Unicul asociat al SC Urbana SA, Mariana Marinela Oprea, solicită concesionarea terenului aflat în imediata apropiere a fostei băi comunale, însă în numele cu totul altei societăţi decât cea pe care o administrează. Actele prezentate de societatea solicitantă, SC Geodenisis Transcom SRL, conţin însă elemente care ridică mari semne de întrebare cu privire la toată această afacere.

Clădirea care cu ani în urmă adăpostea „Baia comunală” a municipiului, are la ora actuală doi proprietari. O parte din clădire aparţinea SC Urbana SA Bistriţa, iar în cealaltă parte a clădirii se afla sala de şedinţe a fostului Proditerm. După falimentul societăţii de termoficare, acea parte a clădirii a fost disputată în instanţă de către lichidatorul Ultralex şi Primăria Bistriţa, procesul fiind şi la ora actuală pe rol. În ciuda acestor aspecte, la sfârşitul săptămânii trecute pe masa consilierilor locali a ajuns proiectul de hotărâre prin care SC Geodensis Transcom SRL, în calitate de proprietar al clădirii, solicita concesionarea terenului aferent clădirii, pentru extindere şi construirea unui centru de întreţinere corporală. Mai mult decât atât, solicitarea vine din partea administratorului şi unicului asociat al SC Urbana SA Bistriţa, Mariana Marinela Oprea, care însă conform informaţiilor furnizate de site-ul www.listafirme.ro nu este nici administratorul, nici asociatul societăţii SC Geodensis Transcom SA. Mai mult decât atât, societatea Geodensis are ca obiect de activitate doar comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. Conform extrasului de carte funciară anexat la cererea de concesionare SC Geodensis Transcom SRL este proprietarul clădirii în regim subsol şi parter compusă din baie comună, cabine şi spălătorie, post transformare, seră şi bazin semi-îngropat. Însă conform foii de proprietate, această parte a clădirii nu a trecut niciodată din proprietatea SC Urbana SA în cea a societăţii Geodensis.

Urbana vs. Geodensis

Conform datelor furnizate de www.listafirme.ro, Mariana Marinela Oprea figurează ca unic asociat şi administrator la SC Urbana SA Bistriţa, iar numele acesteia nu este de găsit în nici un context în cadrul SC Geodensis Transcom SRL. În cadrul SC Geodensis funcţionează un magazin alimentar situat pe strada Mesteacănului nr.9 din municipiul Bistriţa. Această societate are ca asociat unic şi administrator pe Elisabeta Moldovan. Conform datelor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, SC Geodensis Transcom SRL funcţionează mai mult în pierdere, decât pe profit. Între anii 2001 şi 2004 această societate a funcţionat doar în pierdere, cea mai mare înregistrând-o în anul 2003, când a ieşit în pierdere cu nu mai puţin de 19.289,10 lei. În aceşti patru ani pierderile înregistrate de societate au depăşit suma de 50.000 de lei. În perioada 2005-2006, profitul firmei nu a depăşit un total de 4.500 de lei, iar în anul 2007 a ieşit din nou în pierdere cu o valoare de 6.358 de lei.

Acte buclucaşe

În cererea de concesionare depusă la consiliul local al municipiului Bistriţa, Marinela Oprea se recomandă administratorul SC Geodensis Transcom SRL şi susţine că imobilul numit „baia populară” este în proprietatea acestei societăţi. Nefăcând nicio referinţă la faptul că societatea ar deţine doar o parte a imobilului, cealaltă parte fiind încă în litigiu între lichidatorul Ultralex şi Primăria Bistriţa. Totuşi, anexat la respectiva cerere se află două extrase CF, unul pentru Sc Geodensis şi unul pentru Municipiul Bistriţa. În cel al municipiului, la a treia parte a CF-ului, cea privind înscrierile privitoare la sarcini, este trecută menţiunea „fără sarcini”. Asta în condiţiile în care în acea rubrică trebuia să se regăsească faptul că respectiva parte de clădire se află în litigiu. Mai mult, în foaia de proprietate nu se regăseşte drept proprietar SC Geodensis Transcom SRL, ci doar SC Urbana SA, oraşul Bistriţa şi vechiul proprietar, respectiv fosta societate de termoficare.
Altă neregulă se poate constata pe proiectul de hotărâre a consiliului local. Deşi se stabileşte redevenţa în sumă de 15.000 lei pe an, sumă infimă pentru zona în care se doreşte a construi şi având în vedere profitul care îl va obţine societatea din acea activitate, nu se specifică la nici unul din articolele proiectului de hotărâre durata contractului de concesiune.

Proiect de 200.000 de euro

Conform cererii de concesiune depusă la Consiliul Local Bistriţa, se solicită atât concesionarea terenului aferent clădirii în suprafaţă de 2.270 de metri pătraţi, cât şi luarea în considerare ca după concesionarea terenului şi realizarea investiţiei, terenul să fie vândut de către municipalitate către societatea în cauză. Pe acel amplasament se vrea realizarea unui Centru de Întreţinere Corporală care să aibă ca şi obiective: piscină acoperită de dimensiuni 25/15 m, facilităţi de recreere-recuperare şi hidroterapie, saună, băi de aburi, masaj, gimnastică acvatică, fitness, aerobic, facilităţi sociale respectiv conferinţe/recepţii, precum şi facilităţi administrative şi tehnice, vestiare şi grupuri sanitare. Cum precizează şi în cererea de concesiune, societatea bistriţeană doreşte să acceseze fonduri nerambursabile acordate într-o valoare maximă de 200.000 de euro. Pentru acest lucru are însă nevoie ca proiectul să fie realizat pe terenul aflat în proprietatea societăţii sau aflat în concesiune.

În cadrul şedinţei de Consiliu local s-a decis amânarea pronunţării asupra acestui proiect de hotărâre. Comisia economică a fost cea care a solicitat această amânare, deoarece fişa de calcul a revedenţei care ar fi trebuit plătită de către societatea concesionară nu a fost semnată şi ştampilată de către nimeni! Deşi comisia juridică şi cea de dezvoltare şi urbanism au dat aviz favorabil, s-au precizat mai multe modificări care vor fi dezbătute la următoarea şedinţă, când se va supune din nou votului concesionarea terenului în favoarea SC Geodensis Transcom SA.

Alexandra Roman

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.