Adrian Năstase şi-a anunţat candidatura la şefia PSD într-un discurs echilibrat şi care a încercat să atragă simpatia colegilor de partid. "Am primit foarte multe mesaje, foarte mulţi colegi, prieteni mi-au cerut un răspuns! Răspunsul e clar, e ferm: Da, candidez la preşedinţia PSD! Nu vă voi spune prea multe lucruri despre ce s-a întâmplat până acum, nici nu voi încerca să particip la o competiţie de frumuseţe, nu voi câştiga! Aş putea să stau liniştit, am o viaţă profesională liniştită, familială, bătăliile le-am purtat mai mult singur în ultimii ani, într-o republică a procurorilor! Toţi cei care vor candida îmi sunt apropiaţi şi îi apreciez pe fiecare în parte…", a declarat Năstase, potrivit NewsIn, şi a fost aplaudat de membrii PSD. Năstase şi-a criticat contracandidaţii şi a analizat situaţia PSD, oferind soluţii pentru ca partidul să devină cel mai puternic din România. Conform Adevărul, în legătură cu argumentele celor care nu îi susţin candidatura pe motiv că este un lider autoritar, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a declarat că acestea sunt nişte legende şi „îl deranjează”. Adrian Năstase a sugerat în declaraţia sa că este cel mai vechi în partid dintre candidaţi: "Sunt de 20 de ani în acest partid şi mă simt responsabil pentru direcţia acestuia. Partidul în opoziţie trebuie să fie unit, capabil să apere pe oricare membru de partid. (…) Avem nevoie de o democraţie reală, nu de una realizată prin telecomandă. Eu doresc un PSD ca un doberman care să apere democraţia şi să protejeze colegii alergaţi prin teritoriu. PSD în opoziţie trebuie să fie unit, capabil să îşi apere liderii.”, citează HotNews.
Mircea Geoană: „Am să îmi reproşez şi eu lucruri, dar am şi de reproşat!”
Cristian Diaconescu: „Nu am altă variantă decât să candidez la preşedinţia partidului”
Diaconescu a fost cel care a început atacurile la adresa actualului preşedinte PSD, deranjat de acuzaţia dintr-un document intern al conducerii partidului că „se gudură pe lângă Traian Băsescu”, împreună cu Miron Mitrea. Cristian Diaconescu are şanse destul de scăzute la preşedinţia partidului. Citat de NewsIn, acesta a declarat: "Înainte de discurs, aş avea o chestiune procedurală. În documentul din mapă intitulat Tezele pentru reconstrucţia ideologică a PSD, scrie că lumea trebuie să ştie în ce fel se raportează PSD la actuala guvernare: gudurându-se pe coridoarele acesteia, sperând că Traian Băsescu îl va solicita pe Miron Mitrea la Transporturi, fie pe Cristian Diaconescu la Externe, aşa cum a făcut recent cu Marian Sârbu la Muncă. Domnule preşedinte, am rugămintea să eliminaţi această tendenţiozitate, fie să adăugaţi pe cei care se gudură astăzi pe lângă Traian Băsescu şi pe lângă Palatul Victoria".
Miron Mitrea: „Nu accept sa fiu omul nimănui”
La fel ca şi Diaconescu, Mitrea are şanse reduse să câştige şefia partidului, fiind considerat unul din „oamenii lui Băsescu”. Mitrea a fost şi mai înverşunat împotriva lui Mircea Geoană şi a acuzaţiilor cuprinse în document. "Nu accept să fiu omul nimănui şi nu accept să fiu jignit în acest fel de nimeni, de oameni care nu au dat dovadă de nici un gest de demnitate. (…) Îmi pare rău Cristi că ai spus că cei care pierd alegerile ar trebui să-şi dea demisia. Şi Mircea Geoană a spus asta şi iată că nu şi-o dă. Spune că nu este o temă personală să ajungă preşedintele partidului. Pentru mine este o provocare personală, am motive personale să ajung la şefia PSD şi nu cred că printr-un tangou liniştit ajungem acolo", a declarat Miron Mitrea, citat de NewsIn.
Vanghelie şi Pandele se întâlnesc în pubelă
La finalul Consiliului Naţional, doi primari PSD s-au luat la ceartă. Florentin Pandele a declarat că va candida oriunde candidează şi Marian Vanghelie „chiar şi dacă miza va fi şefia unei pubele”, nemulţumit de schimbarea unor colegi din delegaţia filialei PSD Ilfov. Acesta l-a acuzat pe Vanghelie că încearcă astfel să fraudeze alegerile la preşedinţia partidului prin plasarea propriilor oameni în teritoriu. Lui Pandele i s-a reproşat, în schimb, din sală, că a susţinut candidatura Elenei Udrea, iar Marian Vanghelie a declarat că la Voluntari alegerile câştigate de Florentin Pandele au fost „aranjate”.
Delegaţii prezenţi la Consiliul Naţional au aprobat convocarea Congresului Extraordinar al PSD pe data de 20 februarie, când vor avea loc alegerea noii conduceri şi modificarea statului. Printre propunerile de modificare a statutului se numără introducerea votului în bloc la alegerea partidului, reînfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv şi reducere numărului de vicepreşedinţi.
Diana Gabor
interzis
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat ! http://www.ceausescu.cc