Am ajuns tot mai mult sa cred ca noi românii traim un blestem continuu. De-a lungul istoriei noastre am fost în permaneneta nevoiti sa luptam pentru independenta si neatârnarea neamului. Când în sfârsit am devenit o tara unita, iar lucrurile pareau ca intra pe fagasul normal a mai trecut peste noi un al doilea razboi mondial, care dupa ce a lasat durere si saracie, drept rasplata pentru lupta soldatilor români împotriva nazistilor, aliatii ne-au lasat pe mâna tatucului Stalin si al regimului sau bolsevic. Milioane de români au avut de patimit înca aproape 50 de ani sub regimul comunist instaurat de fratii nostri de la rasarit, iar dintre acestia câtorva mii le-au ramas oasele prin închisorile comuniste deoarece au vrut sa traiasca si sa gândeasca liber.
Odata cu Revolutia din ’89, românilor li s-a redeschis apetitul pentru libertate. Începeam sa traim într-un stat democratic sau cel putin asa credeam. E adevarat încet, încet am învatat ce este democratia. Unii însa au crezut si înca mai cred ca democratia înseamna sa faci dupa cum te taie capul. Si culmea, cei care au dat tonul la astfel de idei, si chiar le-au întretinut, au fost potentatii acestui neam. Au facut cam tot ce au vrut cu tarisoara asta a noastra, golindu-i visteria an de an, dar si-au umplut buzunarele proprii. Tin minte ca, la un moment dat, era la moda o lozinca: „noi nu ne vindem tara”, care avea si un raspuns la fel de celebru: „nu, dar o dam pe gratis”. Nu am dat-o chiar pe gratis, dar multi sunt cei care au furat atât cât au putut din ea, români si straini deopotriva. S-a facut multa gargara pe tema marii coruptii din România, dar nu am ajuns sa vedem vreunul din marii corupti dupa gratii, unde le este locul. În schimb legea este dura cu amarâtii si cu gainarii, încât închisorile s-au umplut cu ei. Ceilalti, potentatii, se ascund dupa niste prevederi asa zis legale, care exista doar în România. UE ne arata cu degetul, ne tine morala, dar tot degeaba. Cei care au furat averea tarii merg mai departe, fara sa aiba vreo durere ori remuscare. Ei au devenit bogati peste noapte si au strâns cât altii în câteva generatii.
Mi-as fi dorit sa-i vad atunci când s-au abatut nenorociri asupra tarii, asupra amarâtilor de români ca sar cu donatii ceva mai consistente, dar primii au fost tot cei care au putin. Din 2005 încoace avem parte în fiecare an de inundatii groaznice. Mii de oameni au ramas fara case si fara bruma de avere strânsa o viata întreaga. Zilele trecute mi-a fost dat sa vad imagini ale potopului care a lovit Maramuresul si Moldova. Inundatiile din anii trecuti au fost groaznice, dar cele de anul acesta le-au întrecut pe toate. Nu stiu daca potopul putea fi evitat, dar autoritatile române au gasit repede un vinovat – autoritatile ucrainene. Oricum acestea au dat celor române un semn care ar fi trebuit sa-i puna în alerta, numai ca mintea lor prea odihnita nu face fata semnalelor de alarma. Astfel mii de oameni au avut de suferit din aceasta cauza si au ramas fara nimic, doar cu hainele de pe ei. Guvernul s-a multumit sa acorde ajutoare de urgenta între 300 si 800 de lei. Bani de buzunar… Ma întreb ce poate face un om cu banii astia, când nu i-a mai ramas nimic? Unii vor spune buni si astia decât deloc, mie însa mi se pare o bataie de joc. O si mai mare bataie de joc este si faptul ca legea pentru asigurarea locuintelor zace de prea multa vreme în Parlament, timp în care dragii nostri alesi se scarpina dupa ureche ori sforaie în timpul lucrarilor. Peste putina vreme vin cu nesimtire iar sa ne cerseasca votul pentru a-si mai asigura alti patru ani într-un fotoliu confortabil. Ma întreb cât mai pot suporta oamenii acestei tari atât de multa indolenta si nesimtire din partea celor care ne conduc destinele? Pâna acum, indiferent de culoarea politica, toti au fost o apa si-un pamânt. Toti au promis multe si au facut mai nimic. Oare suntem blestemati sa fim atât de batuti de soarta?
Liana Muresan
