosticul de TCF frontal, comă profundă, plagă contuză cervicală acută, Violeta P., de 18 ani, din Moruţ, internată şi ea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, cu diagnosticul TCCA plagă contuză, entorsă coloană cervicală, fractură antebraţ stâng, contuzie abdominală, precum şi Alina R., de 21 ani, din Lechinţa, internată, de asemenea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, cu diagnosticul TCF minor, fractură ambele oase la antebraţul stâng.
Din cauza situaţiei extrem de grave în care se afla Adriana N., medicii de la UPU Bistriţa-Năsăud au luat decizia ca aceasta să fie transportată de urgenţă cu un elicopter SMURD la Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj.
Revenim din nou cu întrebarea: cine este vinovat de această adevărată catastrofă rutieră, în urma căreia au murit trei persoane tinere, alte trei se zbat între viaţă şi moarte la spital, iar alte şapte au suferit diferite vătămări corporale?
Autorii morali ai accidentului sunt alţii
Din cercetările efectuate de cei de la Poliţia Rutieră Bistriţa-Năsăud, se pare că lucrurile sunt clare. Verdictul a fost dat: din cauza oboselii şi a vitezei excesive, şoferul de pe autoutilitară, Ioan R., a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a colizionat microbuzul încărcat cu oameni până la refuz. Desigur, acestuia i se va întocmi dosar penal, va fi trimis în judecată şi va suferi rigorile legii. Totuşi, a omorât trei oameni, a rănit grav alţi trei, iar alţi şapte au nevoie de diferite îngrijiri medicale pentru a se pune pe picioare. Cazul se va închide şi peste toată această imensă tragedie se va aşterne uitarea. Dar cine va alina durerea din inima celor care au pierdut în urma accidentului pe cineva drag, cine va spune copilului că mămica sau tăticul lui nu vor mai veni niciodată acasă?
Opinia publică este curioasă să afle, dacă cineva se va apleca să cerceteze anumite cauze care au favorizat, nu direct accidentul în sine, ci numărul mare de victime. Surse ale GAZETEI, care doresc să-şi păstreze anonimatul, spun că mijlocul de transport implicat în accident era un microbuz cu o capacitate de 8+1 locuri, care fusese achiziţionat de patronul firmei de transport cu circa două săptămâni în urmă, din Bucureşti. Mijlocul respectiv de transport nu avea licenţă de transport persoane, nu avea tahograf, deşi distanţa pe care circula depăşea 50 km. Cum a fost posibil ca acest mijloc de transport să fie încărcat cu un număr triplu peste capacitatea normală? Poate că numărul victimelor putea să fie mai mare, dacă pe traseu nu coborau alte persoane? La plecare, se pare că în maşină urcaseră circa 30 de persoane. Au scăpat cei care au coborât în Sărăţel şi Herina.
Delvio-Trans nu era în regulă
Sursele noastre sunt de părere că autorii morali ai acestei tragedii sunt patronii italieni de la "Italtextil" din Sărata, care practic nu sunt interesaţi de soarta oamenilor, în ce condiţii sunt transportaţi înspre şi de la locul de muncă. Este curios de aflat cum de a fost acceptat de patronii italieni un mijloc de transport care se pare că nu avea licenţă de transport. Există păreri că şi alte mijloace de transport, angajate de "Italtextil", nu au licenţă de transport persoane şi nu au verificările tehnice obligatorii. Fără intenţia de a da cu parul, o altă întrebare se naşte logic – oare cei de la ARR Bistriţa-Năsăud ştiu care este situaţia cu mijloacele de transport angajate de cei de la "Italtextil"? Se pare că şi alte firme implicate în transportul de persoane sunt în aceeaşi situaţie, vis-a-vis de starea tehnică a maşinilor, lipsa licenţelor de transport. Şi nu în ultimul rând ne întrebăm, dacă cei de la Poliţia Rutieră Bistriţa-Năsăud au linişte şi pot dormi liniştiţi după această catastrofă rutieră? Oare chiar nu au nici o răspundere morală, nu au observat că aceste mijloace de transport de la "Italtextil" nu au documentele în regulă, că circulă încărcate ca nişte stupi de albine, că oamenii sunt îndesaţi ca sardelele într-o cutie, numai să încapă cât mai mulţi? Se pare că atât Poliţia Rutieră, cât şi cei de la ARR BN ştiau de anumite nereguli de la firma "Delvio Trans", cea al cărui mijloc de transport a fost implicat în accident. ARR BN i-a oprit de mai multe ori în trafic, cunoşteau anumite probleme care nu erau în regulă. Unuia dintre mijloacele de transport i-au ridicat documentele, dar şi în situaţia respectivă, maşina a mai circulat doi ani de zile. Nu se poate afirma cu certitudine, dar judecând după aceste antecedente, se pare că această firmă de transport, "Delvio Trans", era oarecum favorizată, ca să nu folosim un alt termen.
Menirea Poliţiei Rutiere nu este numai de a da amenzi, desigur şi acestea au rolul lor educativ şi preventiv, poliţia trebuie să se afle în trafic, să controleze, să îndrume. Nu credem că se poate invoca scuza că cei de la rutieră nu ştiau că la ora respectivă, muncitoarele care ieşeau din schimbul doi sunt transportate spre casele lor.
Vina morală, dar nu numai, răspunderea materială pentru ceea ce s-a întâmplat o poartă patronii de la "Italtextil".
Toate aceste cauze, aparent fără legătură cu accidentul propriu-zis, au avut rolul lor, au favorizat practic numărul mare a victimelor omeneşti şi al celor care au suferit vătămări corporale. Bineînţeles, vinovatul principal rămâne şoferul care a produs accidentul şi care, din cauza oboselii şi a vitezei excesive, a scăpat autovehiculul de sub control. Dar cei care au favorizat inconştient această catastrofă rutieră sunt patronii firmei "Italtextil", cei de la "Delvio Trans", ARR şi Poliţia Rutieră.
Ovidiu Tudoran
Aveti perfecta dreptate dar daca nu au fost luate masuri pana acum, deja e prea tarziu ! Patronii italieni si politia rutiera sunt autorii marali si trebuie sa plateasca ! Pacat de familiile ce rabda dupa pierderile facute de astia.Toti stiau cum suntem transportate mai ales pana in toamna .
Daca soferul de la camion a fost de vina , ce mai bagati bete-n roate…microbuzul poate avea licente si acte la zi si soferul avea de toate atestat si experienta in transport persoane NU ? Acum mai aruncati paie pe foc.
SA LE FIE RUSINE ITALIENILOR SI POLITIEI CARE AU INGADUIT TRANSPORTUL NOSTRU IN CONDITIILE ASTEA DE ATATIA ANI NIMENI NU A FACUT NIMIC DESI NE-AM PLANS DE ATATEA ORI SI NE INTARZIA ,DE NE TAIAU ORELE,NE DUCEU CA PE ANIMALE,IN MASINI DE ALEA MICI SI VECHI , POLITIA NE-O OPRIT DE ATATEA ORI DA SI-O LUAT DREPTUL SI ATAT PE TATI I-O DURUT IN CUR DE NOI SI UITE UNDE AM AJUNS !
Au dreptate colegele noastre asa este sa verifice politai de pe ruta noastra pe ala Arpastean si inca unu Muri ca aia au lasat masina cu DVT sa circule vreo 2 ani cu actele luate si nicinu avea revizia facuta . Cu cate 35 de femei intrun microbuz de ala cu 15 locuri . Si italieni sa uitau cum ne ingesuie ca pe animale.Acuma ii bine ?
Nu va faceti probleme o sa platim toti care am fost de vina ca asa se cade . Doara omini sunt si italieni si politai si cu autotrenu si microbusu ori ce o fost, ca acuma nu mai stie nime o fostde 8+1 0ri mai multe locuri.
marti, 14 iunie 2009…?! 14 aprilie 2009, ora 23.41…? Naucitor! Ce s-a intamplat, unde si mai ales CAND ? Si cum naiba poate fi vinovata vanzatoarea de la Fero-metal ca a vandut un topor lui Gheorghe, cu care dumnealui si-a omorat familia si vecinii?
pt.JOHNSON, mai baiatule nu te agita,o eruare se poate strecura si de la tiparire, se poate remedia,dar vietile oamenilor NU ! Aici se vede diferenta intre un incult si opinia publica. Uite ce spun femeile ce lucreaza la Sarata si gandeste la familiile ce au avut de suferit din partea mai multori factori ce au contribuit la acest rezultat. Aici fiind vorba de italienii de la Sarata,operatorulde transport,politia si ceilalti factori cu drept de control…oricum e f.f.grav la ceea ce s-a intamplat.Asa ce vezi sa nu cumpere si soacrata vreun topor…ar fi pacat de tine ,sau poate NU ?
pt.JOHNSON, mai baiatule nu te agita,o eruare se poate strecura si de la tiparire, se poate remedia,dar vietile oamenilor NU ! Aici se vede diferenta intre un incult si opinia publica. Uite ce spun femeile ce lucreaza la Sarata si gandeste la familiile ce au avut de suferit din partea mai multori factori ce au contribuit la acest rezultat. Aici fiind vorba de italienii de la Sarata,operatorulde transport,politia si ceilalti factori cu drept de control…oricum e f.f.grav la ceea ce s-a intamplat.Asa ce vezi sa nu cumpere si soacrata vreun topor…ar fi pacat de tine ,sau poate NU ?
dar cine se ocupa de transporturi din partea firmei de la Sarata ? Nu avea nici o obligatie ? Cum au stat atatea muncitoare intr-o astfel de masina ? Cine este acest Roberto ,avea atestat de transport persoane. Masina avea licente de transport ? Cate semne de intrebare ? Cate de la politie sunt „manjiti” ?
POLITIA FACE FIGURATIE IN SPATELE ACESTEI FIRME DE TRANSPORT ! POLITIA NU ESTE IN SLUJBA CETATEANULUI CI PENTRU CEI CEI MITUIESC ! ACESTIA TRAIAU SI PE SPATELE SOFERILOR SI PE AL PATRONILOR ! ITALIENII AU VENIT LA NOI IN TARA DOAR SA NE EXPLOATEZE SA PRINDA UN CASTIG CAT MAI MARE DAR CU CE REZULTAT !
Se zvoneste ca un sofer de la firma aceasta de transport a facut un accident mortal in Nimigea !? Pe valea Sieului au fost prinsi cu un autobuz neinmatriculat si …. Nu stim cat este de adevarat dar e jalnic ! Cine sunt politaii ? Arpastean si…mai,mai…
Politaii astia io lasat sa mearga cu microbuzul cu DVT ul cu actile luate vo 2 ani si astia beu si mancau la Viile Tecii si luau si de la patroni de mereu cu portbagajul plin. Sa plateasca si ei la familiile cu nacaz.
Eu stiu ca de transporturi de la Sarata se ocupa una de pe vale de la noi IOANA , protectia muncii merge .
cat o supt Iona asta de la Bolbos asta cu transporturile numa cambuza de 8 locuri si autobuze fara numere de ani de zile pana i-o prins Magurele de domnu Chereja.
doar 3 lucruri vreau sa spun
1patronul firmei d transport implicata in accident se afla de mai mult timp in relatii tensionate cu politia datorita numarului mare de amenzi primite
2cu licente fara licente numai conteaza…au murit 3 oameni si nu din cauza unor hartii ci din dezinteresul total al italienilor,si al vinovatului principal si direct,soferul tir-ului
3traim in romania, dar totusi conditiile din microbuzele care nu erau supraaglomerate erau mai bune decat conditiile din casele mai multor muncitoare care lucrau in sarata si totusi…intotdeauna erau nemultumiri vis-a-vis de asta.
Acum am sa fac niste lamuriri…principaul vinovat e soferul tir-ului care in 36 de are s-a odihnit 1 si fara sa doarma,apoi iatilenii care obligau firmele sa transport un nr mare d oamnei k dak nu…pierdeau contracul si automat firma transportatoare pt k a acceptat un nr atat d mare d pers in microbuz
W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.
Ce s-a spus pana acum este f.corect,principala vina este a italienilor si celor carora s-a incredintat problema transporturilor cu un nr.mult mai mare pe toate rutele decat capacitatea de transport a microbuselor. Ferma transportoare nu cu politia avea probleme ci cu ARR-ul. politistii intotdeauna au fost complicii acestora sii anuntau de controale inchideau ochii si traiau bine si de pe ei si de pe soferi,din cate am auzit,stiu f.bine.Cat despre licente si atestate la soferi sa avem pardon, „O” ,cu complicitatea clara al Italtextil,care stia cum se transporta cu autot. de 8 locuri,vechi de cnd fabricile.Nu in ultimul rand soferul tirului. Dumnezeu nu da cu bota,datoriile de la statiile de benzina de cateva miliarde a transportatorului nu trebuie uitate,odata si odata se plateste .
Sa spuna tati cum ne duc ca pe animale la Ardan indesuite ca soreci in bateala si cand ii zicem la domna Iona sa rastea la noi si italenii tat asa si acuma tat rau ii astia numa sa faca bani in rest nu i intereseaza pana om pati si noi domne feri.
si pe noi la morut ne duce cu o cambuza ca la puscarie cu batranu din Nasaud de niciodata nu credem ca om ajunge vi.vai de capu lui transport ca si acuma putem fi morte am vazuto cu ochii.
TRANSPORTATORUL ESTE UN TEPAR DE MILIARDE SI LA V.TECII,SIEU,LECHINTA SI ALTELE…AU PROCESE DESTULE. CU POLITIA SE ARE PE BUNE CA AU UN VAR BOLBOS IN POLITIE,CEL CU INTERESANT NU STIE CE VB.DACA S-A MAI TINUT CINEVA DE EI NUMAI ARR-UL IN REST AICI LANGA NOI AU MANCAT SI BAUT CURCANII LA SOFERUL LOR FLORIN…SA NU ZICEM MAI MULTE CAT RAU NE-A FACUT DE NE-AU BAGAT SI PE NOI IN GAURA, AICI AU VENIT GABORII LA LINS SI SUPT,DAR DUMNEZEU NU DA CU PARUL…PACAT DE VICTIME SI FAMILIILE RAMASE CU PIERDERI SI COPII ORFANI, DUMNEZEU SA LE IERTE IN REST DE ARPASTEAN SI ALTII …NUMAI DE BINE DUMNEZEU SA-I IERTE SI ASA VII…LE PLAC PORCII NU ??? SUNT FRATI !!! TEPARI SI ASTIA ! CUM E TURCU SI PISTOLUL !
Cand te bagi peste altii … d-zeu. nu doarme ! Sa plateasca si ITALIENII , ca merita si au exploatat destul bietele femei ! OTORITATILE CE ZICE ? Inspectia muncii stie cate persoane aveau pe rute si ce masini erau ???
W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.
Iona de la noi trebe sa sa ocupe de transporturi italeni faccum zice e. cind trebe sa reclamam canu vin masinile si era ala din nasaud cu transporturi la e trebe sa reclamam.pacat de colji morti si de familili lor co ramas si copii.apai aia umblau si cu otobuzu fara numeri si nime nu lo facut nimic politai is tatavina si iona di la noi sa stit asa.
Corect ar fi sa platasc cineva familiilor si copiilor ramasi inclusiv asa cum spuneti autorii morali italienii si politia care au fost mana ‘mana cu Bolbos var cu cel din Galatii Bistritei si Arpastean care am inteles ca-i din Nasaud sau insurat acolo de unde ii si patronul Bolbos, asa ar fi moral domnilor italieni ce spuneti,ce faceti nu-i destul ! Pe cine a ajutat politia pana acum cetateanul sau interesul personal,dupa cum se vede cu portbagajul ! Primaria noastra asteapta un raspuns !!! IPJ BISTRITA si-a inghitit limba ?
E f.dureros dar cand ai tepuit atatia oameni trebuie sa te astepti si la rasplata din partea lui D-zeu.dl.Bolbos,conducerea Italtextil.politistii si insp.muncii sa plateasca .Daca pot si pe la PECO pe unde sunt datori,cum stau ei cu actele si firmele de transport,cine ne spune ? Si soferul de pe tir ce spune ?
CATE POT SPUNE FEMEILE ! CUM L-I SE FACEA RAU IN HALE SI ERAU SCOASE CU STIVUITORUL PE SPALETI PANA LA SALVARE , FIINDU-I INTERZIS ACCESUL IN FIRMA SALVAREA TREBUIND SA STEA LA POARTA !!! SLUGI LA NOI IN TARA !!! ITALIENII SA PLATEASCA , NU NUMAI SOFERUL TIRULUI SI POLITAII CU „OCHII INCHISI” !
asa e nu numai copilul nostru de pe bargau este de vina.mai multi trebuie sa raspunda.
INTREBAREA DE LA CHESTIONAR E SUGESTIVA : -CREDETI CA….DAR VA INTREBAM SI NOI : -CREDETI CA ARE CINEVA INTERESUL SA SE FACA LUMINA…SI CINEVA SA FIE TRAS LA RESPUNDERE ??? STITI CUM E MORTII CU MORTII SI VII CU SPAGILE… ! CEL MIC VA RASPUNDE DE PE BARGAU !!!
Ati vazut la stiri pe tv. un politist ce afost retinut ca a luat spaga ,numai,30.000 EU. ? Dar astia atatia ani ? de la ala ce transporta de la Sarata in conditiile descrise de femeile astea !? Ce sa mai spunem noi,dar ei ???
Las ca le-a scos si le-a mai promis cate ceva de scos ochii , totul e bine , manati mai si sunati din zurgalai .
Fiti seriosi catot asa suntem transportate cu masini din ale micile de 8 locuri. Si azi zice ca plitia a facut mare zarva si tot cu ochii inchisi >
W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.
Firma respectiva are cea mai mare vina ,prin modul care se desfasora activitatea de zi cu zi,in special cu organizarea transporturilor de persoane.,ar fi trebuit”trbuie”sa se ia masuri stricte in privinta transporturilo la acesta firma.si mai ales la altele din judetul BN sunt o multime.dar ma intrb cine? sa ia aceste masuri?..politia???… u..
toate-s pe dos in tara asta santem slugi in tara noastra.referitor la accident de vina e saracia care ne impinge sa acceptam conditiile italienilor…si de aici porneste totul!
ma irina din fantanele, dar pentru ce sa blesteme cineva pe soferul de tir?tu chiar crezi ca acel om a vrut sa faca rau cuiva?nu crezi ca pana la urma urmei o fost o greseala,un moment de neatentie…si pana la urma soarta?eu sunt sigur ca pentru nimic in lume nu ar fi vrut sa se intample asa ceva…si tu crezi ca totu se rezolva cu faptul ca doresti la cineva raul?nu,sa nu crezi asta…la orice persoana care conduce i se poate intampla la tot pasu un necaz,cate accidente sunt acuma…sunt total de partea soferului de tir pentru ca eu cred ca trebuie sa te gandesti ca o fost o greseala,ti-am spus un moment de neatentie…nu trebuie sa condamni…are un suflet omul asta si crede-ma de pe urma unui accident vinovatul are intodeauna de suferit..nu numai pietrele care se arunca in el ci si coonstiinta lui…dar am o intrebare..tu esti perfecta?niciodata nu ai facut un lucru pe care nu ai vrut sa-l faci?sau nu ai facut niciodata o greseala?care dintre noi suntem perfecti?NICIUNUL…prima data sa ne justificam greselile noastre care de multe ori sunt intentionate nu sa acuzam si sa privim greselile altora…Dumnezeu sa-i dea putere soferului sa mearga mai departe si tot EL sa-i odihneasca pe cei trecuti in viata de dincolo…..pentru ca numai cine o trecut prin asa ceva stie ce e in sufletul lui acuma si numai cine o trecut prin asa ceva stie ce inseamna toate lucrurile astea…si eu cred ca ma sustine si e de acord cu mine….si tu gandeste-te de doua ori inainte de a acuza si gandeste-te la ce ti-am spus….numai bine!
dupa parerea mea ranile sunt de nevindecat si pentru soferul de tir si familia lui si si pentru familile persoanelor decedate……dar eu cred ca …are dreptate cand spune ca a fost mana destinului,o greseala pe care toti ar fi vrut sa o evite,dar asa o fost sa fie nu suntem in masura sa acuzam pe cineva. toti stim cum e la volan si cate se pot intampla…Dumnezeu sa-i ierte pe cei decedati!