Două proiecte care aparţin Primăriilor Năsăud şi Sângeorz – Băi, întocmite în cadrul programului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori", au fost aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului României.

 

 

Guvernul în exerciţiu a aprobat realizarea a patru obiective privind realizarea sau reabilitarea unor reţele de canalizare, alimentare cu apă, staţii de epurare în următoarele localităţi: Năsăud şi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud, în oraşul Titu, din Dâmboviţa, în municipiul Reghin, judeţul Mureş, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Aceste obiective se circumscriu Proiectului „Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori”.

"De cele patru obiective de modernizare şi extindere a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare vor beneficia aproximativ 68.000 de locuitori. Cele patru obiective de investiţii vor fi finanţate din credite externe de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la bugetul de stat si din bugetele locale", precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.