Pe 30 septembrie a avut loc al cincilea termen de judecată în dosarul Marcelei Făgărăşan, asistenta maternală acuzată de uciderea lui Lucian Rostaş, în vârstă de doar patru ani, copilul aflat în plasamentul acesteia. Fiica asistentei maternale a depus mărturie în faţa judecătorilor de la Tribunalul Piatra Neamţ, unde este judecată Marcela Făgărăşan pentru omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului, după ce Lucian Rostaş, a decedat la domiciliul acesteia, înecându-se cu mâncare.

În cazul Marcelei Făgărăşan, mărturiile şocante s-au ţinut lanţ. În luna iunie a depus mărturie celălalt copil aflat în plasamentul acesteia, după care au urmat fostul soţ, dar şi fiica Marcelei Făgărăşan.
Singurul care a „pledat” pentru Marcela Făgărăşan, a fost fiul său, care deşi iniţial a declarat anchetatorilor că ceea ce făcuse mama sa era adevărat, în faţa instanţei şi-a schimbat declaraţia.

Un alt copil traumatizat

Pe 25 iunie, celălalt copil care se afla în grija Marcelei Făgărăşan, a fost audiat de instanţa Tribunalului Piatra Neamţ.

Băiatul vizibil traumatizat a venit însoţit de asistentul maternal care îl îngrijeşte în prezent.
El a trăit zi de zi cu Lucian în aceeaşi casa şi a confirmat în faţa judecătorilor că Marcela Făgărăşan l-a supus pe micuţul de numai patru ani la torturi inimaginabile. Copilul a povestit că asistenta maternală nu l-a lăsat pe Lucian Rostaş să meargă la grădiniţă decât două săptămâni după ce l-a lua în grijă, iar în ultima luna de viaţă a micuţului, nu l-a mai scos deloc din casă. Băiatul le-a spus judecătorilor că el consideră că Marcela Făgărăşan nu a fost o mamă bună, nici pentru Lucian, nici pentru el şi nici pentru copiii ei, pentru că o mamă nu se poartă atât de urât cu copiii şi nu le vorbeşte aşa cum le vorbea ea.

Declaraţia fostului soţ, împotrivă

Pe 20 august, la un an după moartea micuţului Lucian, a venit rândul altor mărturii. Fostul soţ al Marcelei Făgărăşan – Viorel Făgărăşan, a declarat în faţa instanţei Tribunalului din Piatra Neamţ că aceasta îşi bătea şi proprii copii, nu numai pe cei pe care îi avea în îngrijire. Îi lovea şi îi dădea cu capul de pereţi, de dulapuri, atunci când era sub influenţa alcoolului.

„Bea foarte mult. Consuma vin şi bere. Era violentă, motiv pentru care ne-am despărţit. A sărit şi cu cuţitul la mine. Înclin să cred că este vinovată de cele întâmplate, pentru că şi pe copii îi bătea. Mai mult, nu s-a ocupat nici de copiii noştri, având în vedere că fata are probleme psihice, iar băiatul nu mai frecventează şcoala”, a povestit bărbatul.

Andrei nu a mai recunoscut nimic

Tot pe 20 august a fost citat şi Andrei Făgărăşan, în vârstă de 17 ani, fiul asistentei maternale, cea care a pus capăt zilelor micuţului Lucian Rostaş.
Cu toate că în declaraţia iniţială, dată pe durata urmăririi penale, afirma că mama sa obişnuia să bea şi să îl lovească pe Lucian, în faţa instanţei, fiul Marcelei Făgărăşan nu a mai recunoscut nimic. Din contră el a susţinut că mama sa a avut mereu un comportament exemplar. Mai mult, Andrei a spus că declaraţiile date poliţiştilor din Bistriţa, care au anchetat acest caz, au fost date sub ameninţare. „Am fost forţat de poliţişti să declar despre mama asemenea lucruri, dar nimic nu-i adevărat. Am locuit cu mama în perioada cât a stat şi Lucian Rostaş. Mama nu l-a lovit niciodată şi se comporta bine cu el aşa cum se comporta şi cu noi. Nu consuma alcool şi avea grijă şi de noi şi de Lucian”, a declarat fiul Marcelei Făgărăşan. Cât despre leziunile craniene şi cele de pe corp, Lucian „le avea deoarece cădea din picioare, iar mama îl dădea cu o cremă de la medic să-i treacă”.
Andrei a povestit că băieţelul era bolnav încă de când l-a adus prima data acasă, a spus el. Băiatul însă a povestit că mama lui l-ar fi dat cu crema, l-ar fi îngrijit şi l-ar fi dus la medic, dar Lucian cădea pur şi simplu din picioare şi îl apuca tremuratul din senin. Andrei a mai adăugat că nimeni de la Protecţia Copilului nu a venit să verifice cum se simte micuţul.

Avocata Ingrid Alexandrescu a devenit însă suspicioasă în faţa acestei declaraţii a lui Andrei Făgărăşan, cu atât mai mult cu cât băiatul a spus că vorbise cu mama sa la telefon cu două trei săptămâni înaintea procesului.

Stafilococul vinovat

Tot atunci s-a spus că Lucian a murit din cauza unei infecţii şi nu din cauza arsurilor cu ţigara, a tăieturilor cu foarfeca, a torturilor făcute cu sadism de asistenta maternală. Vinovatul ar fi fost un virus numit stafilococul auriu.

Totul a pornit de la faptul că medicul legist care a făcut autopsia copilului a scris în raport că Lucian Rostaş avea în organism stafilococul auriu, din cauza multiplelor răni netratate pe care le avea pe tot corpul.

Fiica Marcelei a scos la iveală mârşăvia

La ultima înfăţişare care a avut loc pe 30 septembrie, au mai ieşit la iveală două secrete cutremurătoare.

Fiica Marcelei Făgărăşan, Dora, a fost şi ea prezentă în faţa instanţei Tribunalului din Piatra Neamţ.
Dora Făgărăşan a depus la dosarul cauzei o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o mama sa. Asistenta maternală îşi sfătuia fiica să mintă în fata instanţei de judecată şi să afirme că micuţul Lucian a murit din cauza unui stafilococ auriu şi nu din cauza torturilor la care a fost supus de-a lungul timpului.
Însă şi fata a avut de suferit din cauza mamei sale. Dora fugea, de multe ori, de furia propriei mame. Femeia parcă era posedată uneori. Se pare că cel mai tare o enerva faptul că fata semăna cu tatăl ei.
Astfel, Dora a scos la iveală mârşăvia pe care a pus-o la cale Marcela Făgărăşan. Fata a fost de acord ca scrisoarea trimisă de mama ei din arest să fie depusă ca piesă a acuzării la dosarul în care este cercetată Marcela Făgărăşan. Totodată, Dora le-a povestit judecătorilor cum era maltratat Lucian şi cum micuţul i se plângea ca urmare a deselor bătăi la care era suspus de asistenta maternală. Mai mult decât atât, fata a susţinut în instanţă că Marcela Făgărăşan nu-l iubea deloc pe Lucian şi că îl ţinea doar pentru banii pe care îi primea de la stat pentru că avea grija de el.
Medicul de familie care se ocupa de micuţ a făcut, de asemenea, o declaraţie cutremurătoare: cu trei luni înainte de a muri, Lucian nu avea acel stafilococ auriu, despre care Marcela Făgărăşan susţinea ca i-ar fi provocat toate acele răni.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.