Grupul primariilor chemati sa dea cu subsemnatul în fata judecatorilor sau a procurorilor se mareste de la o zi la alta.
Din lot fac parte doi liberali, doi democrat-liberali si un social-democrat.
Apropierea datei la care va fi declansata campania electorala “trimite” tot mai multi primari în plimbare pe la procurori sau chiar în fata instantelor de judecata, respectivii fiind suspectati de diferite ilegalitati. De diferite culori politice, primarii spun, in corpore, ca sunt nevinovati. Cu toate acestea, lucrurile se precipita, lotul edililor cu lipici la procurori îngrosându-se pe zi ce trece, harta acestor mici baroni locali colorându-se tot mai strident cu cât ne apropiem de ziua când vom aplica stampila.
Cutia Pandorei
Deschidem actiunea “Dosariada” cu reprezentantii PDL, proveniti din doua comune diferite – Sieut, respectiv Dumitra.
Primul intrat în moara “desertaciunilor” a fost primarul comunei Sieut, Ioan Neagos, acesta fiind trimis în judecata de procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud sub mai multe acuzatii. Potrivit unui comunicat de presa al Parchetului, Ioan Neagos va fi judecat pentru comiterea infractiunilor de fals în declaratii, fals în înscrisuri sub semnatura privata si înselaciune. Conform comunicatului, aceleasi acuzatii au fost retinute si în cazul Luizei Iliescu, vicepresedinte al Asociatiei “Granicerii Transilvani”.
Astfel, în privinta celor doi, procurorii au constat faptul ca, în calitate de reprezentanti ai asociatiei respective, în perioada septembrie 2004 – martie 2007 au indus în eroare, prin întocmirea de acte fictive, adica pontaje pentru angajati fictivi, respectiv tabele nominale fictive, pe partea vatamata AJOFM Bistrita-Nasaud, care a fost pagubita cu sumele de 224.484 de lei, alti 20.000 de lei reprezentând subventii de la bugetul asigurarilor de somaj.
Neregulile lui Balajan
La finele lui 2006, primarul Balajan încheia cu SC Transcortina SRL din Beclean un contract de executie de lucrari având ca obiect “Reabilitare, modernizare si extindere centrala termica si grup sanitar” la Scoala Generala din Tarpiu. Fondurile necesare finantarii lucrarilor, 521.000 de lei, au fost alocate prin transferuri de la bugetul de stat catre bugetul local al Primariei Dumitra prin doua Hotarâri de Guvern, numarul 300, respectiv 1285 din 2007. Nimic nou sub soare, doar ca, în urma controlului efectuat de Camera de Conturi a judetului Bistrita-Nasaud a fost descoperit faptul ca, unele lucrari nu au mai fost executate, desi acestea apareau ca finalizate si, platite ca atare. Având în vedere faptul ca în cursul anului 2007 nivelul platilor efectuate a fost în suma de 518.900 de lei rezulta ca institutia verificata, adica Primaria comunei Dumitra a efectuat plati fara documente justificative de peste 80 de mii de lei”, se arata în raportul Camera de Conturi BN.
Astfel, bugetul local si, implicit, bugetul de stat au fost pagubite cu suma de 80.814 lei. În aceste conditii, raspunderea revine dirigintelui de santier, Gheorghe Pintilie, primarului Gheorghe Balajan si referentului contabil Maria Gergeli. De facto, primarul Balajan si referentul contabil Maria Gergeli, ar fi creat un prejudiciu în suma de 70.120 de lei.
Cu toate acestea, nu este vorba de un dosar penal, ci de neîntrunirea conditiilor prevazute de Legea 94/1992, act normativ care vizeaza obtinerea descarcarii de gestiune a ordonatorului de credite, pentru exercitiul bugetar supus verificarii.
Vlad zice ca usturoi n-a mâncat
Edilul liberal al comunei Purndu-Bârgaului, Ilie Vlad, a fost trimis în judecata pentru infractiunile de abuz si neglijenta în serviciu.
În propunerea de trimitere în judecata, oamenii legii sustin ca, în cursul anului trecut, Primaria Prundu Bârgaului a platit cu bani de la bugetul local facturile la apa si curent electric ale unor persoane fizice sau juridice, care ocupa diverse imobile ale institutiei, în calitate de chiriasi. Deoarece aceste cheltuieli trebuiau onorate de respectivii chiriasi, s-a produs un prejudiciu la bugetul local de circa 8.000 de lei. În plus, Ilie Vlad este acuzat de faptul ca, în urma cu doi ani, nu ar fi calculat penalitati de întârziere la plata unor cantitati de masa lemnoasa cumparata de la trei firme de profil, aici fiind vorba de neglijenta în serviciu care ar fi dus la un prejudiciu de 200.000 de lei.
Contactat telefonic, primarul Ilie Vlad ne-a confirmat situatia neplacuta în care se gaseste. “Este vorba de o comanda politica prin care se urmareste discreditarea mea. Am acte prin care voi dovedi ca nu am încalcat cu nimic legea. Nu cred în aceste facaturi”, a declarat primarul.
Primarul Olimpiu Neamt, amenintat cu plângeri penale de PDL si PC
Edilul liberal da din umeri si spune ca e “pe lege”
Un nou scandal de proportii rascoleste în aceste zile Primaria comunei Livezile, protagonistii acestui circ politic fiind reprezentantii Partidului National Liberal, cei ai democrat-liberalilor, dar si conservatorii. Marul discordiei este reprezentat de refuzul primarului Olimpiu Neamt si al unor consilieri locali de-a aplica prevederile Legii 393/2004 privind Statutul alesilor locali în cazul unor fosti membri ai PDL si PC. Situatia este cu atât mai grava cu cât Ionel Tompa, dar si Ioan Oltean spun ca se vor adresa Parchetului prin intermediul unor plângeri în care îl vor acuza pe Olimpiu Neamt de abuz în serviciu.
Debutul scandalului s-a produs în toamna anului 2007, mai precis pe data de 5.octombrie, data la care Biroul Permanent Judetean al PD a decis excluderea din partid a consilierilor locali Ioan Dedean, Vasile Hasnas si Ioan Giorza, secretar executiv. Decizia a fost luata în baza art. 25, lit. “d-j”, a Statutului Partidului Democrat, actual PDL.
Potrivit liderului organizatiei PDL Livezile, Emil Gâta, cei doi consilieri locali ex-democrati au fost exclusi din formatiunea politica condusa de Emil Boc din urmatoarele motive: “De doi ani încoace, cei doi nu au mai activat pentru partidul nostru. Mai mult, în cadrul sedintelor de consiliu local votau împotriva punctelor de vedere pe care le sustineam noi, sprijinindu-l pe primar. În aceste conditii, dupa ce le-am dat mai multe avertismente, am prezentat liderilor judeteni cazul celor doi consilieri si atunci a fost convocata o sedinta de Birou Permanent Judetean, care a hotarât excluderea din partid a lui Ioan Dedean si Vasile Hasnas, dar si a lui Ioan Giorza, acesta din urma pierzându-si calitatea de secretar al organizatiei de la noi din comuna”, ne-a explicat Emil Gâta.
Eludând legea
Legea care face referire la Statutul alesilor locali spune ca mandatul de consilier local înceteaza de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii calitatii de membru al partidului politic pe a carui lista a fost ales. Cu toate acestea, executivul Primariei Livezile, adica primarul Olimpiu Neamt, nu s-a prea obosit sa puna în aplicare cerintele legii cu pricina, fapt confirmat si de Emil Gâta. Primarul, pentru a rezolva situatia, a initiat doua proiecte de hotarâri care vizau intrarea în legalitate a Consiliului Local din Livezile, avându-se în vedere excluderea lui Dedean si Hasnas din PDL. Încapatânat, liberalul primar al comunei Livezile refuza cu obstinatie sa puna pe ordinea de zi a CL respectivele proiecte de hotarâri. Mai mult, în cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local, convocata de Olimpiu Neamt pe ordinea de zi a sedintei, proiectele de hotarâre initiate de Emil Gâta nu existau trecute nicaieri. De asemenea, executivul primariei, eludând legea, a permis prezenta în sala de sedinte a celor doi consilieri exclusi, la care se mai adauga un al treilea, Leon Deac, eliminat din Partidul Conservator, conform celor declarate de liderul acestei formatiuni politice, Ionel Tompa.
Niste plângeri penale
Având în vedere toata aceasta situatie, democrat-liberalul Emil Gâta ne-a confirmat faptul ca formatiunea politica pe care o reprezinta se va adresa Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud, acuzându-l pe Olimpiu Neamt de abuz în serviciu. De altfel, acelasi lucru îl va face si Partidul Conservator, presedintele bistritean, Ionel Tompa, fiind si el extrem de nemultumit de modul cum primarul Neamt întelege sa aplice legile.
Fara probleme
Primarul Olimpiu Neamt nu îsi face niciun fel de probleme din moment ce sustine ca este vorba de “bucataria interna” a Consiliului Local. “Eu sunt de acord! Nu am nicio problema cu ei. Nu au vrut consilierii, desi eu am propus introducerea respectivelor proiecte de hotarâre pe ordinea de zi, fiind amânate, pentru o alta sedinta de consiliu”, sustine primarul.
Norica Oprea