Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 18.30, într-un spectacol de sunet şi lumină va avea loc ceremonia de dezvelire a Monumentului Eroilor din Bistriţa. 

 

Monumentul "Eroii Neamului" este situat în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa. Parcul unde este amenajat monumentul va purta denumirea de Parcul Eroilor. Potrivit primarului Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, acţiunile organizate pentru dezvelirea Monumentului Eroilor vor începe la ora 18.30. La spectacol vor participa fanfarele din Bistriţa dar şi actorii Nicolae Cristache şi Rodica Baghiu de la Teatrul Naţional din Târgul Mureş. De asemenea, vor fi prezente şi orchestrele reunite ale Centrului Cultural Municipal şi Judeţean. Monumentul Eroilor va fi sfinţit în cadrul unei slujbe ecumenice susţintă de preoţii ortodox, grecocatolic, romanocatolic, protestant şi evanghelic. "Referitor la monumentul în sine, forma de lumânare aprinsă aleasă de o comisie în anul 2008, simbolizează, pe lângă o coloană a împlinirilor, şi jertfa de sine a eroilor bistriţeni dar şi din ţară, eroi care, asemenea lumânării au ars şi au luminat pentru o perioadă istoria municipiului şi istoria ţarii", a precizat edilul Bistriţei în cadrul unei conferinţe de presă. Cu ocazia dezvelirii Monumentului Eroilor au fost tipărite şi pliante cu  explicaţiile referitoare la Columna Aducerii Aminte, aşa cum a numit monumentul, sculptorul Mircea Corneliu Spătaru. Aceste pliante vor fi distribuite sâmbătă, tuturor participanţilor la eveniment. Duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei, de la ora 11.30 ceremonialul militar se va desfăşura la Monumentul Eroilor, evenimentul fiind organizat de Garnizoana Militară a municipiului Bistriţa. 

 

Realizarea Monumentului Eroilor a costat 10 miliarde de lei vechi. Amenajările din zona monumentului urcă la circa 25.000 de lei iar suma alocată pentru întreg spectacolul destinat dezvelirii Columnei Aducerii Aminte este de 15.000 de lei.

 

 

Iulia STUPINEAN 

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.