Sever Voinescu, deputat şi fost purtător de cuvânt al campaniei preşedintelui Băsescu, cere, pe blogul său, remanierea Guvernului. Deşi acesta nu a pronunţat numele vreunuia dintre membrii Guvernului, mesajul său este cât se poate de tranşant.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, spune că „orice este legat de guvernare, de remaniere, se discută în partid, nu pe bloguri!”. Pe de altă parte, Radu Moldovan spune că vinovat pentru situaţia economică precară cu care se confruntă România este „Guvernul Băsescu”.

Deputatul Sever Voinescu, „portavocea” lui Traian Băsescu în campania electorală din 2009, se pare că, potrivit părerilor pe care le-a postat pe blogul personal, nu mai este adeptul politicilor pentru ieşirea din criza economică de care este afectată România, promovate de cabinetul Boc. „În politică, dacă nu produci schimbarea la timp vei fi tu însuţi schimbat. Nu e cinism, nu e darwinism politic, nu e imoralitate. Este, pur şi simplu, politică” a mai precizat Voinescu.
Deputatul democrat-liberal spune că economiştii sunt depăşiţi de situaţie, iar politicienii de propriile răspunderi şi sunt exasperaţi. Aceasta mai opinează: „Simt că se pregăteşte să dea vina pe FMI. Trebuie să o spun limpede: din discuţiile pe care le-am avut în ultimele zile cu mulţi dintre colegii mei de partid, o asemenea măsură NU are susţinători în PDL. Credem că o majorare de taxe acum ar ucide şi puţina viaţă care mai palpită în economia noastră privată. PDL este partidul de dreapta care crede în economia de piaţă şi care ajută economia privată. PDL nu este partidul bugetului de stat. Credem că un guvern care nu mai are alte soluţii decât creşterea taxelor trebuie schimbat cu altul care are şi alte soluţii. În plină criză, guvernul a reuşit în foarte mică măsură să restrângă cheltuielile publice, să protejeze iniţiativa privată şi să folosească eficient resursele europene. Acestea erau marile examene ale guvernului. Nu le-a trecut!”

Voinescu: „Ce a făcut Guvernul cu încrederea acordată de români?”

Deputatul afirmă că tempoul crizei economice impune bilanţuri mai rapide decât în mod obişnuit şi că guvernarea se dovedeşte a fi din ce în ce mai grea. „În 2009, mai mulţi români au avut încredere în Traian Băsescu decât în 2004. Imediat după victorie, Traian Băsescu a spus: cinci milioane de români mi-au dat încrederea lor şi alţi cinci milioane de români mi-au dat o lecţie, tuturor le mulţumesc. Traian Băsescu, respectând voinţa electoratului, a desemnat cu guvern. Era de datoria acestui guvern să preia şi să înţeleagă atât încrederea cât şi lecţia. Ce a făcut guvernul cu încrederea? Ce a făcut guvernul cu lecţia?” se întreabă Voinescu. Acesta nu uită, însă, să-l apoteozeze pe Traian Băsescu: „Momentul schimbării întregului mod de a fi în politică a fost marcat de victoria lui Traian Băsescu în alegerile din decembrie 2009. După decembrie 2009 nu mai poţi guverna ca înainte de decembrie 2009. Nu numai că exigenţele electoratului au crescut sensibil, dar criza economică şi înapoierea în care se află statul reclamă o cu totul altă calitate profesională şi o cu totul altă calitate politică la guvernare. Traian Băsescu a reuşit, după cinci ani de mandat greu, să pună în criză întregul sistem politic românesc arătându-l aşa cum e: corupt, inerţial, leneş, îngust, incompetent. Când întreaga clasă politică s-a unit furibund împotriva lui, a reuşit să învingă de unul singur, având doar PDL-ul de partea sa.“

Sever Voinescu, urmaşul lui Cezar Preda

Partidul Democrat Liberal nu este la prima experienţă în ceea ce priveşte optica unor membri ai săi, în privinţa cabinetului Boc. Cezar Preda, se opunea cedării Ministerului Culturii şi Cultelor partenerilor de coaliţie de la UDMR. „Dacă echipa de negociere s-a dus cu gândul să păstreze pentru fiecare câte un minister şi să dea Ministerul Culturii şi Cultelor UDMR-ului, atunci a făcut una dintre cele mai mari greşeli politice din ultimii ani”, afirma, la cea dată, Cezar Preda.

Oltean: Trebuie discutat în interior, nu pe bloguri

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, săptămâna trecută pentru Mediafax, că declaraţiile lui Sever Voinescu, potrivit căruia majorarea taxelor nu are susţinători în PDL: „Nu doresc să comentez ceea ce scrie colegul meu pe blog. Am şi eu părerile mele, pe care mi le exprim în interiorul partidului. Am convenit, împreună cu colegii mei, că lăsăm deciziile la latitudinea premierului. Nicio măsură nepopulară nu este pe placul partidului, dar ea trebuie discutată în interiorul PDL şi nu pe bloguri. Orice este legat de guvernare, de remaniere, se discută în partid, nu în afara lui”, a spus Ioan Oltean.
„Intelectualilor le place să se exprime şi în afară, să aibă părerile lor individuale, care să nu fie asimilate unui grup. Nu se pune problema ca, în partid, Sever Voinescu, care este un tip plăcut şi agreat, să nu fie ascultat. Emil Boc este un om al dialogului, care ascultă părerile altora şi ţine cont de ele”, a adăugat Oltean.
La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul democrat-liberal a declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Bistriţa: „Aceste probleme, care vizează strict partidul, nu se rezolvă pe internet. Acestea se rezolvă în cadrul organelor de conducere ale partidului. Acolo se rezolvă problemele, se iau deciziile, nu pe blogurile personale. Cei cere vor să emită păreri, să intre pe site-ul partidului!”.

„PDL va susţine toate măsurile Guvernului Boc!”

În cadrul conferinţei săptămânale de presă, deputatul Ioan Oltean spunea că în momentele grele pe care le traversează ţara se impune solidaritatea românilor, inclusiv a celor care conduc partidele politice din opoziţie. Acesta a mai precizat: „Ceea ce trebuie să realizăm cu toţii este că România se află în mare criză şi pentru a evita amploarea acesteia se impune luarea unor decizii totalmente nepopulare. Situaţia aceasta este paradoxală, într-un fel sau altul, şi este implicit consecinţa lipsei de reforme luate pe parcursul celor 20 de ani de guvernare. Guvernul Boc trebuie să plătească factura pentru greşelile altora. Partidul Democrat Liberal s-a angajat cu toată responsabilitatea la guvernare, pentru a scoate România din criză. În calitatea de vicepreşedinte al partidului vreau să transmit un mesaj de solidaritate cu Guvernul condus de Emil Boc, cu preşedintele României, Traian Băsescu. Noi vom susţine toate măsurile Guvernului Boc, pentru ca situaţia critică în care ne aflăm să fie depăşită.(…) Aş face apel şi la responsabilitatea partidelor aflate în opoziţie şi a liderilor de sindicat, care blochează luarea unor măsuri pentru depăşirea acestui moment”.
Deputatul a mai punctat că, pentru ieşirea din criza economică, Guvernul României, condus de Emil Boc, va găsi soluţii şi că aceasta a fost generată de factori care nu au depins de acest cabinet guvernamental.

În schimb, Radu Moldovan tot… „Radu Contra” a rămas!

Liderul social-democrat bistriţean are, evident, o altă părere cu privire la situaţia economică a României. Acesta acuză scăderea puterii economice a ţării noastre şi spune că, momentan, Guvernul este patronat de preşedintele Băsescu. „Este o situaţie fără precedent şi mă aşteptam ca ieri (n.r.-6 mai 2010) preşedintele să spună care sunt măsurile de sancţionare pe care le ia împotriva Guvernului, care să justifice măsurile drastice, anti-sociale, pe care „Guvernul Băsescu”, pentru că nu mai putem vorbi despre un Guvern Boc, le ia împotriva celor mai oropsiţi români. Sunt un milion de români cărora le luăm 15 % din şomaj, le micşorăm pensiile şi vorbim de scăderea veniturilor cu 25% în sistemul bugetar, care vor fi dublate de concedieri”, a afirmat liderul PSD BN.
Până una, alta, românii rămân cu foamea, iar politicienii cu discuţiile. Sau cu…blogurile!

Raimond Petruţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.