Mare e grădina judeţului şi mulţi viteji se arată. Deseori ne este dat să vedem oameni îngâmfaţi, încăpăţânaţi, dar şi scandalagii de parcă au trăit toată viaţa la uşa cortului.

Unii trăiesc cu impresia că dacă îşi plătesc impozitul la primărie pentru un apartament sau o garsonieră, spaţiul din faţa blocului li se cuvine de drept. Bineînţeles acest aspect atrage şi certuri între vecini şi alte persoane care îndrăznesc să-şi parcheze maşina pe trotuarul din faţa locuinţei celui certăreţ. Să exemplificăm puţin.
Într-o seară, un anumit personaj, aflat în vizită la nişte prieteni de familie care locuiesc într-un anume bloc de pe strada Turturelelor, îşi parchează maşina pentru aproximativ câteva ore pe trotuarul din faţa acestuia. Revoltat că cineva i-a „violat” trotuarul, un locatar din acelaşi bloc a parcat milimetric maşina lui lângă cea parcată de persoana aflată în vizită, astfel încât aceasta în momentul în care a vrut să plece spre propria-i casă a constatat că nu are cum să îşi mai scoată maşina din locul respectiv. Omul s-a interesat cine este proprietarul maşinii care i-a blocat-o pe a sa şi l-a rugat politicos să îi facă loc pentru a ieşi din parcare. Dar nici vorbă de vreun răspuns favorabil din partea locatarului cu pricina. Astfel că a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru ca problema să fie rezolvată.
Dar până să apară poliţia a fost nevoie de trei apeluri la 112. De aici, de la 112, cei care nu puteau să-şi „recupereze” maşina din parcare au fost direcţionaţi către dispeceratul poliţiei bistriţene, de unde li s-a spus să apeleze poliţia comunitară. Dar cum era o oră destul de târzie, trecut de 23.00, comunitarii nu mai prestau. Aşa că în cele din urmă şi după lungi insistenţe tot poliţiştii au venit să rezolve problema.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.