Guvernul a asigurat resursele necesare până la sfârşitul acestui an, pentru plata drepturilor salariale acordate cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Printre judeţele care vor primi bani în acest sens, se numără şi Bistriţa-Năsăud.
Premierul României, Emil Boc a precizat miercuri, 14 octombrie, că a fost adoptată o Hotărâre prin care Executivul a decis alocarea sumei de 260 de milioane de lei. Din această sumă, 90 de milioane de lei provin din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, iar 170 de milioane de lei din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate. "Pe baza analizei pe care am efectuat-o la Ministerul Educaţiei şi în urma discuţiilor cu Ministerul Finanţelor am suplimentat sumele aferente pentru plata salariilor profesorilor din 29 de judeţe, astfel încât să nu existe probleme cu asigurarea resurselor financiare pentru plata drepturilor salariale ale profesorilor din toate judeţele ţării, până la sfârşitul anului”, a declarat Emil Boc.
Judeţele avute în vedere sunt: Alba, Buzău, Caraş, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Neamţ, Vâlcea, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa -Năsăud, Braşov, Brăila, Covasna, Maramureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Şeful Executivului a menţionat că potrivit statutului pe care îl are Guvernul în urma hotărârii de marţi a Parlamentului, în baza Legii 90/2001, Executivul continuă să îndeplinească acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova însă politici noi.
Iulia STUPINEAN