Zilnic, pe poarta Registrului Auto Român Bistriţa-Năsăud intră zilnic circa 90 de autovehicule second-hand pentru verificările tehnice în vederea înmatriculării. Dintre acestea, doar aproximativ 30 sunt în regulă.
Poate mulţi dintre bistriţeni au ajuns cu autovehiculele proprii „pe mâna” RAR. Cu siguranţă, majoritatea dintre cei care au călcat pragul instituţiei au avut probleme din cauza autovehiculelor aduse din afară. După ce au dat o căruţă de bani pentru o maşină, ajung să se plângă de preţurile piperate percepute pentru taxa de poluare, de primă înmatriculare sau reviziile periodice. Ba mai mult, serviciile de care au beneficiat au lăsat, câteodată, de dorit. Însă, din lipsa alternativelor şi din dorinţa de a-şi păstra garanţia pe maşini, proprietarii au plătit uneori mii de euro. Problema principala este că, un bistriţean cu o stare financiară mediocră care munceşte ani buni pentru a-şi achiziţiona un autovehicul second de provenienţă străină, care, evident, sunt mai ieftine şi mai bine întreţinute. Ei vin încrezători cu maşinile să le înscrie în România, informaţi de vânzătorul străin, având drept dovadă actele maşinii, că autovehiculul respectă normele de poluare şi gradul de poluare. Dar odată ajunşi în RAR-urile din ţară, aici aparatele performante scot uneori un autovehicul, care în acte figurează ca fiind dotat cu catalizator euro 4, la euro 2 sau 3. Astfel, creşte automat preţul taxei de poluare, dublu sau chiar triplu. Mulţi cetăţeni sunt nemulţumiţi din acest punct de vedere, cu toate că şi inginerii RAR au concluzionat că maşinile aduse pentru prima înmatriculare au probleme tehnice mai puţine.
Defecţiunile major, însă, încep să apară în momentul în care autovehiculul este pus în circulaţie pe străzile din România. Răbdare de piatră şi nervi de oţel!
Posesorii de maşini din judeţul nostru sunt nevoiţi să aştepte pentru o vizită la Registrul Auto Roman (RAR) chiar şi două luni. Şoferii din Bistriţa sunt forţaţi să rememoreze traseele mijloacelor de transport în comun atât din cauza aglomeraţiei de la RAR, cât şi a legislaţiei alambicate. De exemplu, posesorul unui de autoturism cu numerele roşii expirate nu îşi poate prelungi perioada de înmatriculare provizorie, motivul problemei venind din partea unei legi cel puţin prost gândite. Potrivit articolului 15, aliniatul 2 al ordinului Ministerului Administraţiei 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, un vehicul poate beneficia de mai multe autorizări provizorii succesive, care să nu depăşească însă 90 de zile.
Dreptul de a beneficia de o prelungire a perioadei de autorizare provizorie este condiţionat de achitarea tuturor taxelor legale necesare înmatriculării. Astfel, problema apare în momentul în care Secţia de înmatriculări a Poliţiei Rutiere nu poate da autorizaţia pentru că nu este plătită taxa de poluare, taxa care se achită la Fisc în urma stabilirii de către RAR a emisiilor de dioxid de carbon. Dacă măsurarea emisiilor de dioxid de carbon nu e făcută în maxim trei luni, autorizaţia provizorie nu mai poate fi prelungită.
Cercul vicios provoacă posesorilor de maşini aflaţi în această situaţie bătăi de cap şi nervi, uneori chiar luni de zile.
Doar cei în regulă sunt „aleşii”
Potrivit declaraţiei directorului RAR Bistriţa-Năsăud, Cosmin Wechter ,pe porţile instituţiei intră zilnic aproximativ 90 de autovehicule, iar în ultima perioadă s-au depistat aproximativ 30% autovehicule cu probleme la sistemul de frânare şi 25% cu valoarea crescută a noxelor.
Din cele 90 de autovehicule intrate zilnic în RAR, doar 25-30 de autovehicule ies cu testele tehnice aprobate.
Importul de maşini second-hand a crescut foarte mult la Bistriţa, doar că majoritatea proprietarilor nu şi-au înmatriculat maşinile, circulând cu numere provizorii, în aşteptarea modificării taxei triplate. Cei care au cumpărat maşini înainte de 15 decembrie, dar nu le-au înmatriculat, au acum posibilitatea să le înscrie la valoarea de la acea dată a taxei, înainte de a fi triplată. Potrivit legii, cei aflaţi în această situaţie au 20 de zile la dispoziţie să-şi înregistreze dosarele la Finanţe pentru a li se calcula taxa la valoarea iniţială. Aceasta lege a fost iniţiată de Guvernul Boc care a hotărât micşorarea taxei.
Din prima zi după noile reguli de taxare a poluării, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a fost luată cu asalt de peste 500 de bistriţeni interesaţi să plătească mai puţini bani pentru a-şi înmatricula maşinile.
Pentru cei care au achiziţionat un autovehicul second-hand înainte de 15 decembrie dosarul cu care vor merge la Direcţia Generală a Finanţelor Politice, trebuie să conţină următoarele: Cartea de identitate a autovehiculului (original şi copie), documentul din care să rezulte data primei înmatriculări în ţara de provenienţă a autovehiculului (original şi copie) – tradus, copie după cartea de identitate (în cazul persoanelor fizice) sau certificatul de înregistrare fiscală (în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice autorizate). Totodată, pentru a face dovada achiziţionării autovehiculului înainte de data de 15.12.2008, contribuabilii vor mai depune comanda fermă, lansată anterior datei de 15.12.2008 şi pentru care se face dovada plăţii integrale sau a unui avans sau carnet TIR/CNR/CIM sau dovada radierii din ţara de provenienţă emisă înainte de data de 15.12.2008. De asemenea, este necesară dovada de înmatriculare provizorie de către autoritatea din ţara de provenienţă, emisă înainte de data de 15.12.2008, însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere autentificată, din care să rezulte că autovehiculul a fost achiziţionat anterior datei de 15.12.2008 pentru înmatriculare în România. Şi după tot acest infern al actelor şi documentelor românii se bucura de propria maşină, dacă îi mai ţine psihicul.
Mulţi nu au acceptat să se conformeze cu acest sistem şi au apelat la alte soluţii, într-o anumită măsură mai accesibile.
Unii au găsit soluţia
Cam de prin 2008, foarte mulţi români din zona de sud a ţării au constatat ca e mult mai simplu, mai ieftin şi fără dureri de cap, să-şi înmatriculeze maşina în ţara vecinilor noştri bulgari. Şi asta, deoarece la ei, la bulgari, nu întreabă nimeni din ce an e maşina, câţi kilometri are la bord, ce unghi de fugă au roţile, dacă e Euro 1, 2, 3 ori 5. Mai mult decât atât, dacă „doritorul” e şi bine orientat şi are şi ceva „relaţii”, în aproximativ cinci ore, un autovehicul cu numere provizorii româneşti, maghiare sau de oricare alte naţionalităţi, primeşte numere bulgăreşti nou – nouţe, perfect legale şi poate circula într-un mod european, oriunde îl ţine bugetul.
Pentru noi românii aceste situaţii, precum cea a vecinilor noştri, ne sperie şi ne lasă miraţi de lipsa obstacolelor şi a monştrilor de la ghişeele unde suntem plimbaţi de la unu la altul.
Singura asemănare dintre noi şi Bulgaria este că autovehiculele care deţin un motor a cărui putere este mai mare de 120 KW taxele devin prohibitive. Prin urmare, dacă doriţi să achiziţionaţi un autovehicul cu care să puteţi circula în siguranţă, trebuie să dispuneţi de un venit consistent şi… de nervi de oţel.
http://WWW.BRICIURI.RO -ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT SI ARANJAT,IDEALE PT OCOLIT ALUNITE,TOT AICI GASIND SI „BRICIUL MIRELUI” NECESAR LA INSURATOARE.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok
http://WWW.BRICIURI.RO -ARTICOLE BARBATESTI DE BARBIERIT SI ARANJAT,IDEALE PT OCOLIT ALUNITE,TOT AICI GASIND SI „BRICIUL MIRELUI” NECESAR LA INSURATOARE.