Wass de Ţaga, o veche familie moldovenească

Concluzia însă ar trebui să fie una cât se poate de pertinentă şi să ne îndemne chiar la meditaţie, Studiată atent, istoria Transilvaniei – parte din istoria României – s-ar putea să ne mai rezerve încă multe, foarte multe surprize. Poate că nu va mai trece prea mult timp până când românii şi maghiarii din Transilvania – în sfârşit – vor constata şi înţelege că sunt mult mai legaţi între ei decât ar crede. Iar asta i-ar elibera şi pe unii şi pe alţii dintre cei mai complexaţi români şi maghiari, de atât de desuetul, nocivul şi anacronicul şovinsm şi naţionalism extremist.            

Capul de bour nu e un semn heraldic maghiar

Revista “Historia”, nr. 81, din septembrie 2008, mi-a atras atenţia în mod deosebit. Ca de obicei, revista nu se dezminte: articole documentate scrise într-o manieră ştiinţifică şi în acelaşi timp accesibilă, fapt care are darul să apropie istoria şi mai mult de cititori. Dar ceea ce reţinut atenţia în mod deosebit a fost articolul de la pagina 55 aparţinând distinsului prof. univ. dr. Mihai Sorin Rădulescu. Domnia sa, posesor al unui interesant document heraldic provenit din colecţia heraldistului şi genealogistului Ferdinand Bartsch, a descoperit cu surpriză că acesta a aparţinut cândva familiei Wass. De fapt, profesorul Rădulescu a avut parte de o dublă surpriză. Documentul heraldic respectiv, mai precis un necrolog din anul 1802, este decorat cu un cap de bour, cu botul străpuns de două săgeţi, deasupra sa având o semilună, o stea cu şase colţuri şi un soare cu şase vârfuri. Iar capul de bour după cum prea bine ştim, nu este un semn heraldic specific blazoanelor maghiare. Atunci ce legătură ar putea să fie între acest însemn de pe blazon şi marea familie maghiară Wass? |n încercarea de de a explica această problemă mi-am permis să prelucrez pentru dumneavoastră câteva fragmente din articolul distinsului profesor.        

Ioan cavaler de Puşcariu pune punctul pe “i”

Potrivit acestui genealogist transilvănean – un clarvăzător al timpului său – citat de prof. Rădulescu: “nu e nici o mirare că unele familii din aristocraţia maghiară se trag din naţiunea română, după cum se trag multe din ele şi din cea germană, slavă, italiană, franceză, etc. Era un timp când atari familii se sfiau de descoperirea originilor române, dar astăzi, când nu se mai poate nega, ca de exemplu că cel mai mare viteaz al Ungariei (Iancu de Hunedoara), cel mai drept rege (Mathia), cel mai celebru primat (Nicolaus Olahus) şi de aici încolo până în timpurile noastre şi cel mai înţelept al ţării (Francisc Deak) au fost de origine română, negarea unei atari origini nu mai are niciun înţeles…”  Marele nostru învăţat Gheorghe {incai avea şi el o opinie aparte. Printre altele, {incai, în însemnările sale spunea: “…în Ţara Ungurească puţini unguri neaoşi se află. În Ardeal abia două sau trei familii (zic cei mai luminaţi şi mai puternici). Ci stăpânesc acum în Ungaria mai cu seamă horvaţii (croaţii), toţii (slovacii) şi nemţii…în Ardeal nu se află boieri unguri de viţă, fără numai români şi secui, prăsiţi într-însele prin căsătoriile lor cu româncele şi unguroaicele”. De fapt, atunci când vorbea de “horvaţii” şi “toţii” din Ardeal, {incai se refera la atât de frecventele nume maghiare de Horvath şi Toth.        

Şincai, protejatul familiei Wass

Între anii 1797-1804, marele istoric Gheorghe Şincai, cel care anterior îndeplinise funcţia de director al Şcolilor din Ardeal, a petrecut şapte ani la Ţaga ca preceptor al copiilor contelui Wass Daniel. Cum oare ar fi putut un nobil maghiar să-şi încredinţeze educaţia copiilor săi pe mâna unui valah, fie el şi atât de erudit? Cu siguranţă că vederile acestui nobil erau altele decât ale epigonului său Wass Albert, iar originea sa românească oglindită prin blazon, poate că a cântărit şi ea în alegerea sa. Să nu uităm însă şi un alt exemplu. Familia nobiliară maghiară Dragffy, având aşa cum am mai spus o origine românească, deşi de religie catolică, a continuat să sprijine uneori deschis, alteori în secret ridicarea unor biserici ortodoxe în Maramureş. Poate că într-adevăr sângele apă nu se face. Revenind însă la {incai şi la protectorii săi, acesta spunea: “Între familiile cele mari din Ardeal, cea mai de frunte şi mai veche iaste familia Voş din Sântul Eghidie, iar acum numită a grofilor Vaş de Ţeaghe. Familia aceasta au venit cu întâia intrare a ungurilor în Ardeal, în anul 904, din Moldova, şi pecetea o arată că nu numai a fost de frunte între moldoveni, ci din casa ce oblăduia Moldova căci până în ziua de acum ţine ţimirul său stema Moldovei în pecetnicul său”. Serafim Duicu, regretat profesor mureşean, evidenţia într-una din lucrările sale atât originea moldovenească a familiei Wass de Ţaga, cât şi înrudirea cu famila Basarabilor. În descendenţa lui Vlad Ţepeş, în ramura Basarabilor de dincolo de Carpaţi, a existat o alianţă matrimonială cu familia Wass de Ţaga. Şi atunci cum se poate explica naţionalismul extremist al ultimilor lor descendenţi?       

Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com