În baza Planului de măsuri privind combaterea la nivel naţional a comercializării şi consumului de "plante etnobotanice cu efect halucinogen", poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud, au efectuat zilele acestea un control la magazinele identificate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, care au ca obiect de activitate comercializarea de plante etnobotanice.

 

 

Astfel, activitatea Punctului de lucru din Bistriţa de pe strada Panait Cerna, care avea ca obiect de activitate comercializarea de plante etnobotanice, a fost suspendată pe o perioadă de trei luni de zile de către comisarii Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud, ca urmare a controlului comun efectuat în data de 4 februarie, anul curent. La momentul efectuării controlului, magazinul era închis. De asemenea,
Punctul de lucru din Bistriţa, strada Alba Iulia, nu mai funcţionează în prezent, la momentul efectuării controlului, magazinul fiind închis. Conform celor declarate de către administratorul societăţii, începând cu data de 10 februarie, acesta şi-a sistat activitatea de comerţ cu plante şi substanţe etnobotanice, în urma unor reportaje difuzate în mass-media. Marfa pe care o avea a returnat-o furnizorului.

 

Luni, 15 februarie, în Monitorul Oficial al României Nr. 100/15.II.2010 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă Nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii Nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

 

 

Poliţiştii bistriţeni atrag atenţia că începând cu data 15 febrarie este interzisă comercializarea şi consumul plantelor şi substanţelor prevăzute în ordonanţa menţionată. De asemenea, în decurs de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, proprietarul, posesorul şi deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute  în tabelele anexă are obligaţia să distrugă pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine. Totodată, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.