Comisia de la MIRA care a amusinat mai zilele trecute prin curtea IPJ Bistrita-Nasaud se pare ca a avut ca tema de cercetare si o "sifonare" fãcuta de un doritor de un scaun mare, la institutia mai sus amintita. "Sifonarea" cu pricina s-a referit la o licitatie cu….cântec, derulata în cursul anului 2007, privind amenajarea a trei posturi de politie comunala. Dupa cum este bine cunoscut, banul este ochiul dracului si se pare ca unii nu au rezistat tentatiei. Licitatia, cum era de asteptat, a fost câstigata de cine trebuie sau mai bine spus, de cine a fost stabilit, o relatie apropiata a unui sef, de pe timpul când era mai mic în grad si lucra în alta localitate. Desi unii membri ai comisiei de licitatie au atras atentia ca lucrurile încep sa miroasa, misculatia a mers înainte si, cum era de asteptat, în cele din urma a dat cu oistea în gard. Valoarea lucrarilor la cele trei posturi de politie comunala, spun unii binevoitori, ar fi fost de circa 14 miliarde de lei vechi, din care trei miliarde de lei, au fost teleportati în niste buzunare fara fund, devenind cum se spune într-un limbaj mai sofisticat, atentii. Acuma, ca lucrurile or fi asa sau nu, ramâne de vazut. A fost destul, însa, ca acest fapt sa trezeasca interesul celor de la conducerea MIRA. Cercetarea, se pare ca s-a încheiat si unii asteapta, cu emotie în suflet si-n simtiri, sa vada urmarile acesteia. Se aude ca se va lasa cu niste dosare penale, din care câteva si pentru niste gugustiucii care au semnat niste documente ca primaru’, adica fara sa aiba habar de continutul acestora. Dar sa nu anticipam evenimentele, sa avem rabdare si sa vedem rezultatele oficiale ale anchetei. Posibil ca unii sa fie raspopiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.