Un alt program de finantare, a carui axe prioritare permit accesarea fondurilor europene de catre beneficiarii privati, este Programul Operational Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS – DRU). Conform acestuia, dezvoltarea resurselor umane se va concentra în directia cresterii investitiilor în educatie si formare, insertiei si mentinerii pe piata muncii a cât mai multor persoane, cresterii ofertei de munca, a îmbunatatirii adaptabilitatii lucratorilor si întreprinderilor si a promovarii incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile. Finantarea se va face din Fondul Social European, Autoritatea de Management fiind Ministerului Muncii, Egalitatii de Sanse si Familiei, iar Organismele Intermediare sunt stabilite în functie de axele prioritare ale programului si pe regiunile de dezvoltare stabilite. Agentii din sfera privata, economica, apar ca solicitanti eligibili pe anumite masuri ale axelor prioritare 1, 2, 3, 5 si 6.
Astfel, Axa prioritara 1 – Educatia si formarea profesionala în sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere urmareste asigurarea premiselor dezvoltarii unui capital uman competitiv prin dezvoltarea rutelor flexibile de învatare pe tot parcursul vietii, prin furnizarea unei educatii initiale si unei formari continue moderne si de calitate care sa raspunda cerintelor specifice ale pietii muncii si societatii. Masurile 1.2 – Calitatea în educatia universitara, 1.3 – Dezvoltarea resurselor umane în educatie si formare profesionala continua (FPC) si 1.4 – Asigurarea calitatii în FPC pun la dispozitia solicitantilor granturi între 50.000 si 500.000 Euro pentru proiecte individuale, 300.000 – 5.000.000 Euro pentru proiecte nationale si 500.000 – 5.000. 000 pentru schemele de grant, acestea reprezentând un procent din valoarea totala a costurilor eligibile de 70% pentru întreprinderi mici si de 60% pentru întreprinderi mijlocii. Operatiunile eligibile ce pot fi initiate de acest tip de solicitanti variaza de la sprijin pentru promovarea parteneriatului si dezvoltarea de retele între universitati, mediul cercetare-dezvoltare si comunitatea de afaceri, formarea continua si reconversia resurselor umane din învatamânt, FPC si cercetare, la sprijin pentru furnizarea si dezvoltarea de noi oferte FPC la un nivel de calitate înalt.
Prezentând aceeasi schema de granturi, Axa prioritara 2 – Conectarea învatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii sustine implicarea agentilor privati în domenii precum ar fi tranzitia de la scoala la viata activa (masura 2.1), prevenirea si corectarea abandonului timpuriu al scolii (masura 2.2) si cresterea accesului si participarii la FPC (masura 2.3). Printre actiunile eligibile spre finantare ale acestor domenii se numara stagii practice în întreprinderi, ucenicia la locul de munca, sprijin pentru parteneriate între formatorii si utilizatorii resurselor umane, sprijin si stimulente atât pentru angajati, pentru a accesa programe de FPC sau a-si valida studiile anterioare, cât si pentru angajatori astfel încât sa încurajeze participarea la FPC a angajatilor.
Urmarirea înregistrarii unei cresteri a adaptabilitatii, atât a întreprinderilor cât si a fortei de munca calificate si instruite, este obiectivul principal al Axei prioritare 3 – Cresterea adaptabilitatii fortei de munca si a companiilor. Dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale si manageriale la nivelul companiilor în scopul dezvoltarii întreprinderilor existente si instruirea, respectiv formarea profesionala a indivizilor, în vederea stimularii spiritului antreprenorial si generarii unui numar sporit de noi IMM-uri sunt operatiunile indicative ale masurii 3.1 – Promovarea culturii antreprenoriale. Activitatile eligibile pot fi cursurile de formare, trainingurile specializate si activitatile de informare, consiliere si/ sau asistenta, beneficiind de o valoare eligibila a proiectului de minim 50.000 Euro. Masura 3.2 – Formare si sprijin pentru întreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitatii propune spre finantare proiecte de minim 15.000 Euro pentru sprijinirea metodelor inovatoare pentru forme flexibile de organizare a muncii, promovarea si pregatirea profesionala a persoanelor cu risc crescut de a parasi timpuriu piata muncii si pentru sprijinirea instruirii în noi tehnologii, precum si în domeniul protectiei mediului.
Axa prioritara 5 – Promovarea masurilor active de ocupare raspunde nevoii de a atrage si mentine pe piata muncii a unui numar cât mai mare de persoane în vederea realizarii unei ocupari depline, accentul fiind pus pe situatia persoanelor cu o situatie dificila pe piata muncii. Cele doua domenii de interventie sunt directionate pe operatiuni de dezvoltare si implementare a masurilor active de ocupare (masura 5.1) si de promovare a sustenabilitatii pe termen lung în zonele rurale în termenii dezvoltarii resurselor umane si a ocuparii (masura 5.2). Pentru actiuni vizând acordarea de sprijin financiar angajatorilor prin subventionarea salariilor pentru o perioada de timp, în vederea angajarii persoanelor din grupul tinta, valoarea eligibila a proiectelor este de minim 15.000 Euro, valoarea maxima a grantului din totalul costurilor eligibile, în ceea ce priveste IMM- urile, este de 70% pentru întreprinderile mici, respectiv 60% pentru cele mijlocii. În ceea ce priveste cel de-al doilea domeniu de interventie (masura 5.2), agentii privati se încadreaza ca actiuni eligibile în special în Operatiunea indicativa 4. Ca exemplu sunt actiunile de implementare de programe de consiliere si oferirea de servicii de suport în domeniul antreprenoriatului pentru cei care au început sau doresc sa înfiinteze o firma în mediul rural, în masura în care ofera locuri de munca pentru tinerii din mediul rural sau pentru populatia ocupata în agricultura de subzistenta. În functie de tipul de impact, proiectele se încadreaza în patru categorii bugetare, minim 300.000 Euro pentru cele cu impact local (nivel comunal sau 2-3 comune), minim 50.000 Euro pentru cele cu impact zonal sau judetean, minim 150.000 Euro pentru cele cu impact regional si minim 250.000 Euro pentru cele cu impact national.
Ca ultima axa prioritara, accesabila de catre beneficarii privati, mentionam Axa 6 – Promovarea incluziunii sociale. Actiuni de crestere a oportunitatilor de munca pentru grupurile vulnerabile prin cresterea numarului de unitati ale economiei sociale sunt finantate în cadrul masurii 6.1 – Dezvoltarea economiei sociale cu un minim de 150.000 Euro. Pentru IMM- urile care doresc initierea si derularea de proiecte care au ca scop îmbunatatirea accesului la educatie si pe piata muncii a grupurilor vulnerabile, supuse riscului de marginalizare si excluziune sociala (masura 6.2), valoarea eligibila a proiectelor trebuie sa fie de minim 15.000 Euro. Dimensiunea maxima a finantarii în raport cu costul eligibil este de 50% pentru crearea de locuri de munca si angajarea de persoane defavorizate si 60% pentru angajarea de persoane cu dizabilitati. Actiuni de promovare a activitatilor inovatoare si schimbul de bune practici în scopul crearii unei piete inclusive a muncii se încadreaza în domeniul de interventie 6.4 – Initiative transnationale pe piata incluziva a muncii. Valoarea eligibila a proiectelor este de minim 15.000 Euro, contributia minima a aplicantului fiind de 30% pentru întreprinderi mici si 40% pentru întreprinderi mijlocii.
Ca si caracteristici comune ale masurilor prezentate mentionam capacitatea financiara si operationala – experienta în managementul de proiect, expertiza tehnica, capacitate manageriala, relevanta – relevanta proiectului pentru unul sau mai multe obiective ale apelului de oferte sau în raport cu nevoile si dificultatile grupurilor tinta, la nivel regional sau local, metodologia – compatibilitatea activitatilor cu obiectivele si rezultatele asteptate, coerenta proiectului, sustenabilitatea – existenta parteneriatului, impactul asupra grupurilor tinta, efecte multiplicatoare, rezultate sustenabile din punct de vedere financiar institutional si raport cost/ eficienta – raportul dintre costurile estimate si rezultatele asteptate.
În articolele ce vor urma, ca raspuns la interesul dumneavoastra, vom prezenta axele prioritare ale Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), cu accent pe masurile accesabile de beneficiarii privati si oportunitatile persoanelor fizice de a accesa fondurile europene.
Dan Apostol
Asociat la firma de consultanta
MURESAN DRAGOS APOSTOL srl – partenera
RGIC Consultanta SRL – Bucuresti
Pentru detalii va puteti adresa la sediul firmei din Cluj-Napoca
Str. Decebal nr.69, la telefon 0722362726 sau prin e-mail, la adresa: office@mmda.ro