Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că una din cele mai mari satisfacţii ale mandatului precedent a fost îndeplinirea promisiunilor pe care le-a făcut românilor din străinătate, precizând că va milita pentru introducerea votului prin corespondenţă şi înfiinţarea unui call-center pentru aceştia, anunţă Mediafax.
În timpul întâlnirii anuale cu membrii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, care a avut loc la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat satisfăcut fiindcă a reuşit pe parcursul primului său mandat să îndeplinească promisiunile pe care le-a făcut românilor din străinătate. „Una din cele mai mari satisfacţii ale primului meu mandat a fost îndeplinirea promisiunilor pe care le-am făcut românilor din străinătate, fie că am în vedere liberalizarea pieţei muncii într-un număr semnificativ de state ale UE, modificarea legii cetăţeniei, reprezentarea acestor români în Parlamentul de la Bucureşti sau creşterea numărului de consulate în străinătate”, a spus Traian Băsescu. El a mai precizat că, în prezentul mandat, are în vedere introducerea votului prin corespondenţă, înfiinţarea unui call-center pentru românii din străinătate şi deschiderea de noi consulate.
„Nu ne-am propus să facem o diferenţiere între cetăţenii români din interiorul ţării şi cei din afară. Promovarea intereselor şi portejarea drepturilor ambelor categorii reprezintă o prioritate pentru mine şi pentru politica externă românească. Atunci când vorbim însă de politica externă avem în vedere sprijinirea românilor din afara graniţelor. Pentru ei trebuie să implementăm acele proceduri şi să creăm acele instituţii care sunt mai bine poziţionate pentru a-i ajuta în viaţa de zi cu zi şi mai ales în contactele lor cu ţara”, a mai declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.
Liana Mureşan