Cred că niciodată Bistriţa-Năsăud nu a fost atât de luat în seamă de politicienii români din prima linie. Spun asta, pentru că până acum, cel puţin eu nu ţin minte, să fi fost atât de mulţi într-un interval atât de scurt pe la noi.
Băile de mulţime ale lui Băsescu, atât de mult blamate, au fost luate, în cele din urmă, drept exemplu… că dă bine. Mai dai mâna cu cetăţeanu’, mai tragi o pupătură şi o îmbrăţişare şi iaca prinzi votu’. Merită efortul dacă stai bine să te gândeşti la ce te aşteaptă după, atunci când ajungi la putere. Totdeauna, în campanii se fac multe promisiuni. Nici acum nu au lipsit. Toţi fac de toate pentru agricultură, spre exemplu. E normal să se promită pe sectorul acesta, pentru că altfel cum ar sensibiliza omul de la ţară, preocupat că nu îi creşte mălaiul şi iese cartoful. Unii sunt în stare chiar să aducă ploaia pentru a combate seceta. Spun ei, seceta din politica românească, pentru că în nici un caz nu au avut dureri din cauza celei reale. Alţii, ca să dea şi mai bine la electorat, aduc bani în judeţ. Hm… tot e bine, măcar se vede ceva. Numai că nu aş vrea să îi aducă doar anul acesta, cât sunt campanii, şi pe urmă, la revedere.
Mi-aş dori, sincer, să văd că se mişcă ceva şi în judeţul ăsta pe tot parcursul unui mandat. Eu una, nu mai cred în vorbe şi m-am săturat de vorbe. M-am săturat de ipocrizia care a pus stăpânirea pe ţara asta. M-am săturat de teatru ieftin, de circ, de scandaluri, de acuzaţii de tot felul. Cred că ar fi timpul să se mai şi muncească, altfel UE şi PE chiar ne va da peste cap.
Mi-aş dori, sincer, să văd că se mişcă ceva şi în judeţul ăsta pe tot parcursul unui mandat. Eu una, nu mai cred în vorbe şi m-am săturat de vorbe. M-am săturat de ipocrizia care a pus stăpânirea pe ţara asta. M-am săturat de teatru ieftin, de circ, de scandaluri, de acuzaţii de tot felul. Cred că ar fi timpul să se mai şi muncească, altfel UE şi PE chiar ne va da peste cap.
Din păcate, politicienilor noştri le place mascarada. Le plac băile de mulţime şi vorbele mieroase, până trec puntea. În rest, Dumnezeu cu mila! Săptămâna trecută, încărcată fiind de atâtea feţe „luminate”, mi-a mai întărit un sentiment. Timp de 20 de ani am auzit blamând-se comunismul şi megalomania care a marcat acea perioadă de dinainte de ’89. Însă, timp de 20 de ani nu am văzut schimbându-se mare lucru în comportamentul conducătorilor. Tuturor le plac aplauzele, tuturor la place să fie aclamaţi de mulţime, tuturor le place să fie lăudaţi. Aşa s-a întâmplat la vizitele lui Băsescu şi Geoană, la Năsăud. Oamenii au fost aduşi, ca şi înainte de ’89 să-şi aplaude, la comandă, conducătorul partidului iubit. Dar parcă la Băsescu au fost mai discreţi. În schimb, vizita lui Geoană a adus aminte sută la sută de vizitele cârmaciului-cizmar, căruia îi plăceau la nebunie ovaţiile. Astfel, la Năsăud, pentru Geoană au fost mobilizaţi sute de cetăţeni din comunele de pe Valea Someşului, din amonte şi din aval de oraş. Doar din Feldru au fost aduşi 120 de oameni, iar alte trei autocare, pline cu tricouri PSD, au venit dinspre Beclean. Astfel se explică aclamaţiile la comandă, toate din tribuna stadionului năsăudean, şi care, la un moment dat, au umbrit evenimentul pentru care alte câteva sute, mult mai multe, de oameni se aflau acolo – gala Festivalului de folclor „De Ispas la Năsăud”. Dar ceilalţi nu au contat. Aşa cum nu contează, după alegeri, nici cei care acum au pozat drept partizani. Tot mai mult tind să cred că în ţara asta nu contează decât interesul personal, altceva nimic.
Liana Mureşan
B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.
sintem un popor de plins slugarnic daca am fi sub rusi sau unguri pentru un tricou cu putin sau atila am merce pe jos la moscova sau budapesta
interzis