Gigi Becali a trecut pe locul întâi în topul cel mai bogaţi români, realizat de revista "Capital", cu o avere de 2,5 miliarde euro, urmat de Ion Ţiriac, a cărui avere este estimată la 2,2-2,4 miliarde euro şi de Dinu Patriciu, cu o avere estimată la 2-2,1 miliarde euro. În schimb, potrivit topului "Adevărul 500 miliardari" români, lansat, luni, de Adevărul Holding, primele trei locuri sunt ocupate de Dinu Patriciu, cu o avere estimată la 1,9-2 miliarde de euro, Ion Ţiriac, cu o avere de 950 de milioane-1 miliard de euro şi Zoltan Teszari, cu o avere de 900 de milioane de euro.

Gigi Becali ocupase în topul de anul trecut locul doi, cu o avere estimată la 2,8-3 miliarde dolari. Dinu Patriciu a fost plasat anul trecut pe locul întâi, cu o avere estimată atunci la 3,1-3,3 miliarde dolari, iar Ion Ţiriac ocupase locul al treilea, cu 2,2-2,4 miliarde dolari. Pe locul 4 în topul din acest an se află familia Voiculescu, cu 1,5-1,6 miliarde euro, în urcare de pe poziţia a 10-a, unde fusese clasată anul trecut, cu 0,9-1 miliard dolari.
Locul 5 este ocupat în 2008 de familia Păunescu, cu o avere de 1,3-1,4 miliarde euro, după ce anul trecut se situase pe locul 6, cu 1,6-1,8 miliarde dolari. Ioan Niculae ocupă locul 6 cu 1,27-1,29 miliarde euro, în creştere cu două poziţii faţă de ediţia precedentă a topului, în care i se estimase o avere de 1,4-1,6 miliarde dolari. Pe locul 7, în scădere cu trei poziţii faţă de anul trecut, se află Sorin Ovidiu Vântu, cu 1,2-1,25 miliarde euro, faţă de o avere de 2,1-2,3 miliarde dolari anul trecut.
 
Potrivit Top 300 Capital, locul 8 este ocupat de familia Adamescu, cu o avere de 1-1,1 miliarde euro, iar pe locul 9 sunt fraţii Nicula, cu 960-980 milioane euro, în scădere de pe locul 5 anul trecut, când aveau o avere estimată la 1,9-2,1 miliarde dolari. Locul 10 este ocupat de fraţii Cristescu, cu o avere estimată la 800-820 milioane euro.
Din top a ieşit Iosif Constantin Drăgan, care ocupase anul trecut poziţia a 7-a, cu 1,3-1,6 miliarde dolari. "Am scos din top moştenitorii, pentru că este incertă situaţia lor în acest moment", a declarat pentru MEediafax Iulian Bortoş, redactor-şef al "Capital".
În topul din acest an, opt români au avere de peste un miliard de euro, şapte au averi cuprinse între 500 milioane euro şi un miliard de euro şi 82 de români au averi de peste 100 milioane euro. Averile însumate ale celor mai bogaţi 300 români depăşesc 39 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o treime din Produsul Intern Brut al României.

Dinu Patriciu, pe primul loc în "Adevărul 500 miliardari"

Dinu Patriciu, Ion Ţiriac, Zoltan Teszari, fraţii Marius şi Emil Cristescu şi Sorin Ovidiu Vântu se numără printre cei mai bogaţi miliardari din România, potrivit topului "Adevărul 500 miliardari" români, lansat, luni, de Adevărul Holding. Potrivit clasamentului "Adevărul 500 miliardari", primii zece cei mai bogaţi români sunt, în ordine:

1. Dinu Patriciu, cu o avere estimată la 1,9-2 miliarde de euro;

2. Ion Ţiriac, cu o avere de 950 de milioane-1 miliard de euro;

3. Zoltan Teszari, cu o avere de 900 de milioane de euro;

4. Fraţii Marius şi Emil Cristescu, cu o avere estimată la 850 de milioane de euro;

5. Sorin Ovidiu Vântu, cu o avere de 800-850 de milioane de euro;

6. Veronica Drăgan, cu 800 de milioane de euro;

7. George Becali, cu o avere de 700-750 de milioane de euro;

8. fraţii Bobby şi Răzvan Păunescu, cu o avere de 700 de milioane de euro;

9. Ovidiu Tender, cu o avere estimată la 650-700 de milioane de euro;

10. familia Voiculescu, cu o avere de circa 650 de milioane de euro.

 
(A.M.)

În clasamentul "Adevărul 500 miliardari" români mai figurează, de asemenea, premierul Călin Popescu Tăriceanu, primarul constănţean Radu Mazăre, primarul sectorului I, Andrei Chiliman, fostul primar al Capitalei, Adriean Videanualături de familie, dar şi politicienii Cristian Boureanu şi Radu Berceanu, oamenii de afaceri Dan Grigore Adamescu, Irinel Columbeanu, Camelia Şucu, Monica Tatoiu, Cristian Ţânţăreanu, fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, Dan Ostahie, Elan Schwartzenberg, Silviu Prigoană, Aurel Kober, Viorel Cataramă, oameni de media precum Valeriu Lazarov, Marius Locic, fraţii Micula, Dan Diaconescu, Emil Hurezeanu, alături de soţia sa, Ruxandra Hurezeanu, oamenii de sport Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Adrian Mutu, Cristian Chivu, Anghel Iordănescu, Vasile Turcu, creatoarele de modă Irina Schrotter, Iulia Dobrin şi Romaniţa Iovan, publicitarii Bogdan Enoiu, Dragoş Grigoriu şi Veronica Savanciuc.

Cei 500 de miliardari identificaţi de Adevărul au reuşit să strângă, în totalitate, averi de peste 39 de miliarde de euro, reprezentând o treime din PIB-ul României. Ca număr, cei mai mulţi dintre miliardarii care figurează în top vin din provincie: 296 de persoane, în timp ce 201 sunt din Bucureşti şi trei din străinătate: Valeriu Lazarov (Madrid, Spania), Ştefania Florian (Huelva, Spania) şi Iulia Frâncu (Italia). Dintre persoanele care figurează în acest clasament, 225 nu au mai fost niciodată incluse într-un top similar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.