Fiecare dintre noi avem bunici, străbunici care au luptat în al Doilea Război Mondial, soldaţi care şi-au pierdut camarazii pe câmpul de luptă, sau soldaţi care nu s-au mai întors, lăsând un gol în sufletele familiilor lor. Amintirea acestor oameni merită comemorată.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte pe 29 aprilie, ca semn de recunoaştere a meritelor deosebite ale celor care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Asociaţia Veteranilor de Război

Este al doilea an când, graţie Hotărârii de Guvern nr. 1222, din 10 octombrie şi Legii nr. 303, din 13.11.2007, se sărbătoreşte Ziua Veteranilor De Război, la 29 aprilie. Alegerea acestei zile nu este întâmplătoare, în aceeaşi zi şi lună din anul 1902, deci cu 107 ani în urmă, regele Carol I a instituit, prin Înalt Decret, pentru prima dată în România, calitatea de veteran de război.

A trebuit să vină revoluţia din decembrie 1989 pentru ca să se organizeze într-o asociaţie puternică la nivel naţional în care să fie cuprinşi fără nicio discriminare, toţi cei care, indiferent de frontul pe care au luptat, au suprevieţuit marii conflagraţii.

După comunism

Comunismul i-a lipsit de orice fel de recunoştinţă pentru sacrificiul făcut, lăsând în sufletele lor durerea şi dezamăgirea. A venit decembrie 1989. Românii s-au ridicat pentru libertate şi o altă viaţă, la care aveau dreptul. În anul 1991 a luat naştere Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război din România, care, prin demersurile iniţiate a determinat Parlamentul să adopte Legea 44/1991 privind unele drepturi ale veteranilor de război, văduvelor şi invalizilor de război. În anul 1994 se adoptă Legea 44/1994, dar fără a influenţa indemnizaţiile de veterani şi având şi alte drepturi prevăzute numai simbolic, pentru că ele nu s-au obţinut integral nici până în ziua de azi, deşi guvernele s-au tot rotit.

29 aprilie, prilej de omagiere

Această zi a devenit prilej de omagiere a foştilor combatanţi, supravieţuitori ai celui de al II-lea Război Mondial, încă în viaţă, toţi în vârstă de peste 80 de ani, dar şi a camarazilor trecuţi, între timp, în eternitate. Semn că din acest loc „a plecat la oaste şi n-a mai venit” un om în floarea vârstei, căzut la datorie pe câmpurile de luptă. Se cere ca această zi să reamintească tuturor curajul şi dăruirea, până la sacrificiu, ale combatanţilor, pe care le-au manifestat în anii grei ai războiului şi care se înscriu „cu litere de aur”, în epopeea luptelor pentru apărarea fiinţei, a independenţei şi suveranităţii ţării, a gliei străbune. Asociaţiile veteranilor de război cultivă respectul şi recunoştinţa faţă de fiii poporului român căzuţi la datorie în toate timpurile, menţinând treaz spiritul ostăşesc şi dragostea de ţară. Trebuie să adăugăm noi că, din păcate, în societatea actuală mai sunt oameni şi locuri, unde respectul faţă de veteranii şi văduvele de război, de văduvele de veterani, este uitat, unde unele drepturi conferite de lege acestora sunt nesocotite, ceea ce nu este de natură să întărească legăturile care ne ţin laolaltă ca popor. Fie ca „Ziua Naţională a Veteranilor de Război “ să ţină vie flacăra recunoştinţei şi gândirii pioase pentru Eroii neamului, să facă mai tare coeziunea generaţiilor actuale, pentru un viitor mai bun.

Ziua veteranilor în Bistriţa

În Bistriţa, Ziua veteranilor de război a fost sărbătorită, pe data de 28 aprilie, aşa cum se cuvine la Centrul Militar. Manifestarea omagială a fost organizată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război (ANVR), Filiala Bistriţa-Năsăud cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în semn de recunoaştere a meritelor dovedite în luptele pentru apărarea ţării. La acţiune au participat veterani de război, văduvele veteranilor de război, oficialităţi civile şi militare, reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor".

În cadrul activităţii, preşedintele ANVR Bistriţa-Năsăud, col.(rt) Ioan Birişiu, a prezentat realizările obţinute de la înfiinţarea filialei, drepturile şi facilităţile dobândite în ultima vreme de către veterani şi problemele cu care se confruntă această categorie, care va rămâne peste câţiva ani doar o amintire. În cadrul manifestării s-au înmânat diplome pentru 30 de veterani din Bistriţa, cel mai învârstă având 103 ani. Manifestarea a început în acordurile fanfarei militare după care a luat cuvântul Col. Ioan Birişiu şi autorităţiile aflate la faţa locului, şi s-a încheiat cu o prezentare de dansuri şi cântece folclorice de către copiii cadrelor militare.
Col.(rt) Ioan Birişiu, preşedintele ANVR Bistriţa-Năsăud, în data de 29 aprilie, a participat şi la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, alături de omologii lui din toată ţara, la sărbătorirea "Zilei Naţionale a Veteranilor de Război", eveniment la care au fost invitaţi să participe preşedintele României, Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, alţi membri ai guvernului şi parlamentari

O floare, o lumânare, o lacrimă

Contribuind cu modestie şi răbdare la punerea unor cărămizi la istoria românilor, fiind pilde pentru oricare semen al nostru, veteranii de razboi se fac şi ecoul acestor timpuri, ca prin lecţiile de istorie să transmită faptele de arme şi gloria oştirii române în decursul timpului, generaţiilor de azi şi de mâine. Iar unde vor întâlni monumente istorice, plăci comemorative şi cimitire ale eroilor, cruci înscrise cu numele ostaşilor români să ştie că acolo îşi dorm somnul de veci eroii neamului românesc şi trebuie cinstiţi cu o floare, o lumânare sau o lacrimă vărsată pe mormintele lor. Aceasta pentru ca ziua de 29 aprilie să rămână înscrisă peste veacuri ca Ziua Veteranilor de Război din România.

Noemi Constantin

1 COMENTARIU

  1. W W W . B R I C I U R I . R O – ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT,MODELAT SI ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE… BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.