Comsariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud (CJPC B-N) a afectuat recent un control la şcolile de şofer din judeţ. Acţiunea s-a derulat la nivelul regiunii Cluj şi a vizat calitatea serviciilor prestate de şcolile de şofer. În Bistriţa, comisarii CJPC B-N au verificat pe parcursul a două zile, 8 şcoli de şofer. Dacă în anii precedenţi sancţiunile la aceşti operatori economici erau extrem de mari, anul acesta totul a fost găsit perfect legal.
Potrivit precizărilor directorului coordonator adjunct al CJPC B-N, Lorica Şut, în decursul anilor 2005 – 2007, la şcolile de şofer din judeţ au fost aplicate sancţiuni maxime datorită faptului că la momentul respectiv operatorii economici au fost consiliaţi dar nu au dus la îndeplinire măsurile impuse de Protecţia Consumatorilor. "La momentul acela am aplicat sancţiuni de 120 de milioane de lei vechi, asta în anul 2005. Şi în anul 2007 am aplicat sacţiuni pentru cei care nu au respectat măsurile de informare a consumatorilor. La controlul recent efectuat de comisarii CJPC B-N au fost verificaţi în două zile 8 operatori economici dar nu am identificat la nici unul dintrei ei abateri de informare. Mai mult decât atât, toate contractele conţin drepturile şi obligaţiile consumatorilor care nu crează dezechilibre majore şi care oferă toate informaţiile referitoare la şcolarizare. De asemenea toate informaţiile din incinta şcolilor sunt în conformitate cu prevederile legale iar în ceea ce priveşte dotarea tehnică, trebuie să recunoaştem că activitatea se desfăşoară în condiţii foarte civilizate, cel puţin la societăţile pe care le-am verificat", a precizat directorul coordonator adjunct al CJPC B-N, Lorica Şut.
Iulia STUPINEAN