Toate sondajele de opinie vizând alegerile prezindenţiale care vor avea loc luna următoare, realizate în luna octombrie, indică o scădere a lui Traian Băsescu în preferinţele alegătorilor, în timp ce contracandidaţii săi principali, Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu, urcă vertiginos.
Indiferent de contracandidatul pe care Traian Băsescu l-ar avea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, acesta ar fi învins fără drept de apel.

Mircea Geoană l-a depăşit pentru prima dată într-un sondaj de opinie pe Traian Băsescu în primul tur de scrutin pentru alegerile prezindenţiale. Rezultatul apare într-un sondaj INSOMAR comandat de Realitatea TV şi dat publicităţii pe 20 octombrie.
Potrivit aceluiaşi sondaj, Traian Băsescu ar fi învins în turul al doilea de scrutin de oricare dintre candidaţii Mircea Geoană, Crin Antonescu sau Sorin Oprescu.

INSOMAR – Geoană îi ia faţa lui Băsescu

Faţă de penultimul sondaj INSOMAR, apărut cu o săptămână înainte, potrivit acestuia din urmă preşedintele Traian Băsescu a scăzut cu peste 4 procente – de la 33,4 la sută, la 29 la sută, Mircea Geoană a crescut cu un procent, iar Crin Antonescu, aflat pe poziţia a treia în sondajul INSOMAR, a ajuns de la 15 la 20 la sută. Astfel, în primul tur de scrutin, Mircea Geoană ar obţine 30% din voturi, şi ar fi urmat de Traian Băsescu la diferenţă de un procent, adică 29%. Tot în primul tur, potrivit sondajului, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, George Becali şi Kelemen Hunor ar obţine fiecare sub 10 procente.

Oricare din cei doi contracandidaţi ai lui Traian Băsescu ar intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu acesta, l-ar devansa în mod clar. Astfel, Mircea Geoană ar obţine 54 la sută din voturile alegătorilor, iar actualul preşedinte ar obţine 46 la sută din sufragii. Dacă Traian Băsescu ar intra în turul al doilea cu liberalul Crin Antonescu, preşedintele ar obţine 47 % din voturile alegătorilor, pe când Antonescu ar obţine 53 de procente.
Chiar şi Sorin Oprescu l-ar învinge pe actualul preşedinte dacă ar intra în cursă cu acesta în turul doi al alegerilor prezidenţiale la o diferenţă de patru procente. Astfel Sorin Oprescu ar fi votat de 52% dintre alegători, pe când Traian Băsescu ar obţine 48%.

PSD+PC înaintea PD-L

În privinţa intenţiei de vot la partide, clasamentul INSOMAR indică şi aici o răsturnare de situaţie. Astfel, PSD+PC se află pe primul loc cu 33%, PD-L – 32%, PNL – 20%, PRM – 7%, UDMR – 6%.
În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de premier a lui Klaus Johannis, 24% dintre respondenţi îl consideră foarte potrivit pentru aceasta, 26% – potrivit, 8% – total nepotrivit, în timp ce 20% nu au auzit de acesta. Doar procente dintre intervievaţi în consideră foarte potrivit pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru, 22% – potrivit, 10% total nepotrivit, în timp ce 29% nu au auzit de el.

Dacă România se îndreaptă într-o direcţie bună sau greşită, 19 procente dintre cei intervievaţi consideră că direcţia este una bună, în timp ce 71 % cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.
Sondajul a fost efectuat în perioada 15-18 octombrie pe un eşantion de 1200 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste şi are o marjă de eroare de plus minus 3 la sută.

CSOP – Băsescu, învingător în linie

Cu o zi înainte de sondajul realizat de INSOMAR, un altul este dat publicităţii, acesta fiind efectuat de CSOP, la comanda PD-L.

Sondajul CSOP arată că pe fondul crizei politice, Mircea Geoană a câştigat trei procente comparativ cu sondajele anterioare, în timp ce Traian Băsescu a câştigat doar un procent. Astfel, Băsescu ar obţine 35% din voturi, în timp ce Mircea Geoană este preferat de 24% dintre respondenţi, iar liberalul Crin Antonescu ar obţine 19% dintre voturile electoratului. Independentul Sorin Oprescu este cotat cu 8% dintre sufragii.
În turul doi, arată sondajul CSOP, atât Mircea Geoană, cât şi Crin Antonescu ar putea fi doi contracandidaţi puternici pentru Traian Băsescu. Astfel,Traian Băsescu ar obţine într-o confruntare directă cu Mircea Geoană, 52 de procente, în timp ce preşedintele PSD ar obţine 48%. Şi dacă l-ar avea rival în turul al doilea pe Crin Antonescu, preşedintele Băsescu ar obţine tot 52 de procente din sufragii. În schimb într-o eventuală confruntare cu Sorin Oprescu, Traian Băsescu ar obţine 53%, în timp ce actualul primar general la Capitalei ar obţine 47%.
În privinţa intenţiei de vot la partide, clasamentul arată astfel: PD-L – 34%, PSD+PC – 32%, PNL – 20%.
Potrivit aceluiaşi sondaj realizat de CSOP, 60% dintre respondenţi consideră că demiterea Guvernului Boc, în urma moţiunii de cenzură iniţiată de PSD, PNL şi UDMR, este un lucru rău, iar 39% cred că este un lucru bun. De asemenea 59% dintre intervievaţi cred că decizia PSD de a ieşi de la guvernare în urma demiterii lui Dan Nica de la Ministerul de Interne, nu este una corectă, în timp ce 40% spun că social-democraţii au procedat corect.
Sondajul a fost efectuat în perioada 16 – 18 octombrie, pe un eşantion de 852 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste, având o marjă de eroare de plus minus 3,4%.

BCS – Băsescu, în prăbuşire

În ultimul sondaj al BCS, realizat în perioada 15 – 19 octombrie asupra intenţiei de vot, preşedintele Traian Băsescu este cotat cu 31,1% din preferinţele electoratului, acesta pierzând faţă de luna iulie 4,3 procente. Pe locul al doilea se află candidatul liberal Crin Antonescu, care ar obţine 23,6% din intenţia de vot a respondenţilor, mai mult cu 2,1 procente faţă de luna iulie. Mircea Geoană se află pe poziţia a treia, cu 21,7 procente, şi candidatul social-democrat câştigând faţă de luna iulie 2,6 procente la intenţia de vot. Candidatul independent Sorin Oprescu este cotat în ultimul sondaj BCS cu 10,4 procente din intenţiile de vot, acesta având cu 5 procente mai mult faţă de luna iulie.

O situaţie spectaculoasă este la nivel de Capitală, unde actualul preşedinte Traian Băsescu se află la egalitate cu liberalul Crin Antonescu, ambii cotaţi cu 31,2% din intenţiile de vot. În acest caz, Traian Băsescu a pierdut aproximativ 15% faţă de luna iulie, când era cotat cu 46,1% din intenţiile de vot ale bucureştenilor, în timp ce contracandidatul său, Crin Antonescu, a câştigat aproximativ 11 procente, acesta fiind cotat atunci cu doar 19,7%.
Pe următoarele poziţii se află Mircea Geoană, cu 14,5%, şi Sorin Oprescu, cu 13,5%.

Liana Mureşan

6 COMENTARII

  1. domnule Basescu te rugam frumos raspunde-ne de ce ministrul finantelor d.l Pogea a scutit-o de 5.5 milioane de euro pe doamna Placinta in perioada asta de criza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.