„Faptul că am acceptat propunerea de a fi nominalizat înseamnă că sunt interesat de această funcţie de premier”. “Aşa cum nu îmi aleg un model de urmat în politică, la fel nu merg pe modelul comparaţiilor cu alţi politicieni”. Nu am luat în calcul o candidatură pentru alegerile prezidenţiale din 2009

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis a fost nominalizat după demiterea Guvernului Boc la funcţia de premier de către majoritatea parlamentară compusă din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi. Acesta a acceptat să vorbească într-un interviu acordat Gazetei de Cluj despre această propunere şi despre actuala situaţie politică din România.

Reporter: Aţi fost propus de către formaţiunile politice din opoziţie să ocupaţi fotoliul de premier al României. Vă doriţi această funcţie? Aţi renunţa la conducerea Sibiului pentru un post „la centru”?

Klaus Iohannis : În primul rând, formaţiunile politice care m-au nominalizat drept candidat la funcţia de prim-ministru reprezintă o majoritate parlamentară şi nu sunt ceea ce poate fi numit o opoziţie clasică. În al doilea rând faptul că am acceptat propunerea de a fi nominalizat înseamnă că da, sunt interesat de această funcţie. În ceea ce priveşte renunţarea la Sibiu, cred ca este prematur să mă pronunţ. Aştept, la fel ca dumneavoastră, să văd în ce mod vor soluţiona instituţiile implicate în actuala situaţie, iar în funcţie de acest rezultat voi cântări decizia mea finală.

Reporter: De ce credeţi că v-au ales PNL, PSD şi UDMR pe dvs.?

K.I.: Doresc să subliniez că pentru prima dată în politica de după anii ‘90 s-a reuşit ajungerea la un consens asupra unei decizii, chiar dacă aceste partide şi formaţiuni politice sunt concurente în alegerile prezidenţiale şi au doctrine diferite. Cred că reprezentanţii acestor partide au făcut deja publice motivele alegerii făcute. Cred că este nevoie de o persoană care a confirmat prin rezultate şi care are o anumită echidistanţă faţă de partidele aflate la conducere pentru a putea lua decizii într-un mod cât mai obiectiv şi, în acelaşi timp, eficient.

Reporter: Atât PSD cât şi PDL se folosesc în acest moment de numele dvs. ca şi instrument electoral. Până la urmă de la cine a venit propunerea ca dvs. să deveniţi premier?

K.I.: Este foarte discutabilă măsura în care cele două partide nominalizate de dumneavoastră pot folosi numele meu ca instrument electoral, sau care ar fi beneficiile lor în urma acestui demers. Iniţiatorul acestei propuneri a fost domnul Crin Antonescu dar toate partidele care alcătuiesc în prezent majoritatea parlamentară şi-au exprimat public şi în repetate rânduri sprijinul faţă de candidatura mea.

Reporter: Avem deja un exemplu de primar de municipiu care a renunţat la Primărie pentru Guvern, iar acum a fost demis. Ce aveţi dvs. în plus faţă de Emil Boc?

K.I.: Aşa cum nu îmi aleg un model de urmat în politică, la fel nu merg pe modelul comparaţiilor cu alţi politicieni.

Reporter: Pe internet circula, la un moment dat, o petiţie pentru a vă convinge să candidaţi la preşedinţie. V-aţi gândit vreodată să faceţi acest pas?

K.I.: Nu am luat în calcul o candidatură pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Reporter: Cum vedeţi campania electorală pentru prezidenţiale? Cine credeţi că are cele mai mari şanse de a câştiga? De ce?

K.I.: Nu cred că această campanie va fi cu mult diferită decât celelalte. Cam ştim cu toţii la ce să ne aşteptăm. În privinţa şanselor candidaţilor la funcţia de preşedinte, las firmele specializate în sondaje de opinie să se pronunţe. Cred că au mai multe date pentru a putea face această apreciere.

Reporter: De ce credeţi că preşedintele Traian Băsescu nu a luat act de propunerea făcută de opoziţie şi nu v-a numit pe dvs. premier?

K.I.: Am comentat în numeroase rânduri această afirmaţie. Pur şi simplu cred că domnul preşedinte a avut o opţiune personală în ceea ce priveşte persoana care să ocupe această funcţie. Nu consider că a fost vreo chestiune de natură personală în acest gest.

Reporter: Va avea această decizie repercursiuni asupra alegerilor prezidenţiale? Vor sancţiona românii această decizie a preşedintelui?

K.I.: Consider că este bine să-i lăsăm pe români să voteze aşa cum cred ei de cuviinţă şi să tragem concluziile după anunţarea rezultatelor alegerilor.
 

Reporter:Ce şanse credeţi că are Guvernul Croitoru?

K.I.. Cred că are şanse destul  de mici, având în vedere că actuala majoritate parlamentară şi-a exprimat deja opţiunea şi punctul de vedere cu privire la acest Guvern.

Reporter: Ar putea Klaus Iohannis să scoată România din criză?

K.I.: Ştiu care sunt implicaţiie şi responsabilităţile funcţiei de premier în aceste momente dificile pentru România. Dacă nu aş fi fost sigur că am un plan foarte bun pentru guvernare, nu aş fi acceptat propunerea partidelor pentru această funcţie.

Reporter: În cazul în care veţi ajunge, totuşi, premier, care ar fi proiectele dvs. anticorupţie?

K.I.: Este încă prematur pentru declaraţii atât de punctuale. În funcţie de evoluţia lucrurilor şi în momentul în care va trebui să prezint un plan concret în faţa comisiilor parlamentare, voi face cunoscute şi intenţiile mele de acţiune în această direcţie.

Simona Curcian-Maleş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.