Luni, 2 noiembrie, redacţia Gazeta de Bistriţa a primit un e-mail din partea unei persoane nemulţumită de realizarea centurii de Sud a municipiului. În materialul trimis, Mariana Nacu face şi un apel de mobilizare a locuitorilor Bistriţei. Reamintim faptul că la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud au ajuns aproape 600 de sesizări de la cetăţeni care cer respingerea cordului de mediu privind realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistriţa, varianta a II-a. 

 

 

"Din presă am aflat prima dată despre realizarea variantei de ocolire a municipiului Bistriţa. Am consultat apoi documentaţia depusă la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud pentru a primi avizul de mediu. Tot din presă aflu că, la nivel de Consiliu Local Bistriţa, nu s-ar şti că există deja o variantă aleasă pentru care s-a întocmit deja un Studiu de Fezabilitate. Inducere în eroare de către aleşii locali pentru a se câştiga timp (pentru obţinerea acordurilor şi avizelor, pentru ca apoi să nu se mai poată face nimic) sau chiar nu se cunoaşte stadiul exact?   Îmi este greu să îmi dau seama. Cert este că nu mai este prea mult timp. În timp ce ne pierdem timpul cu dezbateri şi polemici, documentaţia depusă va primi avizele necesare şi va fi prea târziu. Chiar dacă la nivel de autorităţi locale de mediu ar exista opoziţie, atâta timp cât nu există argumente puternice, nu se poate refuza acordarea avizelor solicitate. Un argument puternic ar fi şi opoziţia unui număr mare (când spun mare mă refer la mii) de bistriţeni.

 

Odată obţinute avizele, proiectul va merge mai departe pentru finanţare, pentru că este greu de crezut că s-au investit bani în studii de fezabilitate doar pentru a avea activitate, indiferent ce ar spune aleşii noştri de la nivel local sau de la nivel de ministere. Înaintat Comisiei Europene, însoţit de acorduri de mediu şi avize- a căror obţinere CE nu o mai verifică, proiectul are toate şansele să şi obţină finanţare şi să fie realizat.

 

Cunosc faptul că fără sprijinul şi implicarea activă a mass-mediei nu se poate realiza o informare a cetăţenilor corectă şi obiectivă, dar nici nu se poate obţine sprijinul locuitorilor oraşului pentru  o acţiune comună pentru a determina factorii de decizie de la orice nivel ar fi aceştia, să ţină cont şi de părerea locuitorilor unui oraş întreg când realizează un proiect de asemenea amploare.

 

Vin la dumneavoastră cu rugămintea de a citi rândurile de mai jos şi, dacă credeţi că bistriţenii ar trebui să afle ceea ce scrie în aceste aici, să le publicaţi.  Mai departe, dacă veţi considera că este de interes, poate ajutaţi oraşul organizând o acţiune comună pentru strângerea de semnături pentru ca acţiunea să fie în sprijinul oraşului. M-am adresat tuturor reprezentanţilor mass-media locale ştiind că, dacă veţi considera oportun, veţi găsi calea de a vă uni eforturile între dumneavoastră şi cu locuitorii pentru a veni în sprijinul oraşului. În opinia mea, ar trebui întocmite liste într-o perioadă determinată (una- două săptămâni), care apoi, ataşate unui memoriu, să fie trimise în numele semnatarilor către: CNADNR, IPTANA, Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, Ministerul Mediului, Comisiei Europene. Poate se pot găsi nişte puncte în oraş unde acestea ar putea fi semnate. Poate nu este cea mai bună variantă, poate aveţi alte idei, mai bune, dar vă rog să ne ajutaţi.

 

Personal, am întocmit un posibil tabel, pe care pot să-şi pună semnătura şi cei care sunt de acord cu actuala variantă şi vă stau la dispoziţie dacă veţi considera că pot să vă fiu de ajutor dacă veţi iniţia o acţiune. Deocamdată, m-am adresat dumneavosatră pentru a vă solicita eu ajutorul. Timpul trece şi fără o acţiune urgentă şi comună, alţii vor decide ce consideră ei că este mai bine pentru noi.

 

Construirea unei variante de ocolire a municipiului Bistriţa este un lucru bun şi necesar, pentru a scoate în afara oraşului traficul de tranzit intern şi internaţional. Departe de a îndeplini însă această condiţie, aşa cum rezultă din documentaţia depusă deja de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin proiectantul SC IPTANA SA, varianta aleasă, unica, este cea care străbate municipiul de-a lungul său, prin cartiere populate, la o aruncătură de băţ de parcul municipal. În acest moment, nu se mai discută de o altă variantă, cea aleasă fiind „la baza Dealului Mocilor, apoi pe malul râului Bistriţa, în lungul străzii Codrişor….la baza dealului, de-a lungul Străzii Ghinzii …..urmând ca traseul să se desfăşoare pe malul stâng al râului Bistriţa, până în apropierea zonei de agrement şi a lacului”. Citatele  sunt din documentaţia respectivă, care poate fi consultată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, acolo unde pot fi văzute şi planurile respective. Deci nu mai este vorba de tatonări ci de perioadă de obţinere a acordurilor şi avizelor. Documentaţia respectivă nu a fost depusă doar la APM BN  ci la toate autorităţile a căror avize şi acorduri sunt necesare.

 

„La solicitarea Primăriei Bistriţa, pe ultimul sector varianta parcurge traseul drumului existent, din dreptul Unităţii Militare, la baza Dealului Ghinzii. Acest teren este în proprietatea Primăriei Bistriţa……În acest fel, varianta de ocolire se desfăşoară în extravilanul Municipiului Bistriţa, îndeplinind astfel condiţia de bază”. Concluzia este că pentru a fi realizată, varianta de ocolire trebuie situată în extravilanul municipiului, condiţie îndeplinită pe ultimul sector.

 

Într-un articol apărut recent în mass-media locală, domnul primar spune că prin realizarea acestui proiect vor beneficia 83000 locuitori ai Bistriţei. Cum, domnule primar? Bistriţenii merg la piaţă prin oraş, pe acolo îşi duc şi copii la şcoală, drumul la magazinele oraşului trec tot pe unde trec şi azi, tot prin oraş treceţi şi dumneavoastră când mergeţi la Primărie. La Cluj drumul existent va fi folosit în continuare, iar spre Moldova la fel. Cei mai mulţi dintre locuitorii oraşului nici măcar nu vor circula vreodată pe acest drum. Da, vom beneficia cu adevărat toţi locuitorii dacă varianta de ocolire va fi realizată şi scoasă în afara oraşului, aerul va deveni mai curat, locuitorii din zona actualei centuri a oraşului nu vor mai fi la fel de poluaţi.

 

Revenind la documentaţie, în ceea ce priveşte incidenţa fenomenelor de instabilitate, zona aleasă se caracterizează prin „potenţial de producere a alunecărilor ridicat, posibilitate de alunecare mare”. Construim un drum ştiind că este expus alunecărilor ulterioare. Personal, mi se pare incredibil. Da, recunosc, poate sunt subiectivă, locuind într-una din zonele afectate. Mă număr printre privilegiaţii oraşului, locuind la casă într-o zonă frumoasă, dar această situaţie nu se datorează fapului că suntem mai bogaţi decât dumneavoastră, locuitorii oraşului, ci pentru că am avut curajul de a contracta un credit. Curaj pe care îl plătesc lunar la bancă şi care se va transforma în nesăbuinţă curând, dacă acest proiect se va realiza. În situaţia mea sunt cea mai mare parte a locuitorilor din zonele direct afectate.

 

Dar asta nu înseamnă că realizarea drumului cu 4 benzi de circulaţie (îi lipseşte doar banda de urgenţă pentru a fi autostradă) nu va afecta negativ toţi locuitorii. Vom împărţi cu toţii noxele generate (proiectul spune că va exista o pondere mare a vehiculelor grele ce va tranzita varianta ocolitoare) când ne vom plimba prin parc copiii sau nepoţii. Iar în zilele ceţoase, ne vom bucura de noxe direct de acasă, pentru că nu se vor ridica în atmosferă atât de repede, rămânând în aerul pe care îl respirăm toţi cei 83000 locuitori. Dacă nu vom participa cu toţii la relocarea acestui drum, peste ani, când copiii sau nepoţii vor avea febră sau vor tuşi, într-un colţ al sufletului dumneavoastră veţi avea îndoiala dacă nu este şi drumul de vină pentru poluarea atmosferică şi afectarea sănătăţii plămânilor noştri. Un drum care ne pătrunde până în suflet, în loc să ne ocolească, aşa cum îi spune şi numele –variantă de ocolire.” 

 

Va fi afectată şi calitatea apei potabile, întrucât apa rezultată din precipitaţii va fi preluată şi condusă către emisari, ceea ce înseamnă că în apropierea staţiei de tratare a oraşului, toată cantitatea de substanţe împrăştiate pe drum pentru topirea zăpezii în perioada de iarnă va ajunge în zona captării oraşului şi vom „beneficia” toţi cei 83000 de locuitori de această apă potabilă, rezultată dintr-o apă de râu poluată.

  Ca să rezum, în acest moment nu se mai vorbeşte de alegerea unei variante, aceasta este deja hotărâtă, iar dacă locuitorii nu se vor mobiliza, această variantă va fi şi realizată. Odată obţinute avizele, proiectul va merge mai departe pentru finanţare, pentru că este greu de crezut că s-au investit bani în studii de fezabilitate doar pentru a avea activitate, indiferent ce ar spune aleşii noştri de la nivel local sau de la nivel de ministere. Înaintat Comisiei Europene, însoţit de acorduri de mediu şi avize- a căror obţinere CE nu o mai verifică, proiectul are toate şansele să şi obţină finanţare şi să fie realizat.

 

Cum să ne mobilizăm? Semnând o listă întocmită în acest sens (listă pe care poate fi pusă semnătura şi pe varianta aleasă dacă sunteţi de acord cu aceasta), atunci când aceasta va ajunge la dumneavoastră. Iar dacă nu ajunge, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, se pot depune sesizările şi reclamaţiile. Altfel, într-o perioadă în care poluarea mediului ar trebui conştientizată ca o preocupare majoră pentru calitatea vieţii noastre, vom aduce aproape de noi o sursă de poluare fonică şi atmosferică majoră, de care ne vom bucura cei mai mulţi dintre noi. Fiecare semnătură contează, pentru că doar dacă suntem foarte mulţi putem avea un cuvânt de spus în acest sens. Nu lăsaţi pe alţii să decidă pentru noi. Ca să vă convingeţi despre cele spuse anterior, documentaţia poate fi consultată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud. Altfel ne vor judeca copii şi nepoţii noştri.

 

Bistriţeni, haideţi să arătăm că se poate! Haideţi să împingem varianta de ocolire a municipiului acolo unde îi este locul: în extravilanul municipiului Bistriţa!"

 

Cu mulţumiri,
Mariana Nacu, un locuitor al Bistriţei
 

 

 

Redacţia Gazeta de Bistriţa 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.