Marţi, 1 Decembrie au avut loc la Bistriţa, manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. Într-un cadru festiv, oficialităţile judeţului au ţinut alocuţiuni şi au depus coroane, pe ritm de fanfare. 

 

 

Activităţile dedicate Zilei de 1 Decembrie au debutat la Bistriţa, în jurul orei 10.00, în Piaţa  Centrală din municipiu, la statuia poetului Andrei Mureşanu. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru apărarea ţării. La eveniment au fost prezente diverse oficialităţi, printre care prefectului judeţului Bistriţa -Năsăud, Cristian Florian; primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu; preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu; senatorul PD-L de Bistriţa, Ioan Sbârciu, reprezentanţi de instituţii, membrii de partid dar şi numeroşi bistriţeni. În cadrul manifestărilor, a fost intonat imnul României şi au fost susţinute discursuri. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu a prezentat un scurt istoric al acestei zile importante şi a urat "LA MULŢI ANI!" tuturor românilor. Aceeaşi urare a venit şi din partea prefectului Cristian Florian şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Rusu. A urmat apoi ceremonialului de depuneri de coroane la statuia lui Andrei Mureşanu din partea a circa 40 de reprezentanţi ai instituţiilor şi partidelor politice din judeţ. Manifestările au continuat pe Pietonalul Liviu Rebreanu din municipiu, cu defilarea cadrelor din aramată, jandarmerie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.    

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.