Bistriţa, deşi este un orăşel mic de provincie nu numai că a reuşit să supravieţuiască pe scena sportului românesc, dar a dat ţării şi sportivi de talie internaţională precum Gabriela Szabo, Adrian Crişan, Roz Maria.
Directorului Clubului Sportiv Municipal (CSM), Adrian Moldovan, a acordat Gazetei de Bistriţa un interviu în exclusivitate, în care a vorbit atât despre realizările, dar şi regretele anului trecut, cât şi despre proiectele noului an şi greutăţile cu care se confruntă.

Gazeta de Bistriţa: Aţi reuşit să duceţi la bun sfârşit planurile şi proiectele pe care le-aţi avut în anul 2008?

Adrian Moldovan: Nu numai că le-am dus la bun sfârşit din punct de vedere a realizărilor, a obiectivelor de performanţă, ci chiar am depăşit ceea ce ne-am propus pe anul 2008.


Gazeta de Bistriţa:
În ce ramură sportivă aţi avut cele mai bune rezultate?

Adrian Moldovan:
În momentul de faţă sunt trei ramuri sportive în ordinea punctelor pe care le aduc pentru club: haltere, gimnastica şi tenisul de masă. Fiecare medalie este punctată în funcţie de categoriile de vârstă în care se încadrează sportivii, respectiv: juniori I, juniori II, juniori III şi seniori. La sfârşitul anului se cumulează numărul de puncte şi se realizează un anumit clasament.

Gazeta de Bistriţa: Ce activităţi aveţi în plan pe anul 2009?

Adrian Moldovan:
Continuarea performanţei. O să continuăm să menţinem sportivii de mare perspectivă pe care îi avem. Sunt peste douăzeci de sportivi componenţi ai loturilor naţionale şi olimpice. De asemenea, ne propunem să participăm la jocurile olimpice din anul 2012, şi asta presupune să-i ţinem pe aceşti tineri în club, adică să le oferim toate condiţiile de mare performanţă, condiţii pe care ni le-am asumat semnând contracte cu aceşti sportivi.

Gazeta de Bistriţa: Care este bugetul alocat pe anul 2009? Banii alocaţi acoperă cheltuielile clubului şi proiectele viitoare?

Adrian Moldovan: Problema este că noi nu ştim încă ce bani avem alocaţi pe 2009. Aceasta este marea problemă în momentul de faţă – lipsa acestui buget – pentru că sunt făcute cheltuieli. Ţinem sportivii cu cazare, masă, pregătire, cantonamente, deplasări, competiţii şi cheltuim bani şi dacă, ca şi o întrebare retorică, îmi vine bugetul, şi suma alocată am cheltuit-o pe primele trei luni de activitate din acest an? Un alt lucru pentru care ne încurcă foarte, foarte tare lipsa acestui buget este acceptarea fondurilor de la instituţiile locale, pentru că peste tot trebuie să demonstrăm o cofinanţare şi neavând acest buget nu putem demonstra cofinanţarea. Avem noroc, să-i spunem aşa, că bugetul consiliului local debutează de abia săptămâna viitoare sper să avem până atunci şi noi bugetul pentru a demonstra în programele pe care le facem pentru finanţarea acelor proiecte pentru că este un criteriu foarte important de punctaj.

Gazeta de Bistriţa: Cum vă afectează criza?

Adrian Moldovan: Desigur că ne afectează criza, dar noi am avut discuţii începând din luna ianuarie referitor la reducerea cheltuielilor, dar din nou, problema este că noi nu avem bugetul alocat încă, adică nu ştim pe ce să ne bazăm.

Gazeta de Bistriţa: Ce ramură a sportului bistriţean este cea mai promiţătoare?

Adrian Moldovan:
Sunt cele trei secţii pe care le-am enumerat: haltere, gimnastică şi tenisul de masă, sunt secţii la care funcţionează şi centre olimpice în Bistriţa, şi sunt centre care pot fi considerate unicate în ţară. Dar nu trebuie să ne oprim doar la acestea trei. Trebuie să vedem şi atletismul, care începe să-şi revină din perioada de criză, să-i spunem aşa, şi momentan avem câţiva sportivi promiţători. De asemenea, trebuie să menţionăm şi rezultatele importante de la box şi sanie.

Gazeta de Bistriţa: Aveţi vreun sportiv legitimat la CSM Bistriţa care ar putea reprezenta România la viitoarele jocuri olimpice?

Adrian Moldovan: La Jocurile Olimpice de la Beijing, care au avut loc anul trecut, am avut doi reprezentanţi, şi ne-am propus ca la cele din 2012 să avem o reprezentanţă de patru sportivi. Astfel, avem perspective la haltere, tenis de masă, gimnastică şi atletism.


Gazeta de Bistriţa:
V-aţi confruntat cu cazuri de doping în cazul sportivilor clubului?

Adrian Moldovan: A fost un caz de doping în urmă cu vreo trei ani, când sportivul în cauză a fost suspendat pe o perioadă de doi ani

Gazeta de Bistriţa: Care e relaţia clubului cu celelalte instituţii din oraş – Primăria Bistriţa, Consiliul Judeţean etc.?

Adrian Moldovan:
Relaţia este extraordinară, adică povestim, zâmbim, suntem prieteni. Dar dacă ne referim la o relaţie financiară, aceasta nu a existat, însă sper ca anul acesta să se remedieze situaţia.

Gazeta de Bistriţa: Baza sportivă a CSM Bistriţa este în conformitate cu normele UE?

Adrian Moldovan: Cu siguranţă, dacă ne referim la cantină, la spaţiile de cazare, la sala de tenis de masă care este la nivel mondial. Dar desigur există şi neajunsuri, dacă este mă refer la sala de haltere de exemplu, însă ne-am propus ca anul acesta să facem modernizări şi în celelalte spaţii.

Gazeta de Bistriţa: Cine este, după părerea dumneavoastră, cel mai bun antrenor al clubului?

Adrian Moldovan:
Sunt foarte mulţi antrenori buni, nu aş nominaliza pe nimeni, deoarece de fapt performanţele vorbesc de la sine.

Gazeta de Bistriţa: Câţi dintre sportivii care şi-au început cariera la CSM Bistriţa au ajuns să fie cunoscuţi pe plan naţional şi internaţional?

Adrian Moldovan: Dacă facem o statistică sunt destul de mulţi. Îi amintesc acum, de exemplu, pe Adrian Crişan, Mihaela Ştef sau Roz Maria.

Gazeta de Bistriţa: Care a fost cea mai mare realizare a clubului de până acum?

Adrian Moldovan: Din punct de vedere sportiv, cea mai mare realizare a fost participarea la jocurile olimpice din 2004, cu un număr de cinci sportivi.

Noemi Constantin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.