Alexandru Bruj, condamnat în 2006 de Tribunalul Braşov la cinci ani închisoare pentru trafic de persoane şi căruia Tribunalul Bistriţa-Năsăud i-a acceptat cererea de întrerupere a pedepsei pe timp nelimitat, a fost reîncarcerat.

Condamnatului i s-a suspendat pedeapsa pe motive medicale, care însă au necesitat doar câteva vizite scurte la medic.

Gazeta de Bistriţa a adus în atenţia opiniei publice cazul lui Alexandru Bruj în luna februarie a acestui an. Bruj, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane, a fost pus în liberate pe motive medicale de judecătoarea Daniella Berbecariu din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fără să se precizeze data la care acesta trebuie să se întoarcă la penitenciar. În contradicţie cu soluţia judecătoarei, medicii susţineau că o asemenea boală prevede o internare de maxim zece zile, timp suficient pentru operaţie în sine şi recuperarea post-operatorie, dar Bruj s-a aflat în liberate de mai bine de opt luni de zile.

În dimineaţa zilei de 21 aprilie 2009, Alexandru Bruj a fost reţinut şi condus la Penitenciarul Bistriţa de către o echipă de poliţişti ai Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ BN.

Închisoare sau liberate, la liberă alegere

Alexandru Bruj a fost condamnat la finele anului 2006, de Tribunalul Braşov la 5 ani de închisoare pentru trafic de persoane. În februarie 2007, el a fost transferat la Penitenciarul Bistriţa pentru executarea pedepsei sub motivaţia că are domiciliul în judeţul Bistriţa-Năsăud
În luna aprilie 2007, acesta a depus la Tribunalul Bistriţa-Năsăud o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. După circa 5 luni, în septembrie 2007, i se admite cererea de întrerupere a pedepsei şi este lăsat liber, fără ca instanţa să precizeze perioada de libertate sau data şi ora la care acesta ar trebui să se reîntoarcă în penitenciar. Soluţia dată de instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud, caz unic în analele justiţiei din România, este stupefiantă. "În baza dispoziţiilor art. 455 Cod Procedură penală, raportat la art.453 al.1 lit. a Cod procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul Bruj Alexandru ca întemeiată şi în consecinţă dispune întreruperea executării pedepsei de 5 ani de închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin Sentinţa penală 646/S/12.12.2006 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.562/2005, PÂNĂ CE STAREA DE SĂNĂTATE A CONDAMNATULUI SE VA AMELIORA, astfel încât pedeapsa să fie pusă în executare".
Cu alte cuvinte, Bruj va mai reveni în puşcărie, numai dacă se va simţi apt din punct de vedere medical. Dacă nu, va vedea puşcăria numai pe dinafară. Ciudată, stupefiantă şi unică această decizie dată de o instanţă a unui tribunal din România. Conform unor date date publicităţii de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în cursul anului 2007, din 63 de solicitări de întrerupere a executării pedepsei pentru diferite motive, numai cererea lui Alexandru Bruj a fost soluţionată favorabil. Conform deciziei date de către tribunal, Alexandru Bruj nu numai că este pus în libertate, dar este lăsat singur să decidă data la care ar trebui să se întoarcă în penitenciar pentru a-şi ispăşi restul pedepsei. Totuşi instanţa, ca să nu fim răi, i-a impus nişte condiţii şi obligaţii, dar care nu se ştie dacă au fost respectate. Astfel, condamnatul nu a avut voie să părăsească limitele judeţului Bistriţa-Năsăud, nu a avut de asemenea voie să deţină şi să folosească arme şi obligat să se prezinte în faţa instanţei de câte ori este chemat. Mai mult, Alexandru Bruj, la părăsirea închisorii nu a fost monitorizat de poliţie, deoarece, sigur, omul era perfect din punct de vedere a condiţiilor impuse de instanţă, iar Penitenciarul Bistriţa nu a făcut nici o adresă cu privire la data când acesta trebuia să se reîntoarcă, pentru că un asemenea termen nu exista.

Bruj a invocat afecţiuni cardiace

Pentru obţinerea deciziei de punere în libertate, Alexandru Bruj a invocat diferite afecţiuni cardiace. Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca, afecţiunile care au stat la baza deciziei de punere în libertate a lui Bruj, pe o perioadă nedeterminată au fost cardiopatie ischemică, infarct miocardic vechi inferior, angor la efort, hipertensiune arterială şi obezitate. Conform unor specialişti în cardiologie, cardiopatia ischemică este o boală care afectează arterele ce alimentează cu sânge inima, şi care astfel îşi micşorează debitul, având drept consecinţă scăderea cantităţii de sânge ce irigă muşchiul inimii, iar infarctul miocardic, angor la efort, obezitatea şi hipertensiunea arterială sunt manifestările specifice acestei boli. Boala în sine nu este de o natură foarte gravă în cazul în care este tratată corespunzător şi la timp. Fostul general Mihai Chiţac, condamnat în dosarul "Timişoara" la 15 ani de închisoare, a beneficiat de întreruperea executării pedepsei cu închisoarea, pe motiv că suferă de cardiopatie ischemică, însă spre deosebire de Bruj din Bistriţa, instanţa de judecată nu i-a acordat decât o perioadă de trei luni de libertate, timp suficient, după părerea instanţei, ca fostul general ,la vârsta pe care o are, să suporte o intervenţie chirurgicală care să-i rezolve problema de sănătate.

Toţi au ridicat din umeri

Cazuri de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pe motive medicale există şi în străinătate nu numai în România. Dar numai în cazul lui Alexandru Bruj, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud a decis că acesta se va reîntoarce la puşcărie atunci "când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora".
Probabil că decizia luată în cazul lui Bruj este o inovaţie în practica judiciară şi ar trebui tratată ca atare. Asta numai în cazul în care noutatea va trezi atenţia CSM. Conform unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa, inspectorul de penitenciare Laura Opriş, dată în luna februarie Gazetei de Bistriţa, nici în hotărârea trimisă de instanţă către penitenciar nu apare o dată anume la care condamnatul Alexandru Bruj trebuie să fie reîncarcerat. Tot ceea ce a cunoscut penitenciarul se referea la faptul că Bruj a fost transferat la Spitalul penitenciar Dej, pe urmă la cel din Jilava, iar după punerea în libertate de către instanţă nu au mai avut nici o informaţie legată de soarta acestuia. Purtătoarea de cuvânt a mai subliniat faptul că Alexandru Bruj este singurul dintr-un număr de 400 de deţinuţi, care a beneficiat vreodată de întreruperea executării pedepsei pe o perioadă nedeterminată.
Nici IPJ BN nu a cunoscut nimic de Bruj. Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, agentul de poliţie Claudia Creţa, a spus că atât cât nu este stabilită data în care acesta trebuie să se întoarcă şi cei de la Penitenciarul Bistriţa nu fac vreo sesizare că acesta nu s-a întors în timpul stabilit de instanţă pentru continuarea executării pedepsei, Bruj nu poate fi monitorizat, pentru că, din punctul de vedere strict al legii, acesta nu este în culpă.

Berbecariu dixit!

Cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pe motive medicale, înaintată de Bruj, a fost înregistrată în dosarul cu nr.703/112/2008, la data de 04.04.2007, la câteva luni după transferul în Penitenciarul Bistriţa. Curios este faptul că în luna septembrie 2007, bărbatul a mai înaintat instanţei o nouă cerere de întrerupere a executării pedepsei pe aceleaşi considerente, dar a fost retrasă de avocat, la o săptămână după ce prima cerere a fost aprobată. Cazul lui Alexandru Bruj a fost soluţionat de către judecătoarea Daniella Berbecariu din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Judecătoarea a admis cererea acestuia, dispunând întreruperea executării pedepsei, până "când starea sa de sănătate se va, ameliora" fără să menţioneze când anume Bruj ar trebui să se reîntoarcă în puşcărie.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a arătat destul de reticent în a oferi informaţii legate de acest caz.
Redactorul "Gazetei de Bistriţa" a înaintat o cerere Tribunalui BN, în care solicita comunicarea numelui judecătorului care a soluţionat cererea lui Bruj, precum şi date referitoare la caz. În răspunsul trimis de această instituţie, sub semnătura judecătorului delegat Virgil Checec şi a locţiitorului consilierului de relaţii cu publicul, Anamaria-Melinda Mureşan, s-a comunicat numele judecătorului care a soluţionat cererea lui Bruj, însă cu celelalte aspecte solicitate, am primit indicaţii să luăm legătura cu un alt judecător. "Dosarul cu nr.703/112/2008, a fost soluţionat la data de 10 septembrie 2008, de către doamna judecător Berbecariu Daniela. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să vă luaţi legătura cu judecătorul delegat la Biroul de Executări penale al tribunalului Bistriţa-Năsăud, respectiv domnul judecător Petrişor Alexandru", ne-a comunicat Tribunalul BN.

A fost recomandată reţeaua sanitară a penitenciarelor

De obicei, în asemenea situaţii, judecătorii spun că au luat decizia în funcţie de ceea ce au stabilit medicii, iar aceştia la rândul lor afirmă că ei au constatat doar o situaţie de fapt, decizia de punere în libertate o ia numai judecătorul. Grea dilemă şi extrem de dificil de rezolvat. Comisia judeţeană de medici, care a efectuat expertiza asupra stării de sănătate a lui Bruj, a stabilit, atenţie, că bolile de care suferă acesta pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor din România. Astfel, medicii au recomandat internarea lui Bruj la Penitenciarul Spital Jilava, deoarece boala nu constituia un motiv suficient de bine întemeiat pentru întreruperea executării pedepsei cu închisoarea. Oricum Bruj nu a fost internat la Jilava, ci transferat din nou la Dej, iar ulterior internat sub pază la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Boala „gravă” necesita maxim 10 zile de spitalizare

Medicii de la "Nicolae Stăncioiu" din Cluj aduc elemente inedite în ceea ce priveşte bolile lui Bruj. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al institutului, dr. Radu Căpâlneanu, a declarat pentru "Gazeta de Bistriţa" că boala lui Bruj nu este atât de gravă încât să necesite măsura întreruperii executării pedepsei cu închisoarea pe o perioadă nedeterminată. Dr. Căpâlneanu a mai arătat că Bruj a trecut pragul spitalului din Cluj de două ori, prima dată în anul 2007 şi a doua oră în luna februarie 2009. Prima dată bărbatul a fost internat în anul 2007, când s-au efectuat investigaţii care au stabilit necesitatea unei intervenţii chirurgicale pentru remedierea bolii. Bruj, însă, nu a mai trecut pragul spitalului timp de mai mult de un an de zile. În luna septembrie 2008, când a fost eliberat din penitenciar, el nu s-a prezentat la institut pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Condamnatul bistriţean s-a mai internat la institut, conform dr. Căpâlneanu în perioada 4-6 februarie anul acesta, perioadă în care s-au efectuat noi investigaţii, rezultând acelaşi diagnostic şi necesitatea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Însă, stupefacţie, Bruj a refuzat intervenţia chirurgicală şi s-a externat. „Alexandru Bruj nu mai este internat la noi. În anul 2007 a primit, după efectuarea investigaţiilor, o indicaţie de operaţie, însă nu a mai revenit. Conform fişei sale acesta a mai fost internat în perioada 4 – 6 februarie 2009, dar a refuzat intervenţia chirurgicală şi s-a externat. Din biletul de ieşire rezultă că acesta refuză intervenţia chirurgicală şi optează pentru o altă metodă de remediere a bolii, mai exact montarea unei proteze stern", a mai declarat dr. Căpâlneanu pentru "Gazeta de Bistriţa". Medicul a mai precizat că intervenţia chirurgicală de care ar fi avut nevoie Bruj ar necesita o internare de maxim zece zile, care ar cuprinde intervenţia chirurgicală propriu-zisă şi refacerea post-operatorie. Totodată, dr. Căpâlneanu a mai adăugat că nu poate înţelege măsura luată de instanţa din Bistriţa, care i-a aprobat întreruperea executării pedepsei pe o perioadă nedeterminată.

Bruj, din nou „acasă”

Consiliul Superior al Magistraturii, la o întrebare a "Gazetei de Bistriţa" legată de cazul lui Alexandru Bruj, prin vocea purtătorului de cuvânt al acestei instituţii, Cecilia Morariu, a afirmat că Inspecţia Judiciară din cadrul CSM va face verificări în cazul condamnatului Bruj, dacă în acest caz au fost respectate toate procedurile.
Se părea, ca în atâtea alte cazuri, că şi peste această situaţie neverosimilă să se tragă cortina şi să cadă tăcerea. Brusc, în dimineaţa zilei de 21 aprilie, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, nr.740/2006, din 04. 12 .2007 emis de către Tribunalul Braşov, Alexandru Bruj a fost reţinut şi condus la Penitenciarul Bistriţa. Reţinerea a fost făcută de către poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ BN. Operaţiunea de reţinere a fost efectuată în urma aplicării unei combinaţii extrem de ingenioase. Evenimetul a decurs cu cea mai mare discreţie, lucru de înţeles faţă de notorietatea creată în jurul acestui caz.
Alexandru Bruj este om de afaceri, are două firme; una dintre acestea, Expresconstruct, are obiect de activitate construcţiile, iar alta, Unirolexus, se ocupă cu închirierea de bunuri personale şi gospodăreşti.

Alexandra Roman

3 COMENTARII

  1. Felicitaro pentru reporter ca nu s-a ‘temut’ de autoritati si a dezbatut problema cu proifesionalism.As fi dorita si eu sa se dezbnata problema noastra in care am fost victime ale sistemului timp de 15 ani .am cerut ajutorul s-a scris un articol doua dar investigatie propriu zisa ca sa vada autoritatile caci problema este minitorizata de presa nu ,de ce oare? se face diferenta intre oameni? sau mai bine zisw ce trebuia sa fac sa faceti investigatie propriu zisa? m-am suparat rau pe dv

  2. alexandra roman , daca vrei sa te numesti jurnalist,inainte de a scrie un articol documenteazate cum trebuie.Alexandru bruj nu a fost aretat in 2006,nu are firmele la care faci referire,nu lucreaza pe ele ,iar daca vroiai sa fii „jurnalist” il cautai si pe bruj in perioada in care a fost eliberat si luai un interviu si de la acesta,in concluzie esti un jurnalista de cacat,cum de cacat este si ziarul la care scri,mai ai mult de invatat,iar jurnalist nu te mai numi singura ca esti doar un simplu mazgalitor pe hartie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.