Greu scăpăm de năravurile vechi! Se observă cu ochiul liber, de la o poştă, că orice partid care ajunge la putere, fie singur sau în coaliţie, are tendinţa de a se comporta de parcă ar fi defunctul PCR. De fapt, nici nu-i de mirare, toate partidele din România, se trag de la aceeaşi mamă, au supt de la aceeaşi ţâţă, cel puţin dacă judecăm lucrurile prin prisma celor care fac parte din aceste partide.

Cândva, în tinereţe, liderii acestora au avut legături cu PCR-ul, UTC-ul, etc. Nici nu ajung bine la putere că încep să se comporte de parcă au fost puşi acolo pe vecie. Un celebru proverb spune să „somnul raţiunii naşte monştri”. Cu permisiunea dumneavoastră, eu aş parafraza un pic şi aş spune că puterea folosită arbitrar poate naşte monştrii, viitori dictatori. Mai mult şi cel mai grav, puterea folosită excesiv şi fără un control din partea societăţii civile, corupe. Să luăm de pildă struţo-cămila aflată momentan la guvernare, PSD cu PD-L. Se comportă de parcă sunt pe moşia lor, bineînţeles fiecare pe felia lui. Taie şi spânzură, folosesc banul public, al nostru, al fiecăruia, după bunul lor plac. Nu suportă nici să fie criticaţi, să fie arătaţi cu degetul atunci când sunt prinşi cu mâna vârâtă până la cot în banul public. Afirmă de fiecare dată că presa are treabă cu ei, că sunt victimele unei conspiraţii etc. Măcar PCR-ul de dragul salvării unor aparenţe, accepta critica şi autocritica, acolo unde nu deranja. Cel puţin, la modul declarativ, se spunea că acest lucru este un mod de a menţine treaz spiritul revoluţionar, că este un factor de progres etc. Deşi sunt prinşi cu mâna în buzunarul nostru, ei strigă primii: hoţul! Exemple sunt cu nemiluita, dar le amintim pe cele mai recente – cazul de la Ministerul Tineretului şi Sportului este mai mult decât elocvent. Nu este exclus ca viitorul să ne rezerve surprize, „favorita” de la Turism se comportă şi face praf banul public într-o veselie totală. Pe ce? Chipurile face reclamă turismului românesc. Aiurea, turismul dacă este de calitate îşi face reclamă singur. Este doar una din metodele prin care se sifonează banul public. Are impresia că va sta veşnic acolo, iar mentorul ei îl va depăşi pe Ceauşescu, ca durată de timp la conducerea României.
Situaţiile de la Mediu şi de la Transporturi nu sunt nici ele mai roz, se pare că şi aici se fură în draci.
Lucrurile se întâmplă la fel şi pe plan local. Judeţul Bistriţa-Năsăud este portocaliu parţial şi există tendinţa de a deveni portocaliu total. Prin jocul ciudat al democraţiei, s-a ajuns ca o persoană să deţină o putere mai multă decât orice prim-secretar de pe vremuri al PCR-ului. Fie că place unora, fie că nu, judeţul unde din întâmplare locuim, este condus de o singură persoană şi toate deciziile importante au girul acesteia. Iar lipsa unui arbitru, care să mai arate din când în când câte un cartonaş, va duce indiscutabil la abuzuri, iar de aici până la corupţie mai este un pas extrem de mic.
Puterea corupe, este un adevăr nu de ieri sau de azi, unii chiar ajung să creadă că ei sunt depozitarii adevărului unic, că numai ce spun ei este bine, că întotdeauna numai ei au dreptate. Puterea, asupra minţii omului produce un efect mai al dracului decât cel mai puternic drog, este mai parşivă decât cea mai perversă amantă, iar la un moment dat chiar începi să crezi că eşti cel mai deştept, cel mai frumos, că eşti de neînlocuit, că întotdeauna ai dreptate şi deciziile tale sunt cele corecte. Dar, după cum bine se ştie, cimitirele sunt pline de oameni care au fost de neînlocuit. Totul este atât de iluzoriu, iar timpul trece atât de repede şi poate aduce schimbări bruşte, la care nu ne aşteptăm.
Este curios faptul că niciunul din politicienii noştri nu vrea să înveţe din greşelile trecutului, că totul are o limită. Astăzi poţi fi pe cea mai înaltă culme, iar mâine să te zbaţi în noroi, sau mai rău.
Sindromul partidului unic, se pare că este o boală care se ia.

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.