Guvernul a stabilit, în şedinţa de miercuri, dublarea numărului de doze de vaccin pandemic de la cinci milioane la zece milioane, în baza deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

 

 

Potrivit premierului în exerciţiu,Emil Boc, cele cinci milioane de doze de vaccin vor fi produse de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul lunii decembrie, iar celelalte cinci milioane anul viitor, costul total al celor zece milioane de doze de vaccin ajungând la 42 de milioane de lei.

De asemenea, primul-ministru Emil Boc a precizat că Executivul în exerciţiu a mai decis miercuri achiziţionarea în regim de urgenţă, din străinătate, a 500.000 de doze de vaccin care să poată fi administrat copiilor cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 15 ani. Costul acestor doze de vaccin va fi de aproximativ 2,25 milioane de euro şi va putea fi disponibil până la sfârşitul lunii noiembrie. Premierul a explicat că, deşi se poate produce şi în România un asemenea vaccin, el va fi disponibil numai începând cu luna ianuarie.

"Obiectivul Guvernului şi a Ministerului Sănătăţii este ca începând cu data de 26 noiembrie să putem începe vaccinarea întregii populaţii, evident, începând cu categoriile cele mai expuse virusului gripal pentru a limita efectele epidemiei de gripă. (…) Vom începe concomitent vaccinarea atât a persoanelor adulte, cât şi a copiilor, ca o dovadă de responsabilitate faţă de populaţia României şi pentru a preveni şi limita efectele gripei AH1N1", a declarat premierul Emil Boc.

De asemenea, o altă modalitate de limitare a răspândirii virusului constă în achiziţionarea de substanţe dezinfectante şi măşti de protecţie. Primul-ministru în exerciţiu a menţionat că până la sfârşitul anului, vor fi achiziţionate aproximativ 4,2 milioane de măşti de protecţie şi 25.000 litri de substanţe dezinfectante, care vor fi distribuite în mod special în unităţile de învăţământ.

Premierul Emil Boc a arătat că de la începutul epidemiei de gripă, pe teritoriul României a fost înregistrat un număr total de 707 cazuri, din care 209 sunt în tratament, iar celelalte au fost vindecate. În acest context, primul-ministru în exerciţiu a mulţumit public corpului medical pentru "modul exemplar" în care a reuşit să menţină situaţia sub control şi să facă faţă provocărilor legate de evoluţia gripei cu noul virus.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.