Cu toţii ştim că lui Radu Mazăre „îi filează o lampă”. Gesturile şi ieşirile acestui Che Gevara al Pontului Euxin nu mai miră pe nimeni. Săptămâna trecută, stând aşa şi cugetând, Răducu s-a aflat în treabă şi, pentru că în ultimele zile nu i-a mai ieşit nicio expresie jignitoare din gură, s-a simţit dator să afirme, în cadrul unei emisiuni televizate că „toate curvele s-au apucat de guvernat”. Eu am crezut că stimabilul primar al Constanţei, cu nume de plantă erbacee din familia leguminoaselor face doar pe măscăriciul. Fals! El chiar este un măscărici politic. Care om politic, cu capul pe umeri, defilează ţanţoş în ţinută militară nazistă şi se prezintă la un congres asemenea celor care vin dintr-o acţiune militară a trupelor de gherilă? În permanenţă cu ochii roşii, vizibil obosit fizic şi(de ce nu?) psihic, Mazăre devine arhetipul omului inteligent (lucru pe care nu îl contestă nimeni) încorsetat de structuri de partid care îi fură orice urmă de bun simţ. De altfel, acelaşi „roboţel” PSD afirma, referindu-se la jurnalişti: „Le-am spus că ştiu cine sunt, că îl pupă în fund pe Băsescu şi le-am urat că o să mă pupe şi pe mine în fund pentru ceea ce mă cercetează. Ziaristul procuror care îl pupă în fund pe Băsescu a făcut o anchetă rău-voitoare. I-am spus că o să mă pupe în fund şi pe mine. (…) Alo, domnu' ziarist care îl pupaţi în fund pe Băsescu, ştiţi ceva? Să mă pupaţi şi pe mine în fund! Contractele mele sunt legale”. Da, asta e! Partidul Social Democrat scoate pe bandă rulantă astfel de personaje, care, după ce îşi văd interesele satisfăcute, aruncă în stânga şi în dreapta cu noroi. Sau cu nămol, Mazăre avându-şi fieful mai aproape de Techirghiol. Or, „primarele” de Constanţa, cu freza-i unduită de briza marină, ar trebui să privească un pic înapoi, să-şi analizeze trecutul şi să vadă clar, prin „ocheanul” întors, cine este cu adevărat curvă. Politică, desigur. Să nu uităm că Răducu  este o personalitate controversată, fiind suspectat de legături cu lumea interlopă constănţeană şi de afaceri ilegale (conform unor acuzaţii apărute în unele ziare româneşti), el făcând obiectul mai multor anchete penale ale Departamentului Naţional Anticorupţie. În plus, distinsul edil a afirmat, referindu-se, la europarlamentarul Elena Băsescu, că aceasta „nu-i pe gustul meu, e prea siliconată, prea buzată, prea botoxată”. Indiferent, dacă Elena era sau nu fiica preşedintelui, un macho al politicii autohtone, cum se consideră constănţeanul, nu face aşa ceva. Dar, politica românească este varză, sau…mazăre neîncolţită.

Raimond PETRUŢ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.