Recent, inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Bistrita-Nasaud (ITM BN) a prezentat analiza activitatii pe primul semestru din acest an. La volumul de munca sintetizat în verificarea a nu mai putin de 1.488 de angajatori pe domeniul relatiilor de munca si pe cel al securitatii si sanatatii în munca, se pot trage ceva concluzii despre volumul, eficienta si rezultatele activitatii. În urma controalelor efectuate au fost sanctionati 922 de angajatori aplicându-se 751 de avertismente si 171de amenzi ce însumeaza 925.000 de lei.

Relatii de munca si evidenta muncii

Pe aceasta linie s-a urmarit „…schimbarea fundamentala a raportului dintre administratie si cetatean…”, prin care s-a urmarit simplificarea relatiei cu cetateanul, cu atât mai mult cu cât toate serviciile publice au asemenea intentii, chiar daca uneori numai la nivel declarativ.

Dupa 932 de actiuni de control pe domeniul relatiilor de munca se poate concluziona ca abaterile de la legislatie sunt: primirea la munca a personalului fara contract individual de munca, pentru care s-au aplicat 53 de amenzi în valoare de 98.000de lei, nerespectarea legislatiei cu privire la orele suplimentare de munca, neînregistrarea la timp a registrelor la ITM BN. Acestea si altele asemenea au dus la aplicarea a înca 590 de sanctiuni, dintre care 106 amenzi în valoare de 380.000 de lei.

La serviciul de îndrumare a angajatorilor si agentilor economici în domeniul evidentei muncii, au fost înregistrate 821 de certificate eliberate de Registrul Comertului Bistrita-Nasaud, 570 de unitati, 11.530 de contracte de munca individuale si au încetat 869 de contracte, s-au completat 35.625 de carnete individuale de munca si multe altele. Catre Casa Judeteana de Pensii Bistrita-Nasaud au fost predate 1.093 de carnete de munca si s-au primit 2.720 de registre de evidenta a salariatiilor în format electronic, alaturi de modificari ale acestora.

Acesta ar fi un cliseu sumar al activitatilor ITM BN pe domeniul relatiilor de munca si evidenta muncii în prima jumatate a anului 2008.

Sanatatea si securitatea muncii

În ceea ce priveste sanatatea si securitatea în munca, ITM BN a avut la baza obiectivele prevazute în „Programul anual de actiune”, campaniile nationale si controalele pentru rezolvarea sesizarilor si reclamatiilor, cercetarea accidentelor de munca si evenimentelor. Astfel, au fost efectuate 556 de controale preventive la agentii economici ce au avut ca urmare 332 de sanctiuni contraventionale din care, 65 de amenzi în cuantum de 545.000de lei si 267 de avertismente. S-a dispus oprirea activitatii pentru 15 unitati si s-au scos din functiune 46 de echipamente tehnice.

Actiunile de tip campanie au fost în numar de sapte, toate soldându-se cu masuri si sanctiuni impuse de nerespectarea prevederilor legale în domeniu.

În judet au avut loc în acest prim semestru 29 de accidente de munca dintre care sase mortale, iar restul cu incapacitate temporara de munca.

La capitolul executare silita, s-au înregistrat 2.147 de debitori la plata drepturilor ce deriva din Legea 130 din 1999, pentru care s-au trimis 64 de somatii cu tot atâtea titluri executorii pentru sechestrarea de bunuri.

Alexandru Tohati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.